„Au fost poate câteva persoane care m-au deranjat. Niște înțepături care pe mine m-au deranjat. La Beleuț mă refer”, a spus Anne-Mary.
A urmat apoi un schimb de replici între Beleuț, în vârstă de 34 de ani, și Anne-Mary. În timp ce Beleuț a precizat că nu a agreat atitudinea superioară a tinerei, Anne l-a invitat pe concurent să nu o mai privească și să nu o mai asculte.
Schimb de replici în direct la Mireasa între Beleuț și Anne-Mary: „Chiar nu mai vreau să te aud pentru că mă iriți!”. De la ce a pornit totul
„Abordarea ta… Ne-ai zis: ziceți, întrebări. Unde eram, la Facultate?”, a spus Beleuț.
„Dar trebuia să te ridici și să pleci dacă nu-ți convenea, că oricum nu am venit pentru tine, stai liniștit!, a spus Anne-Mary.
„Dar nu e vorba de asta. Și 70% din discuție a fost: vreau să-mi cumpăr case”, a spus Beleuț.
„Și am cerut unui bărbat să-mi cumpere? Am zis că vreau să-mi iau!”, a spus Anne.
„Faptul că abordezi niște băieți ca și cum am fi la școală…Crezi că suntem puștani”, a completat Beleuț.
„Da, am observat că sunt foarte mulți puștani pe aici! Asta sunt eu! Dacă ai o problemă cu asta nu mai vorbi la mine și nu te mai uita la mine. Foarte simplu! Chiar nu mai vreau să te aud pentru că mă iriți! Eu vreau să închei această discuție cu domnul Beleuț!”, a răspuns Anne-Mary.
Mireasa: Regatul Inimii, se vede de luni până vineri de la 14:00 pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Mireasa: Regatul Inimii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii îi pot urmări pe concurenți 24 de ore din 24, prin intermediul canalelor speciale Mireasa din AntenaPLAY.
De asemenea, telespectatorii au un cuvânt important de spus pentru că ei desemnează clasamentul săptămânal și oferă imunitate celor din top 3. Fanii pot vota pe platforma mireasa.a1.ro, pe Aplicația Antena 1 și prin SMS la 1272.
În sezonul 14, dragostea este miza, însă drumul către o fericire care să dureze până la adânci bătrâneți nu va fi lipsit de încercări. Concurenții vor trebui să demonstreze că sentimentele lor sunt suficient de puternice pentru a trece peste gelozii, conflicte și momente dificile.
„Mireasa revine cu un nou sezon, Regatul inimii, iar, ca de fiecare dată, echipa aduce provocări și surprize, atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori. Abia aștept să trăiesc din nou bucuria primei întâlniri pe care o să o am cu tinerii care se află în căutarea dragostei. Simt emoțiile unui nou început la fel ca și telespectatorii și sunt nerăbdătoare să fiu alături de cei care își vor construi poveștile în emisiune. Ne revedem de la ora 14:00, va fi o toamnă plină!”, a declarat Simona Gherghe, gazda emisiunii, înainte de debutul sezonului
Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.
Mireasa, sezon 14. Cine este Andreea Popescu. Tânăra are o poveste tristă de viață: „În copilărie nu aveam curent”...