Antena Căutare

Mireasa, sezon 6. Primele declarații ale Adei de după eliminare. Deni a avut lacrimi în ochi

În urma cursei de eliminare care s-a încheiat în gala de pe 18 noiembrie 2022, publicul a decis ca Ada să părăsească show-ul Mireasa. Tânăra a fost invitată la Mireasa: Capriciile Iubirii, pentru a vorbi despre experiența sa în competiție.

Ada a părăsit casa Mireasa, dar nu înainte de a le spune unora dintre fete că îi va fi dor de ele.

„Cel mai dor o să-mi fie de Deni și apoi de colegele de cameră (Adina, Raluca, Roxana). Pe ceilalți chiar i-am simpatizat într-o oarecare măsură, sau m-am atașat eu. Acum sunt oarecum bucuroasă. O să-mi lipsească tot ce e aici. N-am fost prefăcută nici măcar o dată”, le-a Ada Ralucăi și Adina.

Totodată, Ada a îmbrățișat-o și pe Inga și a felicitat-o pentru că a câștigat cursa d eeliminare, îndemnând-o să profite de această șansă.

Invitată la Mireasa: Capriciile Iubirii, fata a spus că nu este supărată că a pierdut cursa de eliminare în favoarea Ingăi, care are un cuplu cu Andrei.

Citește și: Mireasa sezon 6, 18 noiembrie 2022. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Fata, Băiatul și Mama Săptămânii

Ce a spus Ada la Mireasa Capriciile Iubirii, după eliminare

„Nu sunt supărată că am fost votată să plec. Eu chiar sprijin iubirea. Este o experiență unică și chiar merită trăită. Va fi puțin greuț la început, pentru că m-am obișnuit cu toată lume ași cu tot ce înseamnă emisiunea și mai ales cu Deni”, a spus Ada.

„Am învățat foarte multe lucruri. M-am văzut pe mine în toate ipostazele. Mă văd o persoană destul de puternică și foarte sensibilă. Nu am vrut să-mi arăt sensibilitatea și am scos doar vulcanul la iveală”, a mai spus fata.

„Am lacrimi în ochi. Îi pare rău că pleacă. Nu știu cum va fi, dar cu siguranță vom păstra legătura când voi ieși din casă”, a spus Deni.

Mireasa sezonul 6 online, canale exclusive live pe AntenaPLAY

Emisiunea se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

"După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1. Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată", spune Simona Gherghe.

Mireasa sezon 6, 18 noiembrie 2022. Rezultatul cursei de eliminare dintre Ada și Inga. Ce a votat publicul... Mireasa, sezon 6. Ce a publicat Denisa, la 2 luni de când a părăsit competiția. Ipostaza senzuală în care s-a lăsat foto...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Câștigătorii sezonului 10 Mireasa și-au unit destinele! Primele imagini cu Laura și Mihai ca mire și mireasă
Câștigătorii sezonului 10 Mireasa și-au unit destinele! Primele imagini cu Laura și Mihai ca mire și mireasă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute despre concurentă
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x