Antena Căutare

Mireasa, sezon 7. Dima și Sabrina au dezvăluit sexul copilului. Modul inedit în care au anunțat dacă vor avea fată sau băiat

Dima și Sabrina sunt în culmea fericirii! Cei doi viitori părinți au făcut un gender reveal așa cum numai ei ar putea să o facă: pe terenul de fotbal. 

Galerie
Dima și Sabrina au dezvăluit sexul copilului | Antena 1& Instagram

Pe terenul de fotbal s-au logodit și tot jucând fotbal au anunțat și sexul copilului. După ce și-au dat pase, cei doi au dat șut la poartă și s-au declanșat fumigene roz. Așadar, Dima și Sabrina, foști concurenți ai sezonului 7 Mireasa, așteaptă o fetiță.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fată sau băiat? Dima și Sabrina au dezvăluit sexul copilului într-un mod în care numai ei ar fi putut să o facă. Ce așteaptă foștii concurenți ai sezonului 7 Mireasa

„Fetița noastră a adus atâtea emoții chiar înainte de a veni pe lume. Te așteptăm cu brațele deschise și cu multă iubire”, a scris Sabrina în dreptul imaginilor. După ce au aflat că vor avea o fetiță, Dima și Sabrina au trăit o explozie de bucurie.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Mireasa, sezon 7. Cum a reacționat Dima când Sabrina i-a dat vestea că vor deveni părinți. Viitoarea mămică a filmat momentul

Dima și Sabrina s-au cunoscut în sezonul 7 Mireasa

Sabrina și Dima s-au cunoscut în sezonul 7 Mireasa. Dima și Sabrina au format primul cuplu al sezonului și au mărturisit că din primele conversații și-au dat seama cât sunt de compatibili, mai ales că amândoi au legături cu Timișoara și că s-au născut la o distanță de 8 zile unul față de celălalt. Cu toate că au format un cuplu puternic, cei doi nu au ajuns până în finala sezonului 7 Mireasa.

Sabrina a părăsit competiția Mireasa în seara de 26 mai 2023, după ce a fost nominalizată de băieți pentru eliminare.

Dima a fost descalificat din competiția Mireasa, ca urmare a afirmațiilor cu caracter de amenințare pe care le-a făcut. Vestea eliminării a primit-o pe finalul emisiei live de Mireasa de pe 23 mai 2023. „Am obosit tare. Pe bune că la caterincă mă bag la eliminare în fiecare săptămână. Fac manevre că știi că sunt nebun! Mai fac două injecții, mai mor. Mă mai duc pe la eliminări. Eu n-am cum să mă trezesc în aceeași casă 6 luni. Mă ia capul și o să pic. Mă urc la etaj și pic în gol în jacuzzi. Vorbesc la modul cel mai serios. Pic în gol în jacuzzi. N-am voie să mă urc, aia e! Am încălcat regulamentul! La eliminare!”, au fost afirmațiile care i-au adus eliminarea lui Dima.

Dima și Sabrina au fost primii care s-au căsătorit civil. Cele 5 cupluri finaliste au spus „Da” pe 10 iulie, însă Dima și Sabrina au dorit să meargă în fața ofițerului stării civile cât mai dvreme și s-au cununat pe 7 iulie 2023. Cei doi s-au căsătorit și religios în septembrie 2025, iar acum se pregătesc să devină părinți.

Mireasa, sezon 13. Claudia și Roxana s-au certat și și-au aruncat replici dure. De la ce a pornit totul și ce a urmat... Mireasa, sezon 13. Doamna Melinda a izbucnit în plâns de față cu toți! Daniela a spus ce simte, de fapt. Toți s-au mirat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 14. De ce băiat s-a apropiat Claudia după ce a oprit cunoașterea cu Alberto: „Mă simt bine alături de el”
Mireasa, sezon 14. De ce băiat s-a apropiat Claudia după ce a oprit cunoașterea cu Alberto: „Mă simt bine...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Ronaldo, acuzat că are acasă o iubită însărcinată. Cum a răspuns noul concurent
Mireasa, sezon 14. Ronaldo, acuzat că are acasă o iubită însărcinată. Cum a răspuns noul concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un inel extrem de scump
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x