Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Mihaela și Ștefan au ajuns la spital în Republica Moldova. Care a fost motivul

Mihaela și Ștefan au fost împreună la spital, unde tânărul a avut parte de o consultație medicală. Fosta finalistă a sezonului 11 Mireasa a precizat că soțul ei urmează să aibă o intervenție chirurgicală. 

Mihaela și Ștefan de la Mireasa au ajuns la spital în Republica Moldova | Instagram

Mihaela a anunțat pe contul ei de Instagram că Ștefan va suferi curând o intervenție chirurgicală la nivelul nasului. Tânăra și-a însoțit soțul la o consultație la spital și a precizat ce probleme medicale are acesta.

Mihaela a precizat că înainte de operația la nas Ștefan va trebui să-și rezolve problemele cu urechea stângă, pentru care a primit picături și apoi problemele cu dantura.

Citește și: Mireasa: Confesiuni, sezonul 7. Ce cuplu consideră psihologul Eduard Puiu că are cele mai mari premise să reziste în afara casei

Mihaela și Ștefan au ajuns la spital în Republica Moldova. Care a fost motivul: „Aveți grijă de voi că se ajunge departe”

Articolul continuă după reclamă

„Dimineața a început cam diferit. Este ultima consultație cu medicul înainte de operație, Ștefan își face operație la nas. Îl aștept să vedem când programăm operația și cu urechea și cu nasul. Vedem ce urmează. Probabil dacă urmează operația săptămâna viitoare n-o să plecăm în România. Ca să vă povestesc cum am ajuns noi să urmeze deja Ștefan să facă operația. În timp ce eram în emisiune, în ultimele 2 luni el se plângea de ureche. Am fost și la medic și i-a zis că nu aude cu urechea stângă. Am început munca la dantură și i-a făcut o radiografie la toată zona asta. I-a găsit la ureche o problemă. Am fost la ureche, i-a găsit la nas. Și acum trebuie să facă operație că ceva se mărește și cu dintele din stânga care i-a dat complicații. Aveți grijă de voi că se ajunge departe. Ștefan urmează să facă operație”, a spus Mihaela pe contul ei de Instagram.

Ștefan a ieșit zâmbitor și optimist de la consultația medicală.

„Trebuie să punem picături la ureche, trei picături pe zi și după ce terminăm cu urechea urmează cu dantura și apoi operația la nas”, a spus Mihaela.

„Stau pe picioarele mele? Stau! Ce să mai? Gata!”, a completat Ștefan.

Mihaela și Ștefan au fost concurenți în sezonul 11 Mireasa, s-au căsătorit civil în emisiune și s-au clasat pe locul 2 în Finala unde și-au rostit jurăminte superbe:

Ștefan: Iubirea mea, mai întâi vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi te-a dat. Vreau să-ți mulțumesc pentru că ai grijă mereu de mine, să arăt bine și să fiu fericit. Îți promit că o să-ți fiu alături oricât de greu și obositor va fi drumul nostru împreună. Cel mai important, îți promit că îți voi fi fidel. Jur în fața lui Dumnezeu că iubirea mea pentru tine nu se va risipi niciodată.

Mihaela: Am și eu câteva cuvinte să-ți spun. Uite am ajuns la cel mai important pas din viața noastră și vreau ca promisiunile care urmează să fie doar pentru tine în viața asta. De la bun început, ochii tăi mi-au oferit sclipirea și, acum, rochia albă de mireasă îmi dovedesc că tu ai fost doar pentru mine. Am luptat mult, dar luptând împreună, noi am câștigat. Eu ți-am câștigat inima și sufletul. (...) Sunt sigură că tu mă faci cea mai fericită. Te iubesc! Vezi jurămintele complete în clipul video de mai sus.

Citește și: Mireasa: Confesiuni, sezonul 7. Mihaela izbucnește în plâns. Ce amintire i-a adus lacrimile pe obraji și cum a reacționat Ștefan

Mireasa: Confesiuni, sezonul 7. Ce cuplu consideră psihologul Eduard Puiu că are cele mai mari premise să reziste în afa... Mihaela și Ștefan au sărbătorit 6 luni de relație! Au avut parte de o surpriză imensă și i-au pus pe fani pe gânduri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Prima logodnă din sezonul 14 Mireasa! Alberto a cerut-o în căsătorie pe Paula, într-un castel din Bulgaria. Cum a reacționat
Prima logodnă din sezonul 14 Mireasa! Alberto a cerut-o în căsătorie pe Paula, într-un castel din Bulgaria. Cum...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anne-Mary, geloasă pe Claudio după ce a dansat cu alte fete la petrecere:
Anne-Mary, geloasă pe Claudio după ce a dansat cu alte fete la petrecere: "Dacă mai dansezi cu vreo fată..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x