Antena Căutare
Logo show

Neatza cu Răzvan și Dani, 30 august 2022. Vremea cu Ramona Olaru: Caniculă în sudul și sud-estul României

Ediția din 30 august 2022 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Ramona Olaru ne prezintă vremea de astăzi. ANM a anunțat pentru ziua de 30 august că temperaturile vor rămâne caniculare în mare parte din România. De asemenea, instabilitatea atmosferică își va face apariția în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, unde se vor înregistra precipitații însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local vor exista cantități de apă însemnate, pe arii restrânse peste 30 – 40 l/mp. De asemenea, izolat vor fi condiții de grindină. Cerul se va menține variabil, cu înnorări în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 37 de garde Celsius, în timp ce temperaturile minime se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius.
Marti, 30.08.2022, 08:44
Asia Express 2026. Ce cadou neașteptat a primit Irina Fodor de la prima echipă ajunsă la ea

Logo show Marti, 03.11.2026, 23:50
Asia Express 2026. Momente dificile pentru concurenți! Valerie Lungu și Alex Gîlcă, la un pas să fie duși la Poliție

Logo show Marti, 03.11.2026, 23:47
Asia Express 2026. Oana Tomoiagă, paralizată de frică la misiunea cu bărcuța pe apă

Logo show Marti, 03.11.2026, 23:20
Asia Express 2026. Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, impresionate de ce au găsit într-o scoică: Nu am văzut niciodată așa ceva!

Logo show Marti, 03.11.2026, 23:00
Asia Express 2026. Valerie Lungu a făcut o criză de plâns: Efectiv m-am simțit cel mai de ratat om!

Logo show Marti, 03.11.2026, 22:34
Asia Express 2026. Cine a câștigat penultimul joc de avantaj: A fost una dintre cele mai grele probe din competiție!

Logo show Marti, 03.11.2026, 22:00
Asia Express 2026. Alexuc, surpriză de proporții la cazare: Nu știam dacă încap să urc scările ălea!

Logo show Marti, 03.11.2026, 21:35
Asia Express 2026. Ce echipe s-au calificat la jocul de amuletă. Valerie Lungu, din nou nemulțumită: De fiecare dată ei sunt înaintea noastră!

Logo show Marti, 03.11.2026, 21:20
Asia Express 2026. Concurenții, în căutare de cutiuțe cu ștampile la "groapa cu nisip"

Logo show Marti, 03.11.2026, 20:00
Furnicuțele 2026. Sanda Ladoși, la „Lucrarea de control” cu Cătălin Măruță. Ce spune că a pierdut când a plecat de acasă

Logo show Marti, 03.11.2026, 18:58
Furnicuțele 2026. Sonia Trifan, despre relația specială cu Sanda Ladoși: „O legătură extraordinară!”

Logo show Marti, 03.11.2026, 18:41
Furnicuțele 2026. Provocare muzicală cu Sanda Ladoși! Recunoaște artista piesele din primele acorduri?

Logo show Marti, 03.11.2026, 18:30
x