Antena Căutare

Ce să nu spui niciodată partenerului, în funcție de ziua de naștere. Numerologul Corina Stratulat ne împărtășește detaliile

Numerologul Corina Stratulat ne spune cât de importante sunt cuvintele pe care le adresăm partenerului sau partenerei, atunci când suntem într-o relație.

Cuvintele pot fi folosite pentru a îndulci sau ameliora o situație sau uneori acestea pot fi mai dureroase decât faptele. Atunci când suntem într-o relație de mai mult timp, toleranța și răbdarea scad și atunci trebuie să ne alegem cuvintele cu atenție.

Dacă unul dinrte parteneri folosește unele cuvinte la care celălat e sensibil, e posibil ca acest lucru să strice definitv relația.

Iată ce să nu îi spui partenerului, în funcție de vibrația interioară. Vibrația interioară se calculează adunând cifrele din data nașterii până când ajungem la un număr format dintr-o singură cifră.

Ce să nu îi spui partenerului de viață, în funcție de vibrația interioară

Vibrația interioară 1

Pentru cei născuți pe 1, 10, 19, 28 vibrația interioară e 1. Dacă partenerul are vibrația interioară 1, atunci nu îi spunem niciodată “Ești la fel ca ceilalți”. Nu este indicat să îl comparăm cu altcineva pentru că în acel moment îi va scădea stima de sine.

Vibrația interioară 2

Cei născuți pe 2, 11, 20, 29 au vibrația interioară 2. Trebuie să fim atenți la latura lor emoțională. Chiar dacă e vorba de bărbați, și ei pot fi foarte senibili și atunci nu le vom zice niciodată “Nu mă interesează ce simți”. De asemenea, trebuie să îl ascultăm pe partener și să avem răbdare.

Citește și: Starea de spirit, influențată puternic de numărul casei. Numerologul Stratulat explică ce vibrații au locuințele

Vibrația interioară 3

Persoanele născute pe 3, 12, 21, 30 au vibrația interioară 3. Acestora nu le zicem niciodată “Te interesează doar prietenii tăi!”. Chiar dacă cercul lor de prieteni este important, ar fi bine să nu îi reproșăm acest lucru pentru că e o persoană sociabilă.

Vibrația interioară 4

Cei cu data nașterii 4, 13, 22, 31 au vibrația interioară 4. Ei sunt oameni foarte muncitori. Un astfel de bărbat va dori foarte mult să realizeze ceva. Ar fi bine să nu îi reproșăm niciodată că nu face mare lucru pentru că se va ataca. Trebuie să îl felicităm pentru reușite.

Vibrația interioară 5

Persoanele născute pe 5, 14, 23 au vibrația interioară 5. Pentru ei este important libertatea și de aceea nu ar trebui să îi spui partenerului “Îți ajunge cu libertatea!”. Dacă aude asta, se va simți sufocat.

Vibrația interioară 6

Cei născuți pe 6, 15, 24 au vibrația interioară 6. Bărbații sunt foarte protectori și grijulii mai ales cu femeia din viața lor. Unui astfel de bărbat, o femeie nu poate să îi spună că nu vrea să î idea raportul, pentru că e treaba ei ce face pentru că el îl interesează doar să o protejeze pe iubita lui, nu neapărat să o controleze.

Citește și: Previziuni numerologice, 22 martie 2021. Ce spun numerologii despre vibrația zilei de azi

Vibrația interioară 7

Persoanele născute pe 7, 16, 25 au vibrația interioară 7. Acești oameni sunt foarte analitici și sunt în general oameni cu viziune. Nu ar trebui să le spunem niciodată “Degeaba te crezi mai deștept” pentru că va suferi foarte tare. O astfel de persoană oricum nu vorbește dacă nu se pricepe la un subiect.

Vibrația interioară 8

Cei născuți pe 8, 17, 26 au vibrația interioară 8. Aceștia sunt oamenii care vor să facă cât mai multe lucruri. De aceea, ar fi bine să nu le zicem niciodată “Nu te interesează de nimeni”. De regulă, sunt preocupați de bunăstarea lor materială, iar acesta e un lucru bun. Dacă le reproșăm asta, poate deveni răzbunător.

Vibrația interioară 9

Pentru persoanele născute pe 9, 18, 27 vibrația interioară este 9. Nu este indicat să le spunem că vor sta singuri și izolați pentru că se vor deprima.

Horoscopul zilei 28 iulie 2021, prezentat de Bianca Nuțu la Neatza cu Răzvan și Dani. Informațiile momentului pentru zod... Rețeta zilei la Super Neatza, 28 iulie 2021. Delicii turcești, preparate de chef Nicolai Tand...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din televiziune:„Ar fi momentul”
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x