Antena Căutare

Prognoza meteo, luni, 6 iulie 2020. Instabilitate atmosferică în toată țara! Ce se întâmplă, azi, cu vremea în țară

Vremea va fi instabilă în sud-vest, centru, sud-est, la deal și la munte, unde vor fi ploi, tunete, fulgere, vijelii, grindină și cantități de apă și de 40 l/ mp.

Prognoza Meteo, 6 iulie 2020. Frumoasa vecină de la Neatza cu Răzvan şi Dani, Ramona Olaru, prezintă cum va fi vremea. Instabilitate atmosferică în toată țara.

Vremea va fi deosebit de caldă mai ales în sudul și sud-estul țării, unde va fi caniculă pe arii extinse. Valori ridicate se vor înregistra și în interiorul arcului carpatic, însă aici mai ales în cursul prânzului se vor forma nori convectivi (cu o mare dezvoltare pe verticală), iar local vor cădea din aceștia averse de ploaie însoțite de descărcări electrice

Izolat, la munte vor vor cădea precipitații unde se vor strânge până la 15-20 de mm. În restul teritoriului nu se vor înregistra cantități de apă semnificative.

Horoscopul zilei, 6 iulie 2020. Berbecii iau decizia să-și schimbe cariera. Ce zodie primește vești proaste

Vântul va sufla slab în cea mai mare parte a țării, cel mult slab până la moderat în sud-est și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 25 și 30 de grade Celsius în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei), 27-32 de grade în Banat, Crișana și Oltenia, 31-36 de grade în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei și 27-32 de grade în nordul Moldovei.

Meteorologii ANM anunță printr-o informare că în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp. Informarea este valabilă începând de azi, de la ora 10:00 și până miercuri, la aceeași oră.

În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33…36 de grade. Potrivit informării ANM. Date fiind temperaturile ridicate, precum și gradul de umezeală crescut, românii vor resimți un disconfort termic accentuat, pe întreg teritoriul țării.

Horoscopul zilei, 6 iulie 2020. Berbecii iau decizia să-și schimbe cariera. Ce zodie primește vești proaste... Smiley News: Cel mai tare joc de îndemânare și coordonare | VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din televiziune:„Ar fi momentul”
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x