Antena Căutare

Vremea va fi caldă şi în general frumoasă! Află în ce zone ale țării nu trebuie să îți lași umbrela acasă!

Vremea va fi caldă şi în general frumoasă! În sudul, estul ţării şi la munte vor fi înnorări şi şanse de precipitaţii, posibil însoţite de tunete şi fulgere.

Vremea va fi caldă şi în general frumoasă! În sudul, estul ţării şi la munte vor fi înnorări şi şanse de precipitaţii, posibil însoţite de tunete şi fulgere.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea va fi în general caldă în următoarele săptămâni, cu temperaturi maxime de până la 33 de grade, în unele regiuni probabilitatea de apariţie a ploilor fiind crescută în perioada 16-20 iunie, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) aferentă perioadei 14 - 25 iunie 2017, dată luni publicităţii.

În Banat, în perioada 14-20 iunie, deşi vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta, vremea va fi în general caldă, cu medii ale maximelor de 25-29 de grade şi ale minimelor de 11-15 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, estimările indică temperaturi în creştere accentuată, vremea devenind călduroasă. Sunt de aşteptat valori diurne de 30-32 de grade şi nocturne de 15-17 grade, mediat pe regiune. În intervalul 16-20 iunie va creşte probabilitatea de apariţie a averselor.

Vremea va fi în general caldă şi în Crişana, în intervalul 14-20 iunie, cu medii ale maximelor de 24-28 de grade şi ale minimelor de 10-15 grade, însă vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta. Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, estimările indică temperaturi în creştere, vremea devenind local călduroasă; sunt de aşteptat valori diurne de 28-31 de grade şi nocturne de 12-16 grade, mediat pe regiune. În special în perioada 16-20 iunie probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată şi vor fi intervale în care cantităţile de apă pot fi mai importante.

În Transilvania, în perioada 14-20 iunie se vor înregistra variaţii termice de la o zi la alta, totuşi, pentru cea mai mare parte a regiunii, va predomina o vreme caldă. În medie, temperaturile maxime vor fi de 21-27 de grade, iar cele minime de 8-12 grade, valori mai mici urmând a se realiza în zonele depresionare, mai ales în dimineţile de 16 şi 18 iunie. Pentru restul timpului, respectiv 21-25 iunie, tendinţa este de încălzire a vremii, până la valori estimate de 25-29 de grade ziua şi 10-14 grade noaptea, în medie regională. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 17 şi 21 iunie când vor fi posibile şi perioade în care aversele vor fi mai însemnate cantitativ.

În Maramureş, în perioada 14-20 iunie, deşi vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta, vremea va fi în general caldă, cu medii ale maximelor de 23-26 de grade şi ale minimelor de 10-14 grade, valori mai mici urmând a se înregistra în dimineţile de 16 şi 18 iunie. Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, estimările indică temperaturi în creştere. Sunt de aşteptat valori diurne de 26-28 de grade şi nocturne de 15-17 grade, mediat pe regiune. Mai ales în intervalul 16-20 iunie va creşte probabilitatea de apariţie a averselor, fiind estimate şi cantităţi de apă importante.

În perioada 14-20 iunie va fi o vreme în general caldă în Moldova, cu valori medii ale maximelor de 25-29 de grade, temperaturi mai mici urmând a se înregistra în jumătatea de nord a regiunii în zilele de 15, 17 şi 18 iunie. Aceleaşi variaţii sunt de aşteptat şi în privinţa regimului termic nocturn, caracterizat de valori în marea lor majoritate între 11 şi 15 grade. Din 21 iunie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză se estimează o creştere constantă şi destul de importantă a temperaturilor, ce se vor situa între 26 şi 30 de grade ziua şi între 12 şi 16 grade noaptea, mediat regional. Probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ va fi relativ ridicată în perioada 17-21 iunie.

Pentru perioada 14-20 iunie, în Dobrogea sunt de aşteptat variaţii termice de la o zi la alta, dar în ansamblu vremea va fi caldă; se vor înregistra medii ale maximelor de 24 la 26 de grade, chiar mai ridicate în după-amiaza de 13 iunie şi ale minimelor de 15-17 grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, se estimează temperaturi în creştere uşoară, dar constantă, până la o medie de 27-28 de grade la valorile diurne şi 17-18 grade la cele nocturne. Averse cu caracter local vor fi în intervalul 14-15 iunie şi se estimează o probabilitate în creştere pentru ploi temporare în perioada 17-20 iunie.

În Muntenia, în intervalul 14-20 iunie, deşi vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta, vremea se va menţine caldă, cu medii ale maximelor de 25-29 de grade şi ale minimelor de 12-15 grade, urmând ca în după-amiaza zilei de 13 iunie să se înregistreze valori de 30-33 de grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, estimările indică temperaturi în creştere uşoară, dar constantă, cu o probabilitate relativ mare pentru o vreme călduroasă în toată regiunea, cu valori diurne de 30-32 de grade şi nocturne de 15-17 grade, în medie. La începutul intervalului, ploi în general slabe vor fi pe arii restrânse, doar în perioada 14-15 iunie acestea devenind locale. Probabilitatea pentru ploi cu caracter temporar va fi relativ ridicată şi între 17 şi 19 iunie.

Deşi vor fi vor fi uşoare variaţii termice de la o zi la alta, în perioada 14-20 iunie, în Oltenia în general va predomina vremea caldă, cu medii ale maximelor de 26-30 de grade şi ale minimelor de 12-15 grade, urmând ca în după-amiaza zilei de 13 iunie să se înregistreze, mediat pe regiune, valori de 31-33 de grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului de referinţă, estimările indică temperaturi în creştere uşoară, dar constantă, cu o probabilitate relativ mare pentru o vreme călduroasă în toată regiunea, cu valori diurne de 30-32 de grade şi nocturne de 15-17 grade, în medie. La începutul intervalului ploi în general slabe se vor semnala izolat, mai ales în zona deluroasă. Probabilitatea pentru ploi cu caracter local şi temporar va creşte între 17 şi 19 iunie.

La munte, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză variaţiile termice nu vor fi importante, predominând o vreme caldă. Astfel, sunt estimate temperaturi medii diurne de 16 la 22 de grade şi nocturne de 6-10 grade, valori uşor mai scăzute fiind de aşteptat în zilele de 15 şi 17 iunie. La începutul intervalului, ploi de scurtă durată se vor semnala pe arii restrânse. În perioada 17-21 iunie va creşte probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi local în cantităţi mai importante.

Vlăduț, iar ne ispitești? Salata "Moskau" cu rasol alb şi sfeclă roşie... Cea mai uşoară modalitate de a face bani - maşinăria de curăţat mere! Știți voi vorba celebră: „Muieți-s posmagii?”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din televiziune:„Ar fi momentul”
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x