Antena Căutare

Ghidul concediului reușit: ce verifică un șofer responsabil înainte să plece la drum

Dacă gradația termometrului urcă la cote înalte, iar gândul îți zboară la destinații estivale, este foarte clar că urmează să pleci în vacanță. Ca să te poți relaxa pe șezlong, trebuie să ajungi în siguranță în stațiune, alături de familia ta sau de prietenii care au ales să-și petreacă concediul cu tine.

Dacă gradația termometrului urcă la cote înalte, iar gândul îți zboară la destinații estivale, este foarte clar că urmează să pleci în vacanță. Ca să te poți relaxa pe șezlong, trebuie să ajungi în siguranță în stațiune, alături de familia ta sau de prietenii care au ales să-și petreacă concediul cu tine. Cu siguranță nu ai vrea să pierzi timp pe marginea șoselei, meșterind cu stângăcie la o avarie apărută de te miri unde, pe care ai fi putut-o evita cu ușurință. Buna dispoziție îți va fi garantată dacă vei avea grijă la câteva detalii tehnice.

Starea anvelopelor

Anvelopele sau, așa cum sunt cunoscute de majoritatea șoferilor, cauciucurile, au o importanță capitală în menținerea unui grad cât mai mare de siguranță. Din cauza faptului că sunt singura legătură fizică dintre mașină și asfalt, ele sunt primele care preiau șocurile cauzate de gropi, iar aderența lor trebuie să fie optimă atât în condiții meteo normale, cât și pe timp de ploaie. Înainte de pleca la drum, oprește la o vulcanizare și verifică nivelul de uzură al anvelopelor și umflă-le la presiunea indicată de producător. Aceste măsuri obligatorii nu te feresc, totuși de riscul unei pene cauzate de o perforație, așa că aruncă o privire ageră și către roata de rezervă.

Nivelul uleiului

Articolul continuă după reclamă

Nu toți șoferii conștientizează cât de important este să verifici lunar nivelul uleiului de motor. Dacă cei mai mulți dintre ei au șansa de a fi avertizați că există probleme, atunci când pe bord se aprinde martorul check engine, unii ajung direct în service, cu probleme severe. Vei sta deoparte de toate acestea dacă vei folosi lubrifianți de calitate și dacă își vei face un obicei din a măsura frecvent nivelul lor. Dacă observi scăderi repetate, care cer completări prea dese, ai deja un indiciu cu privire la o eventuală problemă a mașinii. Astfel, poți rezolva totul într-un timp suficient pentru ca planurile tale de vacanță să nu fie date peste cap.

Ghidul concediului reușit: ce verifică un șofer responsabil înainte să plece la drum

Lichidul de parbriz

Unul dintre cele mai neglijate aspecte ale unui condus cu adevărat preventiv este cel al calității lichidului de parbriz. Cea mai mare parte a conducătorilor auto consideră aproape irelevant tipul soluției folosite, crezând că doar folosirea lichidului de vară pe perioada iernii este o greșeală. În realitate, pe perioada sezonului cald ai nevoie de un lichid cu proprietăți antistatice, care va îndepărta cu succes petele cauzate de insecte și va ține praful la distanță de parbrizul ud.

Starea instalației de aer condiționat

Scenariul care te-ar îngrozi cel mai mult vara asta este cel al unei mașini deja încinse de soarele dogoritor, în care aerul condiționat să nu funcționeze. Perspectiva unui drum către mare parcurs cu geamurile deschise la maximum nu este deloc un plăcută, dar, în funcție de starea tehnică a mașinii tale, poate deveni realitate oricând. O vizită la un atelier specializat în instalații de climatizare te poate scăpa de neplăceri. Tehnicienii vor verifica nivelul de încărcare cu freon și vor putea să îl completeze la nevoie, pentru ca tu să nu fii victima unei pierderi bruște.

Neconformitatea actelor

Un șofer cu adevărat responsabil va fi mereu grijuliu cu actele mașinii, așadar, cu atât mai mult, va acorda atenție acestui capitol înainte de plecarea în vacanță. Dacă sejurul se desfășoară peste hotare, cu atât mai mult va fi nevoie sa te asiguri că nu îți lipsește nimic fără de care vameșii te-ar putea obliga să faci cale întoarsă. Ai grijă ca din torpedou să nu-ți lipsească certificatul de înmatriculare și Cartea Verde asociată poliței de asigurare RCA, ambele în original. De asemenea, dacă mașina pe care o folosești nu este a ta și dacă ieși din spațiul UE, va trebui să-i prezinți polițistului de frontieră și contractul de comodat sau procura notarială încheiată cu proprietarul.

Pentru o vacanță reușită, este nevoie de mai mult decât de entuziasm. Pregătirile făcute cu răbdare îți vor aduce odihna sau distracția la care speri, în funcție de îți dorești de la un concediu în care pleci la volan.

Înmatriculările de autoturisme noi în UE, minus 2,1% după 5 luni. România, cea mai mare creştere... FORT, Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania şi compania Clever dau COTAR în judecată...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Poate fi o mașină inteligentă blocată de la distanță?
(P) Poate fi o mașină inteligentă blocată de la distanță?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x