Antena Căutare

Restricții de circulație în București. Pe unde nu se circulă de Revelion 2020

Potrivit agerpres.ro, începând de marţi, 31 decembrie, de la ora 13,00, până miercuri, 1 ianuarie, ora 6,00 traficul va fi restricționat în București cu ocazia "Revelion 2020. Disco Night Fever".

Revelion 2020: Restricții de circulație în București.

"În zonă se vor aplica restricţii rutiere din 31 decembrie, începând cu ora 13:00 până în data de 1 ianuarie, ora 6:00, fiind afectate bulevardele Unirii (tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei) şi Libertăţii (tronsonul cuprins între Bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie). Organizatorul recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a evita aglomerarea traficului", se menţionează într-un comunicat transmis vineri agerpres.ro.

Potrivit organizatorilor, accesul în Piaţa Constituţiei se face de la ora 17,00, prin cele două intrări special amenajate: Bulevardul Libertăţii (intrarea dinspre Parcul Izvor), respectiv Bulevardul Libertăţii (intrarea dinspre Calea 13 Septembrie).

Organizatorii solicită ca toţi participanţii la eveniment să aibă asupra lor un act de identitate. De asemenea, accesul minorilor se face numai cu însoţitor, care poate atesta pe baza unui document (carnet de elev, paşaport, buletin sau orice document cu poza minorului) vârsta minorului. Din cauza zgomotului foarte puternic produs şi a efectelor speciale din cadrul spectacolului, organizatorul recomandă folosirea căştilor pentru protecţia auzului copiilor.

Este interzis accesul cu următoarele obiecte: materiale toxice, inflamabile sau explozive, sprayuri paralizante, petarde, artificii, torţe, fumigene, rachete, substanţe interzise, droguri, arme, cuţite, lanţuri sau orice alte obiecte care reprezintă pericol public, obiecte contondente care îi pot răni pe ceilalţi, lasere, bannere, steaguri susţinute de beţe, drone, umbrele, scaune, rucsacuri, bagaje voluminoase mai mari decât o coala A4, caşti de motocicletă, biciclete, trotinete, scutere, skateboard, longboard, hoverboard, pennyboard, animale de companie, băuturi alcoolice, recipienţi din sticlă, conserve, doze de aluminiu, selfie stick-uri, binoclu, se mai arată în comunicatul organizatorilor.

Articolul continuă după reclamă

Concertul de Revelion organizat în fiecare an de Primăria Capitalei prin ARCUB este cea mai mare petrecere în aer liber din Bucureşti şi are, la această ediţie, un line-up compus din nume internaţionale precum O-Zone, Haddaway, Milli Vanilli, Turbo B. - solistul trupei Snap! -, dar şi artişti români precum Holograf, Vunk, 3rei Sud Est, Andre sau Horia Brenciu, dar şi Cristi Minculescu, Valter & Boro şi Ovidiu Komornyik. În cele peste şase ore de distracţie, 11 trupe şi artişti din România, Republica Moldova, Germania şi Statele Unite vor electriza atmosfera cu concerte live.

Petrecerea din Piaţa Constituţiei va începe la ora 17,30 şi se va încheia la miezul nopţii cu un spectaculos show de artificii. Intrarea este liberă.

Programul concertelor este următorul:

17:30 - 17:55 Cristi Minculescu, Valter & Boro

18:00 - 18:25 Ovidiu Komornyik & OK BAND

18:30 - 18:55 Andre

19:00 - 19:30 3rei Sud Est

19:35 - 20:10 Vunk

20:15 - 20:45 Horia Brenciu & HB Orchestra

20:55 - 21:25 Holograf

21:30 - 22:00 Milli Vanilli Experience - Face meets Voice

22:05 - 22:35 Turbo B. formally of Snap!

22:40 - 23:10 Haddaway

23:15 - 23:58 O-Zone.

Citește și: Vremea: vin ninsorile în România. Prognoza meteo de Revelion

Lovitură uriașă pentru românii care au mașini! Noi reguli pentru ridicarea autovehiculelor!... Vești crunte pentru șoferi. Noua Lege RCA îi va lăsa cu buzunarele goale: „Prețurile asigurărilor vor exploda!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
La ce temperatură ar trebui să schimbi cauciucurile de vară cu cele de iarnă. Ce spune legea, de fapt
La ce temperatură ar trebui să schimbi cauciucurile de vară cu cele de iarnă. Ce spune legea, de fapt
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x