Antena Căutare

Vreți să monitorizați pregătirea elevilor pentru examenul auto? Creați-vă cont pe e-drpciv.ro

 În secolul vitezei, mașina constituie o soluție extraordinară pentru cei care vor să se deplaseze rapid dintr-un loc într-altul. În plus, pentru cei al căror loc de muncă este destul de departe de casă, mașina este soluția salvatoare.

În secolul vitezei, mașina constituie o soluție extraordinară pentru cei care vor să se deplaseze rapid dintr-un loc într-altul. În plus, pentru cei al căror loc de muncă este destul de departe de casă, mașina este soluția salvatoare.

Dacă au mașină și permis de conducere, ei pot ajunge mult mai rapid la serviciu. De aceea, odată achiziționată mașina, urmează pregătirea pentru susținerea examenului în vederea obținerii permisului auto.

Deși aparent pare simplă, pregătirea pentru un astfel de examen nu este deloc așa. În timp ce învață să conducă, elevii trebuie să se pregătească intens pentru examenul de sală. Învățarea legislației rutiere presupune un efort destul de mare, întrucât codul rutier nu este deloc ușor.

În plus, nu toți profesorii de legislație rutieră se fac înțeleși, astfel că foarte mulți elevi pleacă de la cursul de legislație cu lecția neînvățată corespunzător.

Articolul continuă după reclamă

Și nici instructorii nu-i ajută foarte mult. Se știe că mulți instructori nu se implică în pregătirea elevilor. Ei nu le monitorizează nivelul de pregătire înainte de a merge la examen. Din acest motiv, pregătirea elevilor este superficială, iar ei pică examenul.

Vă doriți ca oamenii să vă aprecieze din ce în ce mai mult pentru munca depusă? Vreți să monitorizați pregătirea elevilor pentru examenul auto, astfel încât aceștia să obțină de prima dată un punctaj mare la examenul de sală? Nu aveți nicio idee despre cum să faceți acest lucru? Vă dăm noi o idee.

Intrați pe e- e-drpciv.ro, site-ul care pentru a veni în ajutorul dvs., al instructorilor, a creat o secțiune specială numită Instructori auto, unde dvs. vă puteți înscrie gratuit. Doar pe acest site veți avea parte de această facilitate. Doar aici aveți posibilitatea să monitorizați pregătirea elevilor.

În această secțiune, puteți genera coduri pentru elevi, pentru ca aceștia din urmă să poată utiliza gratuit site-ul în baza unui cod.

De ce să se înscrie elevii pe acest site? Cum îi poate ajuta pentru susținerea examenului de sală? Odată ce elevii și-au făcut cont pe site, beneficiază de un mediu de învățare, un concept pe care echipa acestui site l-a implementat pentru prima dată.

Aici există singurul mediu de învățare care reține întrebările la care s-a răspuns greșit și salvează sesiunea pentru o reluare ulterioară. În acest mediu de învățare elevii au posibilitate să facă chestionare auto, care cuprind întrebări ce sunt date și la examenul oficial.

După fiinalizarea fiecărui chestionar se calculează niște indicatori de performanță, după un algoritm dezvoltat de echipa drpciv. Acești indicatori care trebuie să atingă nivelul de performanță verde, arată pregătirea elevilor dvs. și pot spune cu o precizie foarte mare punctajul pe care aceștia îl vor obține la sală.

Pentru eficiență maximă, este bine ca elevii să facă mediul de învățare de 2 ori. Sfătuiți-i să facă chestionare drpciv până ridică nivelul de performanță pe verde. Astfel, vă veți da seama că ei sunt pregătiți corespunzător și vor reuși să obțină punctaj maxim la examenul de sală.

Succesul lor, va fi și succesul dvs. Din acest motiv, trebuie să-i impulsionați să se pregătească temeinic pentru acest examen. Este adevărat, nu este ușor, dar având în vedere că echipa acestui site le pune la dispoziție informații simplificate, aceștia pot învăța cu mai mare ușurință legislația.

Pentru a nu se plânge că le este greu să învețe codul rutier, sugerați-le ca atunci când intră pe site să citească codul rutier simplificat, pus la dispoziție de administratorii drpciv. Pentru a-i ajuta pe elevi, aceștia au simplificat învățarea prin scoaterea paragrafelor mai puțin importante pentru examenul de obținere a permisului auto categoria B.

Pe lângă codul rutier simplicat le este pus la dispoziție și un document în pdf care cuprinde o prezentare a semnificației indicatoarelor și marcajelor pe care le întâlnim pe drum.

De asemenea, le puteți spune ca înainte de a se apuca de făcut chestionare auto drpciv să se uite la secțiunea Întrebări frecvente, unde vor găsi întrebări puse de utilizatori de-a lungul timpului. Răspunsurile au fost validate de alți utilizatori și verificate pe site-ul oficial. Datorită răspunsurilor pe care le găsesc în această secțiune își pot clarifica nelămuririle legate de site.

După cum puteți observa, datorită acestui site, aveți șansa să fiți foarte apreciați pentru tot ceea ce faceți pentru elevii dvs. Aceștia din urmă au șansa de a lua examenul de sală cu brio. Cu e-drpciv oricine are de câștigat.

An record de vânzări pentru Volvo, grație modelelor XC60 şi 90... Atenție mare, șoferi! Ministrul Mediului a făcut anunțul! Când va fi plătită TAXA DE MEDIU: „Termenul de luna martie ar ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Poate fi o mașină inteligentă blocată de la distanță?
(P) Poate fi o mașină inteligentă blocată de la distanță?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care vorbesc toți americanii
„Am fost în comă, aveam 5% șanse de supraviețuire!” Povestea absolut incredibilă a omului despre care... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune procedura „AAA” despre care vorbește Angela Martini
Cât costă să ai un copil cu mamă surogat în America. Suma poate depăși 250.000 de dolari. Ce presupune... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara
Angajata unui hotel de lux a fost despăgubită cu 230.000 de euro pentru că a fost pusă să lucreze într-o debara Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul
Nicușor Dan amână desemnarea unui candidat pentru funcția de premier! Ce variante ia în calcul BZI
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general Cosmin Ghiță
Dezvăluire Jurnalul: Bolojan devalorizează Nuclearelectrica. Adevărul din spatele demisiei directorului general... Jurnalul
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi?
Horoscop 2 septembrie 2026: Sfârșitul unei iluzii. Cine încearcă să îți testeze limitele azi? Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
"Avem şi noroc". Doi turişti au găsit cea mai ieftină cazare pe litoralul românesc în 2026 Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x