Timp de 40 de ani, mulți sculptori au pornit să cioplească piatra. N-au putut să-i dea chip, au schilodit-o. Pe 13 septembrie 1501, Michelangelo, cea mai fină mână pe care a dat-o această omenire, se apucă de treabă. În trei ani îi dă viață lui David, eroul biblic. Marmura are 4,34 metri și este considerată una dintre cele mai frumoase lucrări din toate timpurile
Florentinii nu mai știu ce să creadă. Sunt aproape 40 de ani de când ”maeștrii” se chinuie să cioplească bucata de piatră extrasă din carierele de la Carrara. Catedrala ”Santa Maria de Fiore” trebuia să primească, de ceva vreme, statuia unui profet. Ceva gigantic, majestuos. Pe la 1463, Agostino di Duccio, un sculptor cu CV, se apucase de lucru. Trei ani pierduți. Antonio Rossellino trecuse, apoi, la comandă. A stricat și mai tare. ”Blocul nu era destul de compact, prezenta prea multe vine”, se apăra el înainte de abandon. Se făcuse 1500 și, în van!
Pe 2 iulie 1501, responsabilii Operei del Duomo, cei care se ocupau de supervizarea amenajării Catedralei ”Santa Maria del Fiore” au în curte o bucată de piatră subțiată, ce ”zace pe spate”. Ridică blocul în picioare, apoi se pun pe căutat un sculptor. Misia e grea, ce meșter se apucă să repare ceva ce cineva a stricat? Andrea Sansovino este cel ales. E adus în fața marmurei, dar se pierde. Un eșec înainte ce a începe! Chiar nu e nimeni priceput pe lumea asta?
E 16 august 1501, Ștefan cel Mare tocmai face pace cu turcii, în Moldova, când Michelangelo e chemat să semneze contractul. O importantă bancă din Florența este sponsor, rugămintea e doar aceea ca lucrarea să se termine. Pe 13 septembrie 1501, Michelangelo pune mâna pe daltă și pe ciocan și se apucă de treabă.
Îi va da viață lui David, eroul biblic. ”Măreția nudului viril”, cum avea să i se spună. Îi dă viață chiar înainte de mitica luptă, contra lui Goliat, de aceea va apărea cu praștie. Blocul de piatră e ciopârțit de predecesorii săi, dar artistul e prea măiastru. Duce în favoarea sa spărtura pe care o găsise între brațul drept și tors, disproporționează mâinile, pune accent pe gestul lui David. Crede și spune sus și tare că fiecare bucată de marmură are viață, vrea să arate sufletul dinlăuntrul ei. Lucrează trei ani. Până în 1504, anul morții lui Ștefan Voievod, când opera de 4,34 metri este gata (5,17 m cu tot cu soclu, 5572 kilograme). ”Iudita” lui Donatello e izgonită din fața clădirii Palazzo Vecchio și, pe 8 septembrie, ”David” îi ia locul.
Un dement îi sparge un deget cu un ciocan
Apoi, David își începe povestea. Imediat, partizanii familiei Medicii îl iau la pietre. În 1512 un fulger îi lovește soclul. În 1527, preopinenții aceleași familii îi rup brațul stâng. În 1843, e spălat cu acid clorhidric. Luciul protector lăsat de Michelangelo dispare, iar statuia devine expusă total în fața intemperiilor naturii. Se simte din ce în ce mai rău. În 1873 se ia decizia de a fi mutat în interior, în Galeria Academiei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru orice eventualitate, e acoperit în cărămidă. În 1991, un dement, Piero Cannata, vine cu un ciocan și îi sparge un deget. Prin 2003 se pune problema unei cosmetizări. Încep discuțiile: înfrumusețarea trebuie să fie calmă, neinvazivă, sau umedă, cu comprese cu apă distilată? Finalmente, David este toaletat. Din 24 mai 2004 se prezintă, din nou, in fața Omenirii.
