Antena Căutare

Dezvăluirile lui TANTI ILUȘ, bona unguroică a soților Ceauşescu. Cum au fost crescuți copiii dictatorului

Cserey Gabor, născută Ilona Bokor, a fost una dintre bonele soților Ceaușescu. Avea numai 16 ani când a venit în familiia fostului dictator

Bona fiilor Ceuşescu | ceausescu.ro

Cserey Gabor, născută Ilona Bokor, a fost una dintre bonele soților Ceaușescu. Avea numai 16 ani când a venit în familiia fostului dictator.

Cserey Ilona, Iluş Néni pentru cunoscuţi, a lucrat aproape cinci ani în casa pe-atunci tinerei perechi Nicolae şi Elena Ceauşescu. Faţă de ce lăsase în satul natal, la Bucureşti i s-a părut raiul de pământ: casă, masă, haine frumoase, pachete cu alimente pentru familia necăjită şi puţinii bani primiţi ca salariu erau mai mult decât putea visa. Şi Ceauşescu era mai tânăr, iar dacă unele lucruri vor fi anticipat persoana dificilă care avea să devină, tânăra Iluş nu a băgat de seamă. În ochii adolescentei venite din Ardeal, „domnul” unde-a slujit părea întruchiparea amabilităţii şi a generozităţii. Aşa i-a rămas în minte Ceauşescu până la capătul vieţii.

Gonită din sat de lipsuri, la Bucureşti toate i se păreau frumoase şi parcă mai simple decât la ea acasă. Urmările războiului şi mai cu seamă seceta din 1946 au mânat de prin satele lor mulţi tineri şi tinere, în căutare de lucru. În „era nouă” ce se promitea pe-atunci, multe s-au schimbat, dar altele-au rămas aidoma vremurilor hulite prin gazete. Bunăoară tradiţia slujnicei unguroaice pare a se fi perpetuat şi la noua „aristocraţie roşie”. Fetele din secuime găseau relativ uşor de lucru, în casele noilor „domni”. Aşa a ajuns în Capitală şi Iluş, pe-atunci o copilă de 15 ani. A mers la o cunoştinţă, vecină din sat angajată deja ca bucătăreasă în casa Ceauşeştilor, să întrebe dacă nu s-ar găsi ceva şi pentru ea. „Doamna Ceauşescu”, pe-atunci tânără soţie şi mamă, a plăcut-o pe copilă. „A spus doamna Ceauşescu «rămâni aici, la noi, dacă ştii să faci mâncare. Era mai bine, totuşi, decât să stăm aici, acasă, a fost sărăcie aici. După o lună mi-a plătit bani, era mai bine, totuşi. Acolo era o casă mare, când m-am dus am stat pe strada Londra, apoi ne-am mutat în strada Herăstrău nr. 32”.

Trebuia să aibă grijă de copiii, și nu numai: în plus a făcut curățenie și a spălat rufe, pentru că atunci nu existau mașini de spălat. A călcat rufe cu fierul de călcat. Bona a declarat pentru un ziar maghiar că Elena Ceaușescu niciodată nu i-a dat ordini, intodeauna îi zicea „te rog”. „Venea acasă se schimbă, și gătea dacă bucătăreasa era în concediu. Ceaușescu că om era foarte corect, dar în același timp a cerut disciplină strictă. Trebuiam să fac masă chiar dacă Ceaușescu ajungea noaptea. Așteptăm până ce termină să mănânce”, povestea bona.

Articolul continuă după reclamă

Obişnuit s-o vadă mereu prin preajmă, Valentin nu mergea nicăieri fără Iluş, deşiră Gabor Baci firul poveştilor. Pe cât de liniştit la maturitate, întâiul născut al viitorului şef de stat a fost în copilărie o mică pacoste.

Copiii dictatorului la vârsta copilăriei

Unde este acum Tanti Iluș

Tanti Iluș locuiește, în prezent, împreună cu soțul ei, în Estelnic, un cătun din nordul zonei Trei Scaune. Imediat după încheierea celui de-al ÎI-lea război mondial, când această era tânără 16 ani,după secetă din 1946 se refugiase în București și s-a angajat că servitoare, pentru a scăpa de sărăcia din ținutul Secuiesc. Soartă a făcut că o altă servitoare- bucătăreasa Tereza Gal din satul ei să o recomande familiei Ceaușescu, în anul 1947.

Deși femeia a revenit în satul natal de aproape șase decenii, ea încă mai păstrează vie amintirea celor 4 ani petrecuți la familia Ceaușescu. Femeia a învățat limbă română la București, iar copiii ei, Valentin și Zoe Ceaușescu, au învățat câteva cuvinte în limbă maghiară. Bucătăreasa familiei Ceaușescu Tereza Gal a fost tot din ținutul Secuiesc, din regiunea Ciucului. Soții Ceaușescu agreau bucătăria secuiască și se purtau frumos cu cele două femei de origine maghiară, informează jurnalul.ro.


Tanti Ilus era iubită și de cei doi copii. Acest lucru o demonstrează și faptul că, după plecarea ei din București, soții Ceaușescu au încercat în repetate rânduri (1953-54) să o cheme înapoi. Ba mai mult de atât, soții Ceaușescu s-au deplasat în cătunul Estelnic și au încercat să o convingă pe femeie că, împreună cu soțul ei, să revină în Capitală. Dar n-a putut deoarece părinții ei erau bătrâni și bolnavi. Tanti Ilus,care trăiește și în prezent cu speranța unei întâlniri cu singurul copil în viață Valentin Ceaușescu.

Maşina condusă de Paul Walker în primul film din seria "Furios şi iute", vândută cu 185.000 de dolari... Foloseşti acasă BECURI ECONOMICE? Iată cât de periculoase sunt! Nu îţi mai pune copiii în pericol!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Facturi mai mici la căldură, de la 1 noiembrie 2026. Ce români beneficiază de reducere și câți bani vor economisi
Facturi mai mici la căldură, de la 1 noiembrie 2026. Ce români beneficiază de reducere și câți bani vor economisi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde în spatele deciziei
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x