Antena Căutare

Colliers: Piaţa imobiliară rămâne solidă în 2020, în ciuda semnelor de încetinire economică

Piaţa imobiliară din România continuă să crească în 2020 pe toate segmentele, însă într-un ritm ceva mai lent comparativ cu evoluţia din ultimii ani, potrivit consultanţilor Colliers International, iar segmentul imobiliar oferă în continuare oportunităţi de investiţii.

Vor avea de câştigat în special cei care se pot adapta la o lichiditate mai redusă, în condiţiile în care există potenţial pentru venituri constante pe termen lung şi pentru creşterea valorii capitalului investit.

”Anul trecut, construcţiile şi tranzacţiile imobiliare au avut o contribuţie de aproape un punct procentual la creşterea economică de 4% a României, înregistrată în primele trei trimestre. Totuşi, reducerea ritmului de creştere economică în 2020 va influenţa şi evoluţia pieţei imobiliare, chiar dacă performanţa economică a României va fi mai bună decât în majoritatea ţărilor din UE”, se arată în comunicat.

România va continua să fie una dintre economiile europene cu potenţial de creştere ridicat, chiar dacă ritmul va încetini, iar implementarea unor reforme structurale majore în domenii precum mobilitatea forţei de muncă sau educaţie ar debloca un potenţial de creştere suplimentară, cu un efort destul de mic, potrivit consultanţilor Colliers International.

Dincolo de evoluţiile interne, există schimbări pe plan extern, cum ar fi Brexit-ul, noile politici economice şi comerciale ale Statelor Unite, tensiunile geopolitice în creştere, incertitudinile din zona euro sau încetinirea economiei Chinei. Însă, contextul extern va avea un impact neutru asupra creşterii economice estimate pentru România în 2020, potrivit consultanţilor Colliers International.

Articolul continuă după reclamă

Există deja tranzacţii în valoare de peste 600 de milioane de euro cu proiecte de birouri

”2020 se conturează a fi cel mai bun an pentru investiţiile imobiliare din România din perioada post-criză. Există deja tranzacţii în valoare de peste 600 de milioane de euro cu proiecte de birouri care ar putea fi finalizate în curând, inclusiv tranzacţia de 300 de milioane de euro din portofoliul Nepi Rockcastle, semnată deja, dar nefinalizată în 2019. În acelaşi timp, segmentele industrial şi de retail au evoluţii pozitive, dar există limitări la nivel de ofertă. Referitor la tendinţe, consultanţii Colliers International estimează consolidarea subsegmentelor de piaţă, de la clădirile de birouri clasă A, către abordări cu valoare adăugată şi reconversii ale clădirilor existente”, se arată în comunicat.

Investiţiile în spaţiile imobiliare comerciale din România au ajuns la un grad de maturitate crescut, iar în prezent, principalii diferenţiatori ţin de calitate, atât în sectorul industrial, unde concurenţa este destul de mare, cât şi în cazul clădirilor de birouri, unde tot mai mulţi investitori sunt interesaţi de obţinerea certificărilor "verzi".

”Bucureştiul începe să devină o piaţă a chiriaşilor de clădiri de birouri, tendinţă mult mai vizibilă în 2020, rata de neocupare fiind estimată la 12-13%. Dezvoltatorii vor livra circa 700.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri în următorii doi ani, reprezentând aproape un sfert din stocul actual. Creşterea costurilor de construcţie - o noutate pentru piaţa din România - la care se adaugă şi creşterea costurilor cu amenajarea spaţiilor (cu aproximativ 25-30%), influenţează deciziile de relocare ale companiilor, apreciază consultanţii Colliers International”, se arată în comunicat.

Totodată, 2020 prefigurează creşteri şi pe segmentul spaţiilor industriale şi logistice, în contextul în care stocul de circa 4,6 milioane de metri pătraţi de spaţii logistice şi industriale moderne din ţară este la jumătate faţă de cel din Cehia şi de patru ori mai mic decât cel din Polonia.

Sursa : news.ro

Euro urcă spre 4,78 lei. Francul elveţian, cel mai mare nivel din ultimii 5 ani... Noul director general Schneider Electric România şi Republica Moldova este Lucian Enaru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x