Antena Căutare

Distrigaz Sud Reţele a investit în acest an circa 280 milioane lei în modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale

Distrigaz Sud Reţele a anunţat joi că a investit în anul 2019 circa 280 de milioane de lei în reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, iar totalul invstiţiilor realizate în perioada 2005-2019 s-au ridicat la circa 720 de milioane de euro.

"Astfel, pe parcursul anului 2019 au fost reabilitaţi 130 de km de conducte şi branşamente, au fost modernizate 20 de staţii de reglare-măsurare şi 35.000 de posturi de reglare. De asemenea, tot în anul 2019, a fost extinsă reţeaua de distribuţie a gazelor naturale cu 150 de km în zone în care existau deja contracte de concesiune şi licenţe de operare şi au fost realizaţi 50 de km în cadrul concesiunilor noi de gaze naturale", arată compania într-un comunicat.

Pentru optimizarea procesului de management al reţelei de distribuţie s-a continuat demersul de integrare a tuturor clienţilor cu un consum semnificativ de gaze în sistemul de monitorizare de la distanţă (Automatic Meter Reading), fiind montate 7.100 de dispozitive de acest tip şi 3.400 de contoare inteligente.

În vederea dezvoltării reţelei de distribuţie, compania a solicitat Ministerului Energiei extinderea ariei concesionate pentru 43 de localităţi, lungimea reţelei de distribuţie ce urmează a fi realizată fiind de aproximativ 109 km. De asemenea, Distrigaz Sud Reţele a participat la licitaţiile ce au ca obiect concesionarea serviciului de distribuţie şi a semnat contracte de concesiune pentru localităţile Tismana (judeţul Gorj) şi Lisa (judeţul Braşov), cu o lungime totală de 68 de km de reţea.

De asemenea, în perioada 2005-2019 compania a înlocuit 4.330 km de conducte şi branşamente din oţel şi a extins reţeaua de distribuţie cu circa 6.000 de km, investiţiile totale cifrându-se la circa 720 de milioane de euro. Pentru lărgirea portofoliului de clienţi existenţi şi extinderea zonei deservite, au fost achiziţionate două companii Congaz (2016) şi Wirom (2019) a căror integrare a condus la preluarea unei reţele importante de distribuţie în judeţul Constanţa şi în cinci oraşe din sudul ţării: Giurgiu, Alexandria, Turnu Măgurele, Olteniţa şi Corabia.

Articolul continuă după reclamă

Distrigaz Sud Reţele este lider în distribuţia de gaze naturale în România, având 1,9 milioane de clienţi, circa 20.000 km reţea şi 2.600 de angajaţi. Distrigaz Sud Reţele deţine licenţă de operare pentru distribuţia de gaze naturale în 851 de localităţi, pe raza a 19 judeţe din sudul şi centrul României: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Teleorman.


Sursa : news.ro

Magazin online: Femeile cheltuiesc mai mult decât bărbaţii pe experienţele-cadou de Crăciun. Bugetul este de circa 200 d... Românii primesc mai mulți bani de la stat! Ce categorie este vizată de schimbare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x