Antena Căutare

Guvernul, în programul de relansare economică: Modelul de dezvoltare bazat pe consum promovat de guvernările anterioare trebuie schimbat. PIB scade în 2020 cu 1,9%. Care sunt prognozele în cazul revenirii pandemiei de COVID-19

Guvernul afirmă, în programul de relansare economică a României care urmează să fie prezentat miercuri, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, că modelul de dezvoltare a României bazat doar pe consumul populaţiei, determinat de politicile pro-ciclice ale guvernărilor anterioare, trebuie schimbat, iar obectivul noului model este ca ”Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025”. Executivul admite, că dată fiind pandemia de COVID-19, se aşteaptă ca Produsul Intern Brut al României să se reducă cu 1,9%, în termeni reali, în 2020, iar ”o revenire a pandemiei va afecta perspectivele de creştere şi va cauza daune semnificative companiilor şi locurilor de muncă, ceea ce reclamă un stimulent fiscal şi economic rapid şi direcţionat, coordonat la nivel naţional şi la nivelul UE”.

”Modelul de dezvoltare a României bazat doar pe consumul populaţiei, determinat de politicile pro-ciclice ale guvernărilor anterioare, trebuie schimbat într-un nou model de creştere economică axat pe: stimularea şi dezvoltarea capitalului autohton şi a competitivităţii companiilor româneşti; investiţii în domenii strategice ale infrastructurii publice; transformarea digitală a economiei şi a administraţiei publice; •pregătirea economiei pentru noua revoluţie tehnologică; tranziţia către o economie durabilă. Obiectivul noului model de dezvoltare economică promovat de Guvern: realizarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025”, se arată în documentul Executivului.

Estimările Guvernului indică faptul că, din cauza pandemiei COVID-19, se aşteaptă ca Produsul Intern Brut al României să se reducă cu 1,9%, în termeni reali, în anul 2020. ”Riscurile asupra dinamicii economice sunt preponderent de natură externă, economia României fiind strâns dependentă de situaţia schimburilor comerciale cu Zona Euro la nivelul unor activităţi din industrie cu valoare adăugată ridicată. Probabilitatea unei reveniri cu întârziere a activităţii industriale va fi principalul factor care ar putea conduce la o dinamică negativă a PIB-ului în ultimele două trimestre, concomitent cu o scădere mai accentuată la nivel anual.

O revenire a pandemiei va afecta perspectivele de creştere şi va cauza daune semnificative companiilor şi locurilor de muncă, ceea ce reclamă un stimulent fiscal şi economic rapid şi direcţionat, coordonat la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene, pentru a limita efectele crizei şi pentru a impulsiona relansarea economică”, precizează Guvernul. De asemenea, Guvernul enumeră politicile fiscale şi bugetare aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi programele de susţinere şi protejare a locurilor de muncă afectate de criza Covid-19

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Modificări privind acordarea voucherelor de vacanţă în 2020. Se dau 1.450 de lei, pe card, pentru anumite categorii de a... Planul de relansare economică - Ajutoare de 2000 de euro pentru microintreprinderi, finanaţarea chiriilor pentru magazi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x