Antena Căutare

Şeful aeroportului Iaşi anunţă trimiterea în şomaj tehnic a jumătate dintre angajaţi: Din şapte zboruri pe zi Iaşi-Bucureşti, am rămas doar cu unul singur

Jumătate din cei 129 de angajaţi ai Aeroportului Iaşi vor intra în şomaj tehnic, a anunţat luni, directorul aerogării, Cătălin Bulgariu, pierderile înregistrare în această lună fiind de şase milioane de lei.

Cătălin Bulgariu a declarat, luni, pentru News.ro că aproximativ 65 de angajaţi din cei 129 de salariaţi ai aeroportului vor intra în şomaj tehnic, cel mai probabil de la 1 aprilie.

”Acum organizăm turele, pentru că aeroportul Iaşi trebuie să rămână deschis. Dar jumătate din oameni vor intra în şomaj tehnic. Nu am stabilit încă data, noi am vrea cât mai repede. Probabil vor pleca începând cu 1 aprilie. Mai avem doar câteva zboruri pe zi, două-trei pe rute externe şi unul către Bucureşti. Spre Capitală aveam înainte de criză şapte curse pe zi tur-retur, de azi am rămas cu una”, a afirmat directorul aeroportului Iaşi, Cătălin Bulgariu.

El susţine că zborurile de pasageri pe teritoriul României ar trebui sistate pe toată durata perioadei în care este declarată situaţia de urgenţă.

”Am avut în ultimele zile, pe fiecare zbor, persoane care nu declară că au luat avionul din altă parte, dar vin de fapt zone cu risc, dar am avut şi pasageri cu semne vizibile de boală. Am înregistrat pasageri şi cu 40 de grade febră. Ne-am confruntat şi cu persoane inconştiente. O doamnă care intrase în contact cu o persoană confirmată cu coronavirus a considerat că e mai bine să facă un zbor la Bucureşti decât să stea acasă. Cer sistarea zborurilor comerciale de pasageri în România, pentru a limita răspândirea pandemiei”, a mai spus şeful aeroportului ieşean.

Articolul continuă după reclamă

Cătălin Bulgariu a precizată că, în această lună, pierderile înregistrate de aeroport se ridică la şase milioane de lei, el anticipând că în lunile aprilie şi mai situaţia financiară va fi şi mai proastă.

”Estimările noastre arată că traficul de pasageri în aprilie va fi cu peste 90 la sută mai mic decât într-o lună obişnuită. De la 115.000 de pasageri vom avea doar 10.000 de călători într-o lună”, a afirmat Cătălin Bulgariu.

Directorul aeroportului ieşean susţine că aerogara nu va fi închisă, ci va trebui să fie operabilă 24 de ore din 24, pentru a putea fi asigurate zborurile militare şi umanitare.

Sursa : news.ro

Airbus securizează o nouă facilitate de credit de 15 miliarde euro, în plus faţă de cea existentă de 3 miliarde euro, re... Boeing suspendă producţia la fabrica sa din statul Washington, din cauza riscurilor implicate de epidemia de coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x