Antena Căutare

Cel puţin cinci morţi într-un atentat sinucigaş la un centru de formare militară în vestul Kabulului

Cel puţin cinci persoane au fost ucise după ce un kamikaze s-a detonat marţi, la intrarea într-o academie militară, în vestul Kabulului, potrivit unor oficiali din cadrul Guvernului şi martori, relatează AFP.

Ministerul afgan al Apărării a anunţat într-un comunicat cinci morţi - un civil şi patru membri ai forţelor de securitate - şi alţi şase răniţi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Nasrat Rahimi, a evocat şase victime - ”doi civili şi patru militari” şi alţi 12 răniţi - inclusiv cinci civili.

Atentatul - primul de acest fel după două luni de calm relativ în capitala afgană - nu a fost revendicat imediat.

”Nu am primit încă un raport despre atacul de la Kabul”, a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor pentru AFP, adăugând că insurgenţii erau pe cale să ancheteze.

Articolul continuă după reclamă

Alte grupări, precum aripa afgană a Statului Islamic (SI), sunt uneori autoarele unor atacuri care vizează cu regularitate mari centre urbane.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a condamnat atacul într-un mesaj postat pe Twitter, catalogându-l drept o ”crimă împotriva umanităţii”.

”Marea naţiune afgană cere o încetare imediată a violenţelor, oprirea războiului, un armistiţiu global, o pace demnă şi durabilă”, a scris el.

Potrivit lui Samiullah care, la fel ca mulţi afgani, are doar un singur nume, ”a fost o explozie puternică şi ne-a zguduit casa. Am auzit, de asemenea, focuri de armă după aceea. Ambulanţăele au venit rapid la faţa locului”.

Centrul de formare militară a fost vizat deja în mai multe rânduri de atacuri, în trecut, ultimul în mai 2019, revendicat de SI.

Atacul sinucigaş intervine în timp ce talibanii negociază de peste un an cu Statele Unite o retragere a trupelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii de securitate din partea insurgenţilor, o reducere a nivelului violenţelor şi deschiderea unui dialog intraafgan.

Semnarea unui acord între cele două tabere, iminentă la începutul lui septembrie, a fost anulată în ultimul moment de către preşedintele american Donald trump, în urma unuia dintre nenumăratele atentate, în care a fost ucis un militar american.

Discuţiile au fost reluate, la Doha, în Qatar, însă par să se împiedice din cauza exigenţei americane a unei reduceri semnificative a nivelului violeţelor de către talibani.

Aceştia au anunţat că au transmis Statelor Unite, la jumătatea lui ianuarie, o ofertă cu privire la un armistiţiu temporar. Însă partea americană nu a reacţionat în mod oficial.

Ultimul atentat de mare anvergură la Kabul a avut loc în noiembrie, când 12 persoane au fost ucise în explozia unei minicamionete înţesate cu explozivi.

Forţele de securitate sunt una dintre principalele ţinte ale talibanilor, însă civili afgani plătesc de asemenea un tribut dur în Războiul din Afganistan.

De la 1 iulie la 30 septembrie, ONU a înregistrat 1.174 de civilii afgani ucişi şi alţi 3.139 răniţi.

La sfârşitul lui decembrie, ONU estima că Războiul din Afganistan s-a soldat cu peste 100.000 de victime civile - ucise sau rănite - în decurs de 10 ani.

Sursa : news.ro

O delegaţie rusă părăseşte Ankara fără să fi ajuns la un acord cu privire la încetarea confruntărilor armate din Idleb î... China dezminte orice implicare în piratarea masivă de date la Equifax în Statele Unite...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x