Antena Căutare

Erdogan pune Europei condiţii privind migranţii; un mort şi cinci răniţi în ”tiruri cu gloanţe reale” ale forţelor greceşti asupra migranţilor la frontiera turco-greacă

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a subliniat miercuri că o soluţionare a crizei migraţiei implică o susţinere europeană a Ankarei în Siria, în contextul în care noi ciocniri au izbucnit între refugiaţi şi poliţişti la frontiera greacă, relatează AFP.

Potrivit autorităţilor turce, un migrant a fost ucis, iar alţi cinci au fost răniţi în ”tiruri cu gloanţe reale” ale forţelor greceşti în timp ce încercau să traverseze frontiera.

Atena a ”dezminţit în mod categoric” că a tras în migranţi.

Zeci de mii de persoane se îndreaptă către Grecia după ce Erdogan a ordonat vineri să se deschidă frontiera turcă, trezind în Europa teama unei crize a migraţiei similare celei din 2015.

În faţa acestui nou aflux, mai mulţi lideri europeni au denunţat un ”şantaj” al Ankarei care, potrivit pevederilor acordului încheiat cu UE în 2016, s-a angajat să lupte împotriva trecerilor ilegale ale frontierei în schimbul unui ajutor financiar.

Articolul continuă după reclamă

”Dacă ţările europene vor să rezolve problema, atunci ele trebuie să susţină soluţii politice şi umanitare turce în Siria”, a subliniat Erdogan miercuri, într-un discurs la Ankara.

RĂNI

Pe teren, noi ciocniri au izbucnit la postul de frontieră Pazarkule (Kastanies, de partea greacă). Migranţi au aruncat cu piietre în forţele de securitate greceşti, care au ripostat cu gaze lacromogene.

Mai multe ambulanţe turce au sosit cu sirenele urlând în sector după aceste violenţe.

Guvernoratul Edirne, în nord-vestul Turciei, a anunţat într-un comunicat că şase migranţi care au încercat să traverseze la Pazarkule au fost răniţi în tiruri greceşti.

Unul dintre migranţi a murit din cauza unor răni prin împuşcare în piept, potrivit acestei surse.

Un fotograf AFP a văzut un migrant rănit la picior în tiruri provenind de partea greacă a frontierei, după ce a încercat, împreună cu un grup de refugiaţi, să taie grilajul de la frontieră.

Focuri de armă în aer a căror origine nu a putut fi determinată, ţipete şi sirene ale poliţiei se auzeau. Fum se ridica dintr-un foc mare.

Într-o înregistrare video furnizată AFP de către Guvernul grec, apar poliţişti turci trăgând cu grenade lacrimogene împotriva poliţiştilor greci din postul de frontieră.

După deschiderea frontierei de către Ankara, aproximativ 1.720 de migranţi au ajuns pe insule de la Marea Egee, potrivit Atenei, care să alătură celor aproximativ 30.000 de exilaţi prezenţi deja pe aceste teritorii elene.

NEGOCIERI LA ANKARA

În discursul său de miercuri, Erdogan i-a acuzat pe europeni de ”călcarea în picioare” a drepturilor omului prin ”bătaia, scufundarea ambarcaţiunilor şi chiar trăgând” în migranţii care încearcă să se ducă în Europa.

Alarmată de afluxul migranţilor, Uniunea Europeană (UE) i-a trimis pe şeful diplomaţiei sale Josep Borrell şi pe preşedintele Consiliului European Charles Michel la Ankara, unde au fost primiţi miercuri de Erdogan.

Marţi, o serie de oficiali europeni de rang înalt au efectuat o vizită în Grecia pentru a-şi exprima susţinerea şi a promite ”tot ajutorul necesar” Atenei.

”Cei care caută să testeze unitatea Europei vor fi dezamăgiţi”, a avertizat preşedinta CE Ursula von der Leyen.

Decizia luată de Ankara de a-şi deschide frontierele intervine în contextul în care Turcia caută să obţină un sprijin occidental în Siria, unde poartă o ofensivă şi din care se confruntă cu un aflux de deplasaţi.

Ofensiva pe care o poartă din decembrie regimul lui Bashar al-Assad în Idleb, ultimul bastion rebel şi jihadist în nord-estul Siriei, a provocat o catastrofă umanitară şi a deplasat aproape un milion de persoane către frontiera turcă.

ARMISTIŢIU ÎN SIRIA?

Ankara, care găzduieşte deja 3,6 milioane de sirieni pe teritoriul său, reclamă de mai multe luni să se creeze o ”zonă de securitate” în nordul Siriei, în vederea instalării în ea persoanelor deplasate.

După mai multe săptămâni de escaladare a tenisunilor în această regiune, Ankara a declanşat săptămâna trecută o ofensivă împotriva regimului al-Assad.

Ministerul turc al Apărării a anunţat miercuri uciderea a încă doi militari turci în tiruri ale regimului sirian, bilanţul crescând astfel la 40 de militari morţi de săptămâna trecută, în Idleb.

Turcia, care a doborât marţi un avion al regimului - al treiela de duminică -, şi-a multiplicat în ultimele zile atacurile cu drone.

Nouă combatanţi loiali regimului al-Assad au fost ucişi miercuri într-un atac cu dronă, potrivit ONG-ului Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Aceste confruntări au loc cu o zi înaintea unei întâlniri cruciale, la Moscova, între Erdogan şi preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui ţară sprijină militar regimul lui Bashar al-Assad.

Preşedintele turc a anunţat miercuri că speră să smulgă ”un armistiţiu cât mai rapid posibil” în cadrul acestui summit.

Războiul din Siria s-a soldat cu peste 380.000 de morţi din 2011.

Sursa : news.ro

Italia închide toate școlile și universitățile din cauza coronavirusului. 79 de morți de Covid-19 în Peninsulă... Alegeri SUA 2020. Răsturnare de situație în cursa democrată, după „Super Tuesday”. Cine sunt oamenii care vor să îl detr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x