Eruptie spectaculoasa in statul american Alaska. Vulcanul Redoubt a trimis din nou, ieri, un nor greu de cenusa si gaze, pana la o altitudine de 3600 de metri. Vulcanul, unul din cele mai mari din Alaska, si-a reluat activitatea acum zece zile si a erupt, de atunci, de mai multe ori. Traficul aerian a fost temporar inchis iar o ploaie de cenusa a cazut peste cel mai mare oras al statului. Acum 20 de ani, un avion de pasageri a fost la un pas de prabusire in timpul unei alte eruptii a vulcanului.