Antena Căutare

Noi reguli privind reducerea zgomotului în aeroporturi

Zgomotul din aeroportul poate distruge nervii, dar și sănătatea oamenilor. De aceea, majoritatea autorităților publice impun restricții zborurilor. Comisia pentru transport a Parlamentului European va vota pe 16 aprilie reguli conform cărora comunitățile locale își păstrează capacitatea de a influența măsurile de reducere a zgomotului.

Zgomotul din aeroportul poate distruge nervii, dar și sănătatea oamenilor. De aceea, majoritatea autorităților publice impun restricții zborurilor. Comisia pentru transport a Parlamentului European a votat pe 16 aprilie reguli conform cărora comunitățile locale își păstrează capacitatea de a influența măsurile de reducere a zgomotului.

Ce se schimbă cu noile reguli?

Comunitățile locale vor fi mai implicate. Noile reguli prevăd ca măsurile de reducere a zgomotului să se bazeze pe criterii obiective, măsurabile, în cadrul unui proces transparent care să implice comunitățile locale și alte părți interesate.

Este zgomotul din aeroporturi o problemă într-atât de mare încât să fie necesare reguli noi?

Articolul continuă după reclamă

Este o problemă transfrontalieră, deoarece aceleași avioane decolează și aterizează peste tot în Europa. Expunerea prelungită la zgomote mai mari de 85 dB poate cauza pierderea auzului, iar presiunea sunetului lângă aeroporturi poate ajunge până la 100 dB.

Vor crește costurile pentru companiile aeriene și călători?

Nu ar trebui. Reducerea zgomotului este, deja o prioritate pentru producătorii de avioane atunci când dezvoltă tipuri noi. Avioanele deja în serviciu sunt de multe ori echipate cu kit-uri de reducere a zgomotului, deci nu trebuie să ne așteptăm la costuri suplimentare pentru consumatori.

De ce este importantă influența autorităților locale asupra restricției zgomotului?

Parlamentul European a înlăturat propunerea inițială de a da Comisiei Europene dreptul de a revizui toate regulile noi, susținând principiul subsidiarității și asigurându-se că deciziile finale privind reducerea zgomotului revin autorităților locale.

Papa, cel mai popular suveran pontif din toate timpurile. 13 MILIOANE de oameni îl urmăresc pe Twitter... Ajutorul UE pentru țările lovite de dezastre - mai rapid și fără birocrație...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Peștele care a supraviețuit milioane de ani și trăiește doar în România. De ce este considerat unic în lume
Peștele care a supraviețuit milioane de ani și trăiește doar în România. De ce este considerat unic în lume
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Donald Trump a ales o nouă purtătoare de cuvânt la Casa Albă. Cine este femeia care îi gestiona postările pe Truth Social
Donald Trump a ales o nouă purtătoare de cuvânt la Casa Albă. Cine este femeia care îi gestiona postările pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x