Antena Căutare

Rapperul newyorkez A$AP Rocky pledează ”legitima apărare”, în deschierea procesului său în Suedia

Starul american hip-hop aflat în centrul unor fricţiuni între Suedia şi Statele Unite, rapperul A$AP Rocky, judecat în Suedia cu privire la violenţe, împreună cu doi membri ai anturajului său, a pledat „legitimă apărare”, marţi, în deschiderea procesului său, relatează AFP.

Starul american hip-hop aflat în centrul unor fricţiuni între Suedia şi Statele Unite, rapperul A$AP Rocky, judecat în Suedia cu privire la violenţe, împreună cu doi membri ai anturajului său, a pledat „legitimă apărare”, marţi, în deschiderea procesului său, relatează AFP.

Artistul a compărut încătuşat, purtând un tricou verde şi pataloni de jogging, cu o faţă inexpresivă, într-o sală de audieri securizată, la un tribunal din Stockholm, unde a fost prezentă mama sa, Renee Black.

Numeroase publicaţii internaţionale, mai ales americane, au scris despre proces.

A$AP Rocky, în vârstă de 30 de ani, pe numele său real Rakim Mayers, a fost plasat în arest preventiv la 3 iulie, în urma unui concert, împreună cu alte trei persoane - dintre care una fost scoasă între timp din cauză - după o încăierare, la 30 iunie, pe străzile capitalei suedeze.

Articolul continuă după reclamă

La 5 iulie, un tribunal a dispus încarcerarea rapperului pe motiv că există ”riscul să fugă” în străinătate.

Într-o înregistrare video filmată de un amator, difuzată mai întâi de TMZ, în cursul unei vizite în capitala suedeză, la un concert în cadrul turneului său european, artistul pune la pământ un tânăr, iar apoi îl loveşte.

În alte înregistrări video, postate pe contul de Instagram alrapperului, A$AP Rocky cere, în mai multe rânduri, unui număr de doi bărbaţi, să nu-l mai urmărească.

A$AP Rocky a acţionat într-o situaţie de ”legitimă apărare”, a declarat avocatul său Slobodan Jovicic în deschiderea debaterii. Însă, a spus el, rapperul ”recunoaşte că aruncat victima la pământ, a călcat-o pe braţ şi i-a dat un pumn sau a împins-o de umăr”.

Acuzarea pledează, la rândul său, că este o faptă voită, apreciind că ”faptele constituie un delict, în pofida argumentelor apărării”, precizează parchetul.

Procesul urmează să se desfăşoare timp de trei zile, până vineri. Doi membri ai anturajului rapperului compar alături de acesta. În cazul în care judecătorii îl găsesc vinovat, A$AP Rocky riscă până la doi ani de închisoare şi o amendă.

ACUZAŢII DE RASISM

Fotografii ale victimei realizate de către anchetatori la 30 iunie şi difuzate la proces, în timpul prezentării faptelor de către procuror, dezvăluie plăgi adânci în mai multe părţi ale corpului, în mod evident cauzate de un obiect ascuţit.

Unul dintre cei doi reclamaţi - dintre care a mai rămas doar unul în procedura penală - a lovit, la rândul său, un membru al anturajului rapperului, iar o anchetă paralelă a fost deschisă împotriva acestuia, însă parchetul a abandonat acuzaţiile, afirmând că acesta nu a făcut decât să răspundă agresiunii a cărei victimă era.

Mai mulţi aleşi din Congresul american au îndemnat Suedia să-l elibereze pe muzician, iar un fost amabsador american la Stockholm, Mark Brzezinski, a sublinia la jumătatea lui iulie că a contactat Ministerul suedez de Externe şi Casa Regală, denunţând o ”nedreptate cu caracter rasial”.

Această acuzaţie a fost respinsă de către avocatul rapperului newyorkez, Slobodan Jovicic. Suedia ”nu este o societate rasistă”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

TRUMP, ”DEZAMĂGIT”

După arestarea sa, prieteni şi fani ai artistului cer eliberarea acestuia şi denunţă o ”încăpăţânare” a justiţiei suedeze.

O petiţie pe Internet care îndeamnă la eliberarea rapperului american a strâns, pentru moment, peste 630.000 de semnături.

Pe reţele de socializare, a fost lansată recent o campanie prin care fanii artistului sunt îndemnaţi să boicoteze mărci suedeze ca Ikea.

Situaţia lui A$AP Rocky a ajuns la urechile lui Donald Trump, care era dispus să se prezinte ”personal” garant al rapperului.

Însă, spre deosebire de Statele Unite, Suedia nu are un sistem de eliberare pe cauţiune, iar potrivit procedurii ţării scandinave un inculpat poate fi plasat în detenţie provizorie până când este judecat.

După anunţarea trimiterii artistului în instanţă, preşedintele american şi-a exprimat dezamăgirea, pe reţele de socializare.

”(Sunt) foarte dezamăgit de premierul suedez Stefan Löfven, care nu a putut să acţioneze. Suedia ne-a lăsat baltă comunitatea de culoare americană. M-am uitat la videourile lui A$AP Rocky, el era urmărit şi hărţuit de persoane care căutau probleme”, a scris el pe Twitter, referindu-se la înregistrările video ale agresiunii.

”Daţi-i înapoi libertatea lui A$AP Rocky", a îndemnat el.

O serie de oficiali politici suedezi i-au răspuns locatarului Casei Albe apărând independenţa absolută a justiţiei faţă de Executiv.

Sursa : news.ro

Opozantul rus Aleksei Navalnîi nu exclude să fi fost ”otrăvit” după ce a acuzat o stare de rău... Fondatorul celui mai mare lanț de cafea din India a dispărut. Compania cere ajutorul autorităților...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x