Recent, pe internet a devenit virală scrisoarea unui locuitor din orașul sirian Madaya, ce momentan se află într-o situație critică.
„M-am născut în Madaya și am dus o viață simplă, într-un cartier frumos. Acum au rămas doar amintirile.
Suntem într-o continuă luptă pentru supraviețuire. Oamenii petrec câte două sau trei zile fără mâncare. Am slăbit mult și uneori mă simt de parcă trăiesc un vis urât. Nu îmi simt corpul uneori.
Am văzut copii murind de foame și m-am simțit neputincios.
Mâncarea a început să fie tot mai puțină. Un singur kilogram de zăhăr a ajuns să coste 300 de dolari.
Nu pot face nimic și sunt condamnat să îmi privesc familia cum moare de foame: mama, tata, verii, unchii și mătușile.
El e Abu și nu a mai mâncat nimic de șapte zile! Ca el mai sunt 40.000 de oameni, captivi într-un oraș ce a rămas fără mâncare de câteva luni!
Am văzut copii murind de foame în brațele disperate ale părinților.
Am început să culegem frunze și să le gătim, că măcar așa ne mai potoleam foamea. Am rupt copacii până n-a mai rămas niciunul. Când frunzele s-au terminat, am început să culegem iarbă.
Cândva călcam pe ea, astăzi o ocoleam cu grijă, fiindcă era hrana ce ne mai putea ține în viață câteva zile.
Foametea a fost atât de mare, încât unii și-au mâncat pisicile, câinii și orice alt animal de companie.
Dar acum e iarnă. Și iarba nu mai crește.
Cândva o bijuterie a Orientului, acum doar a amintire printre bolovani: orașul Alep, de la extaz la agonie!
Și ne întrebăm cât mai avem de trăit.
Zile?
Ore?”
Limba franceză se schimbă şi istoria se şterge! Spune "adio" accentului atunci când vrei să comanzi un "c... ACCIDENT FEROVIAR în Germania! Două trenuri s-au ciocnit frontal! Sunt cel puţin 4 morţi şi 150 de răniţi...
