Antena Căutare

Siria: 20 de luni de conflicte, 39.000 de morti, dintre care 27.000 de civili

Conflictele violente din Siria au generat moartea a 39.000 de persoane, cei mai multi civili, de la inceputul miscarii de contestare a regimul lui Bashar al-Assad, in urma cu 20 de luni, dupa cum informeaza o organizatie nonguvernamentala

Din 15 martie 2011 si pana in prezent, mai mult de 27.410 civili au fost ucisi, a precizat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul in Marea Britanie, ce ii considera civili si pe cei care s-au inarmat si lupta impotriva trupelor loiale regimului.

Numarul militarilor ucisi a atins 9.800, iar cel al militarilor dezertori ucisi 1.359, a mai comunicat ONG-ul, ce se sprijina pe o retea de activisti, surse medicale din spitale civile si militare de pe teritoriul intregii tari.

"Trebuie adaugate alte 743 de persoane ucise, a caror identitate nu a putut sa fie stabilita", a declarat presedintele organizatiei, Rami Abdel Rahmane. Astfel, numarul total al celor ucisi in 20 de luni de conflict atingand, astfel, 39.312 de persoane.

Cu toate acestea, bilanturile ONG-ului nu cuprind miile de persoane care au disparut dupa ce au ajuns in detentie si nici mortii in randul militiilor "shabbihas" pro-regim.

Reprimarea brutala de catre regim a miscarii de contestare populara a militarizat revolta. Confruntarile intre rebeli si militari, dar si bombardamentele aeriene si de artilerie efectuate de trupele loiale regimului se soldeaza cu zeci de morti zilnic.

Ritual socant in India: Zeci de oameni asteapta sa fie calcati in picioare de o turma de vaci!... Oficial: Zona euro a intrat in recesiune. Este pentru a doua oara in ultimii trei ani ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Picioarele lui Kate Middleton au atras toate privirile. Ce au observat fanii după ce s-a descălțat în public
Picioarele lui Kate Middleton au atras toate privirile. Ce au observat fanii după ce s-a descălțat în public
Nicole Kidman a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Keith Urban. Dezvăluiri neașteptate din partea actriței
Nicole Kidman a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Keith Urban. Dezvăluiri neașteptate din partea actriței Catine.ro
Îngrijorări legate de sănătatea președintelui Donald Trump. Precizările făcute de echipa medicală
Îngrijorări legate de sănătatea președintelui Donald Trump. Precizările făcute de echipa medicală
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Petrolul depășește din nou 100 de dolari pe baril, în ciuda eliberării istorice a celor 400 de milioane de barili
Petrolul depășește din nou 100 de dolari pe baril, în ciuda eliberării istorice a celor 400 de milioane de barili Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Andreea Bănică spune adevărul despre conflictele cu soțul ei, Lucian Mitrea. De la ce porneau certurile și cum le-au gestionat: „Aveam momente când nu mai vorbeam...”
Andreea Bănică spune adevărul despre conflictele cu soțul ei, Lucian Mitrea. De la ce porneau certurile și cum... Elle
Cardi B, cu masca de oxigen pe scenă! Fanii s-au temut pentru viața ei! Imaginile cu momentul
Cardi B, cu masca de oxigen pe scenă! Fanii s-au temut pentru viața ei! Imaginile cu momentul Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitura Lamington de post. Rețeta de prăjitură tăvălită în variantă vegană
Prăjitura Lamington de post. Rețeta de prăjitură tăvălită în variantă vegană HelloTaste.ro
O femeie care a lucrat pe iahturi de lux spune cum este, de fapt, să fii pe mare alături de miliardari
O femeie care a lucrat pe iahturi de lux spune cum este, de fapt, să fii pe mare alături de miliardari Antena3.ro
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari useit
Ilie Bolojan, despre venirea americanilor la Deveselu: „Este în interesul siguranței naționale“
Ilie Bolojan, despre venirea americanilor la Deveselu: „Este în interesul siguranței naționale“ BZI
Se pregătește Educația fără profesori: Școlile și liceele, conduse de membri de partid și ONG-iști
Se pregătește Educația fără profesori: Școlile și liceele, conduse de membri de partid și ONG-iști Jurnalul
Lia Olguța Vasilescu o pune la punct pe mama premierului Ilie Bolojan: Luați-l acasă pe mititel!
Lia Olguța Vasilescu o pune la punct pe mama premierului Ilie Bolojan: Luați-l acasă pe mititel! Kudika
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București Redactia.ro
Afecţiunea cu care se trezesc tot mai mulţi români. Tratamentul poate dura ani întregi şi nu e decontat
Afecţiunea cu care se trezesc tot mai mulţi români. Tratamentul poate dura ani întregi şi nu e decontat Observator
Tulburarea de panică: simptome, cauze și metode de tratament
Tulburarea de panică: simptome, cauze și metode de tratament MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Primele imagini cu un iPhone pliabil au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitorul smartphone
Primele imagini cu un iPhone pliabil au ajuns pe Internet. Cum ar arăta viitorul smartphone UseIT
Supă de ciuperci cu morcovi, țelină apio și orz perlat
Supă de ciuperci cu morcovi, țelină apio și orz perlat Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x