Cipul implantat sub piele nu mai este chiar un vis sau o obsesie a conspiraţioniştilor. Deşi aceştia din urmă au avertizat de peste 10 ani că la ăsta se va ajunge, mulţi oameni de ştiinţă au luat în râs asemenea predicţii, asimilându-le unor “minţi bolnave”.
BioNyfiken, o organizaţie suedeză în domeniul biotehnologiei, susţine aducerea fenomenului cipării către mase. Punctul lor de vedere este acela că a avea un implant inteligent subcutanat nu este atât de diferit faţă de a purta un cercel sau un tatuaj și că un număr tot mai mare de oameni vor alege să aibă implanturi sub piele, scrie ganduridinierusalim.com.
Patrick Mylund Nielsen, cercetător științific principal de securitate la Kaspersky Lab, a spus: “Cât priveşte biociparea, sunt câteva lucruri de lămurit: Ce se întâmplă atunci când cheile noastre private se află sub pielea noastră? Poate cineva să devină o copie virtuală a mea, strângându-mi mâna? Cine ar putea să mă urmărească oriunde m-aş duce?”