A dat norocul peste ea! O tânără din Australia, a devenit milionară peste noapte, după ce s-a trezit cu 4,6 milioane de dolari în cont. Minunea a avut loc din cauza unei erori bancare.
Totul a avut loc în 2012. La doar 17 ani, Christine Jiaxin Lee era plină de bani. Banca australiană Westpac i-a virat 4,6 milioane de dolari, dintr-o eroare, scrie libertatea.ro.Văzând atâţia bani, aceasta a început să-şi facă de cap la cumpărături. Şi nu aşa oricum. Tânăra a achiziţionat mai multe articole de lux, cheltuind 3,3 milioane de dolari.
Patru ani mai târziu, tânăra a fost arestată pe aeroportul din Sydney, în timp ce încerca să fugă din Australia către țara ei natală, Malaezia, ştiind că este căutată de autorităţi.
Acum, în vârstă de 21 de ani , tânăra este acuzată de fraudă, după ce și-a însușit banii care nu îi aparțineau. Ea a fost eliberată pe cauțiune şi nu are voie să părăsească Australia.