Antena Căutare

Acest scaun vintage dă fiori clienților de fiecare dat când văd inscripția lăsată pe el. Unii nici nu vor să se apropie

În magazinele vintage pot fi găsite diferite obiecte care poartă poveștile proprietarilor, obiecte de mobilier, haine, accesorii, iar mulți dintre cei care le înstrăinează au obiceiul de a lăsat semne sau bilete, ca în cazul acestui scaun vechi, ce provoacă fiori clienților.

În magazinele vintage pot fi găsite diferite obiecte care poartă poveștile proprietarilor, obiecte de mobilier, haine, accesorii, iar mulți dintre cei care le înstrăinează au obiceiul de a lăsat semen sau bilete, ca în cazul acestui scaun vechi, ce provoacă fiori clienților. | Mirror

Scaunul de epocă a fost lăsat cu mult timp în urmă la un magazin cunoscut și stârnit o anumită suspiciune în rândul clienților, care au vrut să îl cumpere. Un semn a pus pe gânduri clienții care pășeau în magazin.

Ce scrie pe scaunul vintage și de ce sunt speriați clienții

Piesa de mobilier a fost donată ca parte a unui set de canapea și scaune din trei piese, însă cei care au decis să se descotorosească de obiecte au făcut-o într-un stil pe care nu toată lumea îl gustă. Setul a fost donat unei filiale Oxfam din Liverpool și a creat suspiciune imediat n rândul angajaților, potrivit Mirror.

Pe scaun scrie „Cu siguranță nu bântuit”. După cum a raportat anterior de Liverpool Echo, managerul Kira Adams a considerat că scaunul este absolut frumos, în timp ce directorul adjunct, Rob, a avut unele rezerve, fiind de părere că aparține „aparține unei case bântuite”

Articolul continuă după reclamă

O fotografie a scaunului a fost distribuită pe Twitter de către Heather Cowan, care a zis ironic: „Cu siguranță este ceva ce ar spune un scaun bântuit…”.

Citește și: O mamă a comandat mâncare și a avut o surpriză neplăcută când a deschis pachetul. Obiectul dezgustător care se afla înăuntru

Tweet-ul a devenit rapid viral, 1,4 milioane de oameni au reacționat la imaginea cu scaunul respectiv. Mulți alți utilizatori de Twitter au fost de acord că este „cu siguranță bântuit”. „Chucky sau Annabelle vor sări cu siguranță din acest scaun”, a scris cineva.

Citește și: Iluzie optică virală. Poți să găsești al doilea tigru din imagine? Doar 1% din oameni reușesc

Din seria cumpărturilor ciudat, un alt caz care a provocat fiori este legat de doi tineri care au decis să își cumpere o casă fără să o viziteze înainte și au vrut s-o renoveze, dar au dat peste o cameră „secretă”. Când au deschis-o, aceștia au făcut o descoperire ce le-a dat fiori.

Un cuplu a decis să își cumpere o casă vech fără s-o viziteze e și, la scurt timp după achiziționare, cei doi s-au apucat de renovat. Nu mică a fost surpriza celor doi atunci când au descoperit o cameră „secretă”, în care au dat peste un obiect bizar. Imaginile filmate de cei doi au ajuns pe TikTok și au devenit virale.

Înarmați cu voință și răbdare, cei doi tineri au decis să se apuce de zugrăvit, de reparat și de renovat casa, pentru ca aceasta să arate cât mai bine. Nu a durat mult și toată experiența s-a transformat în ceva greu de imaginat, desprins parcă dintr-un film de groază.

La un moment dat, în timp ce explorau locuința, tinerii au dat peste o ușă secretă.

În interiorul încăperii bizare au găsit, agățată în cui, o Biblie învelită într-un sac negru de gunoi. Cu teamă, cei doi au răsfoit cartea și au găsit tot felul de hârtii și poze.

O mamă a comandat mâncare și a avut o surpriză neplăcută când a deschis pachetul. Obiectul dezgustător care se afla înău... Prin ce trece femeia a cărui soț nu suportă alăptarea: „Trebuie să mă ascund la etaj când alăptez". La pieptul ei e...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl cunosc
Ce înseamnă cercul, pătratul și triunghiul de pe etichetele Zara. Detaliul pe care mulți cumpărători nu îl...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x