Urmărește A1 pe DiscoverCățărările pe munte sunt o pasiune de care greu te mai dezici. Odată ce ai prins gustul adrenalinei și încrederea falsă că poți face față capriciilor naturii, convingerile tale despre pericolele unei astfel de expediții se topesc printe fulgii de zăpadă ce acoperă vârfurile falnicilor munți.
Everest: provocarea pe care toți alpiniștii vor să și-o asume, indiferent de șansele mici de supraviețuire pe care le include. La o altiduine de 8,848 de metri, aerul devine inrespriabil, inima ți-o ia la goană și ești pus față-n față cu limitele omenescului. Pe muntele Everest se petrece o confruntare directă între firescul omului, care pălește sub măreția și grandoare naturii, care nu cunoaște margini.
Pe lângă toanele naturii și terenul dificil de escaladat, pe lângă frigul împietritor și gerul aspru, altitudinea este poate cel mai de seamă vrăjmaș al aventurierilor. „Răul de munte” este o stare care începe să se manifeste de la înălțimea de 1,400 de metri. Amețeala, durerile de cap, greața și starea accentuată de oboseală pun stăpânire pe trup, iar odată cu trupul, slăbește și psihicul sau moralul oricărui aventurier.
Dacă o perosană alege să rămână sub altitudinea de 3,600 de metri, cel mai probabil nu va cunoaște simptomele cu adevărat grave ale acestei boli, simptome care duc la greutatea de deplasare, dispnee crescută, adică o respirație extrem de greoaie, de parcă un bolovan ți-ar frânge pieptul, eliminarea unei spute roz prin tuse, confuzie și de cele mai multe ori culminează cu pierderea conștiinței. Insuficiența oxigenului este principala cauză a tuturor acestor indicatoare ale nimniciei puterii omenești în fața gigantului numit natură.
Să cucerești Everestul este o cruce grea de cărat, dar pe care mulți alpiniști o revendică, deși în final nu reușesc să o ducă pe vârful muntelui. Mărturiile celor care au încercat servesc drept dovadă, însă cu toate că mulți sunt cei care au reușit să ajungă în vârf, mult mai mulți sunt cei care și-au găsit sfârșitul încercând să facă acest lucru.
De cele mai multe ori, trupurile alpiniștilor decedați rămân exact acolo unde au poposit prima oară: înghețați, neclintiți, pentru că este foarte periculos pentru alpiniști să le coboare.
Cuvintele lui Charles Bukowski se pot aplica cu ușurință tuturor celor care au ales să-și riște viața în speranța că își vor depăși limitele, în speranța că vor ajunge la măreție și care au murit încercând să cucerească natura.
Mai jos sunt prezentate poveștile celor care au vrut să fie stăpânii Everestului, dar care au fost răpuși de acesta:
Geroge Mallory
George a fost printre primii alpiniști care au încercat să urce pe Muntele Everest. Urcarea sa și ulterior, moartea lui, a avut loc în anul 1924. Trupul său a zăcut acolo timp de zeci de ani, până când a fost găsit în 1999. Se crede totodată că el a fost prima persoană care a ajuns în vârful muntelui, nu Sir Edmund Hillary.
Hannelore Schmatz
Hannelore Schmatz este prima femeie care și-a găsit sfârșitul pe Everest.
În 1979, împreună cu un alt alpinist, a decis să urce pe Everest. La altitudinea de 8.300 de metri, fiind epuizați, cei doi au decis să își petreacă noaptea în aer liber. Deși șerpașii au insistat să nu rămână acolo peste noapte, cei doi nu au ascultat, motivând că vor să se odihnească. Din păcate, nu s-au mai trezit niciodată.
Corpul alpinistului nu a mai fost văzut din noapte incidentului, dar trupul înghețat al lui Schmatz a rămas acolo și poate fi văzut de alpiniști.
La cinci ani de zile după ce aceasta a murit, doi alpiniști au plecat în căutarea corpului înghețat, însă ambii au murit în timpul expediției.
Francys Astentiev&Sherghei Arsnitev
Americanca, împreună cu soțul ei, Serghei Arsntiev, au ajuns în „Zona Morții” și au stat aproape 3 zile la peste 8.000 de metri altitudine. După aceste zile, au decis să coboare, dar au făcut-o separat. Serghei a ajuns primul la tabără, dar soția sa nu era acolo. El a decis să plece imediat în căutarea ei, cu oxigen și medicamente.
Mai târziu în acea zi, o echipă de uzbeci a găsit-o pe Francys înghețată și luptând pentru a supraviețui. Ei au încercat să o ajute și să o coboare până într-un punct. În acest timp, echipa de uzbeci l-a văzut pe Serghei cum se întorcea pe munte să își găsească soția. A fost ultima oară când Serghei a fost văzut în viață.
În dimineața următoare, alpiniștii Ian Woodall și Cathy O’Dowd au plecat în căutarea lui Francys și au găsit-o încă în viață în același loc în care o lăsaseră uzbecii. Alături de ea era pioletul și frânghia soțului ei, dar nu era nici urmă de el. Deși au luat-o pe Francys cu ei, la scurt timp alpinista a murit. Corpul lui Serghei a fost găsit un an mai târziu.
Tsewang Pajlor, cunoscut și sub numele de Green Boots/Ghete Verzi.
Când Tsewang s-a aventurat pe munte, sigur nu s-a așteptat ca trupul lui să servească drept indicator pentru distanța care mai rămâne de parcurs de la trupul lui la vârful muntelui.
Rămășițele lui Tsewang Paljor, un alpinist care a murit în viscol în 1996, sunt cele mai cunoscute. În ziua în care a murit, purta bocanci verzi, așa că a fost poreclit „Bocanci Verzi”.
Acesta s-a îndepărtat de grupul lui și a căutat să se adăpostească de vânt și zăpadă în această semigrotă, pe jumătate expusă, în care a și rămas, înghețat.
Mulți alpiniști trebuie să treacă pe lângă acest cadavru înghețat, care se află pe munte de 22 de ani. Este imposibil de adus un cadavru înapoi, deoarece coborârea este la fel de periculoasă ca ascensiunea.
David Sharp
Moartea lui David Sharp este cea mai controversată: David a încercat să cucerească Everestul în 2005 și, lângă vârf, s-a oprit într-o grotă pentru a se odihni, dar corpul său a înghețat și la un moment dat pur și simplu nu s-a mai putut mișca.
Problema cu moartea lui David este că peste 40 de alpiniști au trecut pe lângă el în timp ce acesta se zbătea înte viață și moarte. Unii au auzit gemete slabe și și-au dat seama că e în viață așa că s-au oprit pentru a vorbi cu el. Atunci încă era în stare să spună cine este, dar nu se mai putea mișca.
Câțiva alpiniști l-au mutat la soare în speranța de a-l revigora, dar pe parcurs au realizat să singurul lui destin este să moară, așa că l-au lăsat.
Încă nu este clar dacă David ar fi putut fi salvat în cazul în care i s-ar fi oferit medicamente sau oxigen încă din prima zi în care a fost depistat. De asemenea. mulți dintre cei ce au urcat spun că nu au înțeles cu exactitate dacă au primit rapoarte care îi îndemnau să-l salveze sau să-l lase pradă morții.
Sir Edmund Hillary, cel care se spune că ar fi fost primul om ajuns pe Everest, s-a arătat dezgustat de atitudinea alpiniștilor care au trecut pur și simplu pe lângă David. „Pe vremea expediției mele, nu exista posibilitatea de a lăsa un om să moară sub o stâncă.”
