Căuta un loc de vacanță pe hartă, dar a descoperit o structură uriașă pe care a ratat-o și NASA. Ce se ascundea în sălbăticie

Urmărește A1 pe Discover

Un astronom amator care căuta pe hărți realizate cu ajutorul imaginilor de sateliit locuri potrivite pentru camping în Quebec atunci când a făcut o descoperire neașteptată.

Joel Lapointe se pregătea de vacanță atunci când a găsit dovezi ale unui crater de impact care nu fusese identificat până atunci, scrie Science Daily.

După ce a identificat structura neobișnuită, Lapointe a contact experți în domeniu, care au cercetate problema.

Astfel, au descoperit oficial o structură care rămăsese ascunsă în sălbăticie și nu fusese identificată nici măcar de către NASA.

Căuta un loc de vacanță pe hartă, dar a descoperit o structură uriașă pe care a ratat-o și NASA

Pe Pământ sunt cunoscute aproximativ 200 de structuri de impact confirmate, însă geologii estimează că sute de astfel de formațiuni nu au fost încă identificate. Una dintre ele a fost descoperită cu ajutorul unui astronom amator.

În 2024, Joel Lapointe se pregătea de vacanță în regiunea izolată Cote-Nord, Canada. În timp ce studia harta, a observat pe imaginile satelitare disponibile online o formațiune circulară în apropierea lacului Marsal. Lapointe s-a întrebat dacă acea depresiune ar putea fi rezultatul impactului unui meteorit și a contactat specialiști din Europa și America de Nord.

Observația sa i-a determinat pe cercetători francezi să analizeze mai atent zona. La o reuniune a Meteoritical Society din 2024, aceștia au identificat regiunea lacului drept centrul unei posibile a 11-a structuri de impact cunoscute din Quebec.

Ipoteza a atras în cele din urmă atenția lui Gordon Osinski, geolog planetar la Western University și director al bazei de date Impact Earth. Inițial, Osinski nu credea că formațiunea putea să fie un crater de impact.

Însă ideea a fost suficient de interesantă pentru a-l determina să organizeze o expediție în zona izolată, în octombrie 2025.

Ajungerea la locul presupusului crater s-a dovedit dificilă încă de la început. Osinski și colegii săi au zburat până în apropiere cu un hidroavion, însă aeronava nu a putut ajunge până la mal, scrie CBC.

Cercetătorii au fost nevoiți să își transporte echipamentele prin aproximativ 50 de metri de apă înainte de a ajunge pe uscat.

Condițiile dificile au continuat și după sosire. Zona e accidentată și mlăștinoasă, cu numeroase insecte și vegetație foarte deasă. Osinski a descris-o drept un loc cu „o vegetație adâncă, încâlcită și dificil de străbătut”.

Deși a desfășurat cercetări pe teren pe 6 continente, geologul a spus că regiunea s-a numărat printre cele mai dificile medii în care a lucrat vreodată.

Studiile geologice anterioare interpretaseră rocile locale de tip brecie drept dovezi ale unei structuri vulcanice în formă de pâlnie, cunoscută sub numele de diatremă. Astfel de formațiuni apar atunci când erupțiile explozive ale magmei creează un canal umplut cu fragmente de rocă.

Însă, în cea de-a 2-a zi a expediției, cercetătorii au descoperit dovezi că au de-a face cu un crater creat de asteroid.

Structura a rămas ascunsă în sălbăticie

Echipa a identificat conuri de șoc în numeroase aflorimente stâncoase. Aceste formațiuni caracteristice se formează în urma presiunilor extreme generate de impacturi și au oferit dovezi puternice că structura nu era de origine vulcanică.

Gordon Osinski a explicat că acestea reprezintă „singura dovadă fără echivoc a unui eveniment de impact care poate fi observată cu ochiul liber pe teren”.

Obiectul cosmic care a lovit Pământul a avut suficientă energie pentru a produce o structură complexă cu un diametru de aproximativ 25 de kilometri. Formațiunea include o zonă centrală ridicată, precum și stânci înalte care prezintă o structură columnară specifică.

Un impact de dimensiuni similare produs în Quebec-ul de astăzi ar avea consecințe devastatoare. Potrivit lui Osinski, un astfel de eveniment ar provoca „distrugeri regionale la o scară care ar rade de pe hartă orașe importante și ar avea efecte asupra climei la nivel global”.

Analiza probelor de rocă sugerează că impactul s-a produs în urmă cu aproximativ 390 de milioane de ani. Astfel, evenimentul ar fi avut loc cu circa 100 de milioane de ani înaintea unei perioade în care numărul impacturilor asupra Pământului a crescut semnificativ.

Cercetătorii au sugerat că această perioadă ar putea avea legătură cu ciocniri produse în centura de asteroizi.

După consultări cu Consiliul Innu din Ekuanitshit, cercetătorii au decis să numească structura Uhackatik, scrie Smithsonian Magazine.

Echipa consideră că originea craterului e practic confirmată, însă recunoașterea oficială este așteptată din partea unui comitet al Meteoritical Society, care urmează să analizeze descoperirea la următoarea sa reuniune.

Citește și: O nouă ploaie de meteoriți a fost identificată. Cum s-a format fenomenul spectaculos

Cu un diametru de aproximativ 25 de kilometri, Uhackatik e cel mai mare crater de impact descoperit de la identificarea, în 2018, a structurii Hiawatha, cu un diametru de 31 de kilometri.

Gordon Osinski face parte din prima echipă NASA Artemis dedicată geologiei și contribuie la pregătirea astronauților pentru cercetările geologice. Chiar și așa, el nu se așteaptă ca Uhackatik să fie folosit pentru astfel de antrenamente, deoarece accesul în zonă e extrem de dificil.

Un crater de impact mai tânăr și mult mai accesibil din Labrador, Kameshtashtan, cunoscut și sub numele de Lacul Mistastin, a fost deja folosit în trecut pentru pregătirea astronauților în domeniul geologiei.