- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
De mici, la scoala, suntem invatati ca Eminescu e poetul neamului nostru. Ca e Omul nepereche. Dupa el vin Nichita, Labis si Blaga. Si, cam atat. Sigur, mai exista Alecsandri, Arghezi, Cosbuc, dar...
Toti il uita pe Jebeleanu. Eugen Jebeleanu. Se spune ca a fost One-hit wonder. Adica a scris "Surasul Hiroshimei" si atat. A facut-o in 1958, dar, de atunci, capodopera i-a fost tradusa in 28 de limbi. Si astazi, in unele tari din America Latina, poemul coral e recitat prin teatre..."Electrecordul" l-a pus pe vinil, in 1995. Poezia nu-i pentru orice, are multa finete. Unii, de frica ca ceilalti sa nu arunce cu noroi, se feresc sa faca o comparatie cu "Luceafarul".
Mai jos e o selectie. AICI e toata capodopera. Merita citita!
Pamant, pamant tacut.
Tacuta,
cu pielea parjolita, cu statura goala,
iertare, Hiroshima ...
Iertare pentru fiecare pas
ce-atinge-o rana, rupe-o cicatrice ...
Iertare pentru fiece privire,
ce – chiar de-i mangaioasa – doare ...
Iertare pentru fiece cuvant
Ce tulbura vazduhu-n care-ti cauti
copiii,
noroadele de prunci pe veci pierduti ...
Mormant
inexistent ... Vant ... vant ... vant ... vant ...
Fiece pas ce-l fac, il fac cu teama ...
Fiece palma de pamant
ascunde-un catafalc ...
Parca-a strigat pamantul
Calcat de mine
--- Mama!
Oh, aripi da-mi, vazduhule de smalt,
sa fiu usor ca tine, sa ma-nalt,
sa nu ating cu pasul nici o rana,
sa taie-aripa-mi cerul ingereste ...
... Dar scaparand din miile-i de rani,
se-apropie de mine Hiroshima,
se-apropie si se inclina lin
si-mi face semn
--- Pofteste, prietene,
si vezi ce-a fost,
ce e
si povesteste ...
Ca de-un galop, sonore, pavajele rasuna.
Trec mamele cu pruncii-n spinare, impreuna.
si boncane galentii de lemn, ducand spre munci
femeile grabite, cu somnorosii prunci.
E dulce greutatea, si mica esti, distanta,
cand stiu ca in spinare povara e speranta ...
Sperante se-ntretaie cu zorii prin oras:
sperante fara margini, cu pasul urias,
sperante mici ce-ajuta sa te mai tii in viata,
sperante-iederi care in jurul tau se-agata,
in zori, iar catre seara te parasesc din nou.
Sperantele tacute, sperantele-ecou,
sperantele crescute cu pruncii-o viata-ntreaga,
tari radacini, sperante care de viata leaga ...
sperante zamislite de ochi de muribunzi,
nespusele sperante pe care le ascunzi,
Sperante ... Mutilatul, iesind din vis, tresare
si-i tot pe-o rogojina, si tot fara picioare.
Si-ar vrea in vis sa-noate din nou, si sa viseze
ce nici in zorii-acestia nu i-au trimis : proteze.
Si plansu-n gat ii suie, dar il sugruma : nu !
Si-l doare amintirea picioarelor acu …
Se vede-ntreg in lupte ... razboi ... in Filipine ...
E el acel ce-alearga? si-alearga pentru cine?
Si-n urma prabusirea ... spitalul ... si apoi ...
Oh, unde-i cel ce teafar plecase la razboi?
( Sperantele alearga cu pumnii stransi la tample.
sperantele se-ntreaba din ochi: Ce-o sa se-ntample?
sperantele ducandu-si la buze-un deget pal
se-ndeparteaza ...
--- Taci! ... )
Ca un pumnal ce sfasie o piele,
un avion aluneca pe cer.
Opt si un sfert!
Mai mult nici o secunda.
Un trasnet!
Deodata, toate ceasurile-au stat,
cu limbile-nghetate ca-ntr-o gura
incremenita.
Timpu-a murit.
Lasati-ma sa plang, caci a murit Speranta …
A fost asasinata in plina zi, acum …
Aduceti-mi din bezna cea mai cernita haina
Si-asterneti-mi pe fata un val imens, de fum!
A vrut sa-mbrace pruncii, si iat-o goala, muta,
ucisa-n fata noastra sub reci daramaturi ...
Un ocean mi-aduceti fierband greu, de cucuta,
sa-l beau, sa-mi stinga sila mahnitei mele guri!
O, mare! Imprumuta-mi sa-mbrac a tale zale
si-naintand cu ele, sclipind spre ucigasi
sa-i scuip cu milioane de valuri infernale,
sa-i ingenunchi in fata Sperantei moarte – lasi!
................................................................................
Tacere! Marea tace. Tac zarile. Pustiu.
Si ucigasii-n bezna, ca viermii grasi se zbat
Grabiti sa o ridice, s-o zvarle in sicriu.
Dar inima Sperantei din maini le-a si zburat!
Ce ceata deasa, vai, ce ceata deasa …
Nu mai cunoastem drumul catre casa.
Sintem usori, si ceata e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul?
Ce deasa ceata, vai, ce ceata mare!
Unde-i cararea, doamna-nvatatoare ?
Sub talpa n-avem nici un drum ... plutim ...
Vai ! Unde-i casa ? cum sa nimerim ?
Si sintem goi, si ne cuprinde teama.
Unde e tata? Unde este mama?
Nu ne vedem nici intre noi deloc
Si jocul nu ne place, nu e joc.
Ce deasa ceata, vai, ce ceata mare,
Oh, azvirliti-ne, voi, o carare!
Nu mai cunoastem drumul catre casa,
Si ceata este deasa ... deasa ... deasa ...
