Antena Căutare

Ce este „fața de pe Marte” care i-a speriat pe specialiști. Imaginea cu chipul „uman” surprinsă la mii de ani lumină

În timp ce unii oameni au fost convinși că fața cu ochi, nas și gură, dovedește că nu suntem singuri în Univers, alții sunt uimiți de faptul că astfel de formațiuni există și pe Pământ. Cum a explicat NASA imaginea care a stârnit controverse.

Ce este, de fapt, chipul „uman” cu ochi, nas și gură de pe planeta Marte | Profimedia

În urmă cu 47 de ani, pe data de 25 iulie, au luat naștere „fața de pe Marte”, iar unii cred că sunt cele mai concrete semne că nu suntem singuri în Univers. Când sonda NASA Viking 1 fotografia orbita planetei roșii, în 1976, în încercarea de a găsit posibile locuri de aterizare pentru nava sa soră Viking 2, imaginile realizate i-au surprins pe cercetători.

Ce este, de fapt, chipul „uman” cu ochi nas și gură, fotografiate pe planeta Marte

Întoarsă din expediție, sonda a adus o serie de imagini care i-au pus pe gânduri pe specialiști. Deși la acel moment, aceștia căutau doar posibile locuri de aterizare pe Marte pentru următoarea expediție, în fotografii au surprins „ceva ce se putea asemăna cu o față umană”, așa cum au decris-o atunci.

„Un cap enorm de aproape două mile, măsurat de de la un capăt la altul, care părea să se uite fin în obiectivele camerelor de filmat, a fost văzut într-o regiune a planetei roșii numită Cydonia”, se arată pe site-ul oficial, citat de unilad.com.

Articolul continuă după reclamă

La câteva zile după descoperirea bizară, compania spațială a dat imaginea publicității, iar fascinația oamenlor a depășit orice limită, crezând că în sfârșit au confirmarea existenței unor ființe extratereste.

Motivul principal, însă, pentru care NASA a lansat-o a fost pentru că a considertat ca fiind „o modalitate bună de a atrage atenția oamenilor asupra plantei Marte”.

„Unii oameni cred că Fața este o dovadă reală a vieții pe Marte - dovadă că NASA preferă să ascundă totul, spun cei care preferă teoriile conspirației. Între timp, apărătorii bugetului NASA și-ar dori să existe o civilizație străveche pe Marte", spunea compania.

Cu toate acestea, ce s-a văzut, de fapt, în fotografie este „o formațiune stâncoasă, care seamănă cu un cap de om, formată din umbre care dă iluzia ochilor, nasului și gurii”, mai arată sursa menționată anterior.

„Am simțit că acest lucru este important pentru contribuabili”, a explicat Jim Garvin, om de știință și șef al Programului de explorare a Marte de la NASA, pe site-ul web al NASA. „Am fotografiat fața de îndată ce am putut obține o perspectivă bună cu ea”, a mai adăugat acesta.

Mulți ani mai târziu, pe 5 aprilie 1998, Mars Global Surveyor a survolat Cydonia pentru prima dată, iar Michael Malin și echipa sa Mars Orbiter Camera (MOC) au făcut realizat o fotografie de zece ori mai clară decât fotografiile originale de pe Viking.

„Feța de pe Marte” a reprezentat un obiectiv important pentru cercetători și în anii următori. În 2001, Mars Global Surveyor a aruncat o a doua privire și potrivit specialiștilor, figura cu trăsături umane a fost foarte greu de găsit.

Așadar, din păcate pentru cei care sperau să vadă în sfârșit dovada că nu suntem singuri în Univers, nu acesta a fost momentul. Cu toate acestea, se pare că formațiunea este echivalentul marțian al unui „butte”, sau al unei „mesa”, ambele fiind formațiuni geografice stâncoase, întâlnite și pe Pâmânt, în Vestul Africii.

Citește și: Virus „extraterestru”, identificat în Europa. Cum arată la microscop descoperirea desprinsă din mitologia greacă

Țara în care berea este făcută cu apă de duș reciclată de la o clădire de apartamente de lux. Ce gust are băutura răcori... Cazul real al bărbatul care trăiește de 70 de ani încorsetat într-un plămân de fier. Cum a ajuns în această situație...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x