Antena Căutare

Un fenomen rar va putea fi observat pe cer, duminică noapte. Evenimentul nu se va mai repeta în următorii 30 de ani

Un fenomen astronomic foarte rar va putea fi observat duminică, oferind pasionaţilor de astronomie posibilitatea de a studia "una dintre apropierile cele mai propice (ale unei comete, n.r.) pentru o bună observare celestă din următorii 30 de ani", au anunţat miercuri specialiştii de la Observatorul din Paris.

Un fenomen astronomic foarte rar va putea fi observat duminică, oferind pasionaţilor de astronomie posibilitatea de a studia „una dintre apropierile cele mai propice (ale unei comete, n.r.) pentru o bună observare celestă din următorii 30 de ani”, au anunţat miercuri specialiştii de la Observatorul din Paris, citaţi de AFP.

Dacă condiţiile meteorologice o vor permite, „cometa va apărea ca o mică nebulozitate pe un cer negru şi fără Lună”, au explicat experţii francezi într-un comunicat.

Cometa Wirtanen se va afla la o distanţă de 12 milioane de kilometri faţă de Terra şi va fi vizibilă în proximitatea Pleiadelor, un roi stelar aflat în constelaţia Taurului.

Cometele sunt compuse din gheaţă, materii organice şi roci provenind din foste stele şi nori interstelari. Atunci când ele se apropie de Soare, gheaţa se transformă în gaz. Amestecul de gaze şi praf ejectat în spaţiu formează coada cometelor.

Articolul continuă după reclamă

Cometa Wirtanen s-a aflat la cea mai mică distanţă faţă de Soare (157.080.000 kilometri) miercuri şi va prezenta, inclusiv duminică, „o activitate intrinsecă relativ importantă”.

„Pentru a o distinge, este preferat să vă echipaţi cu un binoclu sau cu un telescop”, precizează comunicatul publicat de Observatorul din Paris.

Pentru a aprecia şi mai mult acest spectacol nocturn, specialiştii recomandă pasionaţilor de astronomie să evite luminile din oraşe, să se îndrepte spre zone maritime sau montane şi să aleagă un loc ce oferă o privelişte degajată spre est.

Cometa Wirtanen a fost descoperită în 1948 de cercetătorii de la Observatorul Lick din California. Ea a fost desemnată iniţial drept gazdă a sondei Rosetta şi a robotului ei Philae, însă lansarea sondei a fost amânată, iar oamenii de ştiinţă au trebuit să găsească o nouă ţintă, alegând în cele din urmă cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, supranumită "Ciuri".

Ca un hazard al calendarului celest, o ploaie de stele căzătoare, cunoscute sub denumirea de Geminide, va fi vizibilă de asemenea în acest weekend. Deşi vârful de activitate al acestui fenomen astronomic este prevăzut pentru vineri, stelele căzătoare vor putea fi încă vizibile şi în zilele următoare.

Experiență plină de adrenalină, dar și un curaj nebun! O femeie de 102 ani a devenit cea mai în vârstă persoană din lume... Fotografie inedită! Primul “selfie” de pe Marte, realizat cu ajutorul sondei InSight...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x