Indiferent de țară sau cultură, cimitirul este considerat a fi un loc mohorât, trist și deprimant, unde nimeni nu și-ar dori să petreacă mult timp. Totuși, în „Cimitirul morților vii” din Manila (Filipine), viața și moartea conviețuiesc zi de zi, într-o luptă continuă pentru supraviețuire.
Descoperă în rândurile de mai jos totul despre Cimitirul de Nord din Manila, locul ce i-a șocat pe concurenții de la Asia Express-Drumul Eroilor.
Cum arată și ce se știe despre Cimitirul de Nord din Manila, locul ce i-a șocat pe concurenții de la Asia Express-Drumul Eroilor. De ce i se zice „Cimitirul morților vii”
În Filipine, cei mai săraci dintre cetățeni au ales să locuiască acolo unde, teoretic, viața se încheie. În practică, Cimitirul de Nord din Manila poate fi considerat un adevărat „oraș al morților vii”, căci este un loc unde viața și moartea conviețuiesc zi de zi, într-o luptă continuă pentru supraviețuire. Ce înseamnă aceast lucru mai exact?
În cifre, Cimitirul de Nord din Manila are o suprafață de peste 54 de hectare și este unul dintre cele mai mari din lume și istoria lui începe în anul 1904. Inițial, a fost un cimitir modern construit ca parte a unui plan de modernizare a orașului Manila, inițiat de coloniștii americani. Ulterior, locul și-a pierdut din frumusețea inițială și a devenit un loc dezolant, unde mii de suflete încearcă să trăiască în singurul loc în care au putut: printre morminte.
Într-o metropolă ticsită de oameni precum Manila, cei mai săraci dintre săraci au ales să își găsească un adăpost în cimitir, printre pietre funerare și cripte. Aici, sub pământ, aproximativ un milion de suflete trecute în neființă își duc somnul de veci.
Cimitirul de Nord din Manila, un loc unde trăiesc mii de oameni
Deasupra pământului, între 6000 și 10.000 de oameni proveniți din 800 de familii trăiesc, muncesc și își cresc copiii printre morminte, ca și când viața și moartea au găsit o cale să conviețuiască zi de zi. Cei bătrâni spun că trăiesc aici de zeci de ani și că acesta e singurul stil de viață pe care îl știu.
Ca să se poată întreține, locuitorii muncesc ca să aibă grijă de locurile de veci. Primesc bani de la rudele celor decedați pentru a menține ordinea, curățenia și aspectul îngrijit al acestora. Pentru un astfel de serviciu primesc 600 de pesos pe an, adică echivalentul sumei de 44 de lei! Alții au magazine improvizate sau au învățat meșteșugul zidăriei, pentru a face pietre funerare.
Locuință improvizată în Cimitirul din Manila
Aici, în „Orașul morților vii”, nu există zile libere, căci se înregistrează aproximativ 80-100 de înmormântări pe zi. Alții, din disperarea de a asigura traiul familiei, aleg să intre în lumea drogurilor, lucru ce atrage în zonă numeroase raiduri din partea poliției. Nu în puține situații, părinții și-au îngropat copilul și apoi au continuat să trăiască în preajma locului de veci al acestuia, spunând că, atunci când timpul va veni, se vor reuni.
Pe aleile înguste dintre morminte găsești copii care aleargă liberi cu porcii, găinile și cocoșii. Municipalitatea se declară depășită de situație, așa că oamenii s-au adaptat cum au putut: și-au improvizat dormitoare, bucătării și băi.
Copii jucându-se în Cimitirul de Nord din Manila
Ajunși aici în cadrul cursei pentru ultima șansă, concurenții de la Asia Express-Drumul Eroilor au fost de-a dreptul șocați de Cimitirul de Nord din Manila.
„Cavouri închise, deschise. Am trecut pe lângă un mort, chiar pe lângă capul lui (…). Deja mă treceau fiorii pe spate. Ăsta este șocul vieții mele. Eu sunt în stare de șoc. Ferească Sfântul! Eu n-aș fi putut să-mi imaginez niciodată în viața mea! Cum să se joace copiii printre cripte? Îți dai seama seara când ard toate lumânările și tu dormi aici?”, a spus Anda Adam, vizibil marcată de ceea ce a descoperit.
Copil jucându-se printre locurile de veci, în Manila
„În momentul în care am întrebat unde este dormitorul am simțit că mor direct. Pe mijloc era o mare criptă unde erau îngropați doi oameni și ne-a spus că ei acolo dorm, pe criptă și lângă criptă. (...) Nu înțeleg cum poți numi locul ăsta acasă, adică tu... și alți doi care sunt morți. (...) M-a copleșit, am simțit că leșin.
M-a cuprins o stare de n-am mai putut să-mi stăpânesc emoțiile și m-am gândit la copiii ăia care sunt niște suflete nevinovate. M-am gândit la fetița mea... m-am gândit la ce șanse au copiii noștri și ce șanse n-au copiii pe care i-am văzut”, a mai spus ea la testimonial.
„Cu copii mici printre mormintele alea. Niște copii care stăteau pe morminte, jucau tot felul de jocuri pe morminte, printre morminte. Nu mai văzusem, nu cred că o să mai văd în altă parte. Nu că te lasă mut, te lasă așa… (…) A spus că de multe ori noaptea aude sunete care la început par sunete de pisică, dar după aceea se aude clar că sunt plânsete de copil și că, în general, atunci se adună haitele de câini care încep să latre și vin fix în locul ăla, unde de obicei sunt înmormântați copii nebotezați. Doamne…”, au spus și Raluca Bădulescu și Florin, copleșiți și marcați de discrepanța vieții lor și a oamenilor de aici.
