Antena Căutare

De ce este floarea de colţ SIMBOLUL IUBIRII. Este declarată din 1993 monument al naturii, în România

Floarea de colț sau floarea reginei este un monument al naturii protejat în România, prin lege, din anul 1993. Ea reprezintă simbolul iubirii.

Floarea de colț sau floarea reginei este un monument al naturii protejat în România, prin lege, din anul 1993. Ea reprezintă simbolul iubirii. Cuvântul provine din germană și se traduce prin „edelweiss”. „Edel” înseamnă „nobil” și „weiss” înseamnă „alb”.

Floarea de colț creşte în munţi calcaroşi, în pajişti de pe versanţi abrupţi şi însoriţi sau pe stânci. La noi creşte în Munţii Carpaţi, fiind declarată monument al naturii din 1933 şi ocrotită prin lege.

Floarea reginei poate fi întâlnită în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaş, Munţii Bucegi, Făgăraş, Cozia şi Retezat. În afara spaţiului românesc, floarea reginei înfrumuseţează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpaţi, Pirinei, dar şi din Asia Centrală şi de Est.

De ce este floarea de colţ SIMBOLUL IUBIRII. Este declarată din 1993 monument al naturii, în România
Floare de colț în mediul ei natural, pe vârful Hășmașu Mare (la 1800 m)

Articolul continuă după reclamă

Conform Dicţionarului de sinonime, pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există şi următoarele denumiri: albumeală, albumiţă, floare-de-colţ, (rar) edelvais, (reg.) flocoşele (pl.), steluţă, floarea-doamnei.

Floarea de colț reprezintă în tradiția populară românească un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite al munților și oferind-o iubitelor.
Această floare, asemenea unei stele, este simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor din sufletul omului. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții.

În limbajul florilor, floarea de colț simbolizează puritatea și curățenia.

Floarea de colț este sărbătorită astăzi printr-un doodle special. Cuvântul „edelweiss” a fost descoperit pentru prima dată în scris pe 5 martie 1784.

Sursa: wikipedia

Foto: Pixabay

Floarea de colț, sărbătorită de Google prin doodle-ul de astăzi, 5 martie... TERIFIANT! Femeia care a fost în IAD spune cutremurată tot ce a văzut acolo: "Erau înconjuraţi de flăcări şi implor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
De ce lingura pentru spaghete are o gaură în mijloc. Funcția surprinzătoare pe care puțini o cunosc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută pe deplin
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x