Antena Căutare

De ce nu își folosesc membrii familiei regale numele adevărate

Te-ai întrebat vreodată de ce membrii familiei regale din Marea Britanie nu își folosesc numele întreg? Mulți nu știu care e numele real al lui Kate Middleton sau care e primul nume al lui Meghan Markle.

Membrii familiei regale britanice aleg adeseori să fie cunoscuți în public cu alte nume decât cele reale. Chiar și numele pe care le considerăm oficiale sunt, de cele mai multe ori, prescurtări sau chiar porecle.

Membrii familiei regale care preferă să nu își folosească numele adevărat

Uneori, membrii familiei regale din Marea Britanie preferă să folosească prescurtări ale numele lor sau să nu folosească numele mijlociu. De multe ori, numele lor întreg e prea formal, așa că prefera o variantă prescurtată.

Citește și: De ce nu renunță Regina Elisabeta la tron deși are 94 de ani. Nu are legătură cu Prințul Charles

Articolul continuă după reclamă

De multe ori, membrii familiei regale primesc mai multe prenume, pentru a-și putea alege unul singur atunci când urca pe tron. Așa a fost cazul tatălui Reginei Elizabeth, George al 6-lea, ce, înainte să urce pe tron, era cunoscut drept Albert sau Bertie (numele întreg Albert Frederick Arthur George).

Kate Middleton

Mulți o cunoscut pe actuala Ducesa de Cambridge, însă puțini stiu că numele ei adevărat nu e Kate, ci Catherine.

Se pare că prescurtarea Kate i-a fost dată de prieteni și familie - și e o prescurtare foarte folosită pentru numele Catherine - așa că Ducesa a preferat să fie cunoscută așa și publicului.

Prințul Harry

Numele întreg al Printului Harry e, de fapt, Henry Charles Albert David, o denumirea mult mai lungă decât cea cu care ne-am obișnuit. Ca urmare, Prințul folosește o poreclă cunoscută pentru Henry - Harry.

Citește și: E prima dată când li se aude vocea. Copiii Printului William cu Kate Middleton, protagoniștii unui filmuleț viral pe internet

Se pare că porecla nu a fost folosită doar de public, ci și de prieteni și familie, încă de la nașterea Prințului.

Meghan Markle

Numele întreg al Ducesei de Sussex e, de fapt, Rachel Meghan Markle, însă a devenit cunoscută prin numele mijlociu. Se pare că Ducesa folosește numele de Rachel în anumite situații, dar preferă Meghan în situații sociale.

Regina Victoria

Faimoasa Regină a Marii Britanii avea, de fapt, un alt prim prenume, pe care puțini îl stiu. Regina Victoria s-a născut Alexandrina Victoria. Se pare că regina a preferat numele de Victoria pentru că era mai potrivit pentru acea perioadă decât Alexandrina și pentru că mama sa voia să i-l schimbe în Elisabeta când ar fi urcat pe tron.

Provocarea care le dă mari bătăi de cap internauților. Tu în cât timp reușești să găsești veverița dintre copaci?... Imaginea publicată de Regina Angliei alături de soțul ei, la aniversarea a 73 de ani de mariaj. Cum s-au fotografiat cei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
S-a căsătorit cu un român și a renunțat la viața din Anglia pentru un sat din Vâlcea. Ce a descoperit după mutarea în România
S-a căsătorit cu un român și a renunțat la viața din Anglia pentru un sat din Vâlcea. Ce a descoperit după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un copil a murit de rujeolă, primul deces după mai bine de 30 de ani. Simptomele care trebuie să îi alerteze pe părinți
Un copil a murit de rujeolă, primul deces după mai bine de 30 de ani. Simptomele care trebuie să îi alerteze pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x