Drapelul de luptă al legiunii lui Avram Iancu este scos din nou la licitaţie. S-a aflat aproape zece ani în colecţia lui Vadim Tudor, dar fiicele sale vor să-l înstrăineze acum. Le aminteşte de o perioadă mai puţin frumoasă din viaţa tatălui lor
Cărţi, manuscrise şi icoane. Asta era averea lui Corneliu Vadim Tudor. Colecţii întregi, pe care moştenitorii săi le scot la licitaţie.
Soţia şi fiicele Tribunului ar putea lua cei mai mulţi banie pentru Drapelul de luptă al legiunii lui Avram Iancu, primit cadou de fostul preşedinte PRM. Pictat pe piele, drapelul este considerat o raritate absolută şi fost datat la jumătatea secolului al XIX-lea. E la a doua încercare de vânzare.
În 2013, Corneliu Vadim Tudor a încercat să vândă acest steag la un preţ de pornire de 10 mii de euro. Acuzaţiile de furt din partea lui Gherorghe Funar au oprit, însă, orice fel de vânzare.
Cearta s-a încheiat cu audieri şi un proces penal. După moartea Tribunului, Gheorghe Funar a renunţat la acuzaţii, iar procesul s-a încheiat.
Din punct de vedere juridic, drapelul este liber să spun aşa şi poate intra într-o nouă încercare de a fi licitat. Preţul de pornire este 5.000 de euro.
Depeşa cu semnătura împăratului Napoleon este ceva mai ieftină - 2,200 de euro. La fel şi scrisoarea cu semnătura lui Balzac, cu un preţ de pornire de 1,800 de euro. Alte zeci de cărţi vechi, manuscrise şi statuete vor fi licitate pe 3 februarie.
Drapelul realizat din pânză, mătase şi broderie din fir de argint este materializarea crezului unui popor, care şi-a regăsit curajul şi solidaritatea într-un erou care le striga "Voi sunteţi poporul!". Lotul reprezintă o raritate absolută şi o piesă de colecţie fără egal.
Partea centrală a drapelului este realizată din pânză pictată pe ambele feţe, ilustrează apelul la protecţia divină prin invocarea unor figuri ale panteonului ortodox, grupate în jurul Mântuitorului. Marginile sunt decorate în culorile naţionale, roşu, galben şi albastru.
ISTORICII SPUN TARE ŞI RĂSPICAT: "EXISTĂ UN SINGUR DRAPEL!"
Potrivit istoricilor, singură legiune românească din timpul Revoluţiei care ar fi avut un steag de luptă a fost Legiunea „Aurăria Gemina” condusă de Avram Iancu, iar drapelul respectiv se află în custodia Muzeului memorial din comună Avram Iancu.
„Steagul, având o dimensiune de 1/0,75 metri, care în fapt este Tricolorul aşezat pe orizontală, este păstrat actualmente într-o vitrină în cadrul Muzeului. El a fost restaurat de către Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în perioada iulie-august 2013, şi adus şi redepus aici odată cu inaugurarea Complexului Muzeal Avram Iancu, din data de 1 septembrie 2013”, spune Ionel Heler, directorul complexului muzeal. Astfel, potrivit specialiştilor, steagul scos la licitaţie de casa de licitaţii Artmark nu ar fi cel original, respectiv cel al Legiunii „Aurăria Gemina” condusă de Avram Iancu.
AVRAM IANCU, EROU NAŢIONAL!
Singura regiune care nu a putut fi controlată de guvernul revoluţionar maghiar la 1848 a fost aceea a munţilor Apuseni, apărată de Avram Iancu şi de legiunile sale. Trebuie spus că disciplina impusă de crăişorul Munţilor Apuseni, după cum mai este cunoscut, uneori cu mijloace extreme, a fost dură, dar necesară până la urmă în faţa unor luptători mai degrabă ţărani, neobişnuiţi cu războiul. Ataşamentul românilor pentru persoana lui Avram Iancu, strâns legat de rolul său de comandant al Revoluţiei române de la 1848, va conduce în percepţia colectivă românească la conturarea unei staturi de proporţii grandioase, cu calităţi mult superioare celor comune.
Mitul eroului Iancu se conturează în pas cu derularea existenţei sale terestre şi chiar printre oamenii aflaţi în preajmă şi subordinea lui. Legende privitoare la persoana să se plămădesc şi circulă încă din anii Revoluţiei, în rândul românilor şi maghiarilor deopotrivă.
Poate una dintre cele mai frumoase şi mai expresive, în legătură cu o întâlnire mai puţin obişnuită între Iancu şi împărat, sună aşa, scrie Adevărul.ro : „Când intra Iancu la împărat...(de la Viena, n.a.) trei lumânări erau în mâna sa şi în mâna împăratului ardeau trei lumânări. Lumânările dinaintea împăratului s-au stins de la sine. Iancu a mers înainte, a aprins lumânările împăratului şi pe ale sale le-a stins. Îndată ce s-a retras mai înapoi însă, lumânările împăratului s-au stins, iar ale sale s-au aprins (din nou). Fiule Iancu, a zis bătrânul împărat, nu mă împotrivesc mai departe lui Dumnezeu, i-am înţeles voinţa şi mă învoiesc ca de acum înainte tu să fii împăratul Ardealului“.
