Este posibil ca Leonardo da Vinci să fi pictat o altă „Mona Lisa”. „Mona Lisa anterioară” este o variantă neterminată a marelui pictor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cu părul drept și întunecat și zâmbetul zgâlțâitor, așa-numita „Isleworth Mona Lisa” are o asemănare neobișnuită cu pictura celebră din Luvru. Pentru unii experți, aceste asemănări sugerează că tabloul este o simplă copie, deși o mână de istorici de artă cred că este o versiune anterioară, neterminată, de Leonardo da Vinci însuși.

Această dezbatere a făcut furori de zeci de ani. Acum, însă, portretul se află în centrul unei noi dispute: o bătălie legală iminentă asupra dreptului său de proprietate. Și dacă vânzarea recordului din 2017 a unui alt tablou al lui Leonardo a fost disputat - „Salvator Mundi”, a cărui autentificare este încă dezbătută la cald - mai trebuie să treacă ceva, ar putea exista milioane de dolari în joc.

Cunoscut pentru unii drept „Mona Lisa anterioară”, tabloul a petrecut o mare parte din ultimele cinci decenii ascunsă într-o boltă a băncii elvețiene. Achiziționat de un consorțiu secretor în 2008, tabloul a fost arătat de atunci într-o serie de galerii, mai ales în Singapore în 2014 și Shanghai doi ani mai târziu.

Apoi, în iunie, a fost afișat la Palazzo Bastogi din Florența. Pe măsură ce tabloul a devenit cunoscut, un reclamant anonim a făcut o obsesie dramatică pentru un sfert de proprietate asupra operei de artă.

Avocatul reclamantului, Giovanni Battista Protti, spune că are dovezi istorice care arată că fostul proprietar al picturii a acceptat să vândă un pachet de 25% în opera de artă care a fost moștenit ulterior de clientul său. Îngrijorat de faptul că tabloul va dispărea din nou în depozit în Elveția, Protti a cerut unei instanțe din Florența să o sechestreze - impunând în esență opera de artă din Italia - în timp ce proprietatea acesteia este investigată. Cererea va fi audiată de instanță luni, 9 septembrie 2019.

Proprietarii - sau proprietarii majoritari, în opinia lui Protti - rămân anonimi și, prin urmare, nu au putut fi contactați pentru răspuns. Dar o organizație din Zurich, denumită Fundația Mona Lisa, creată pentru a cerceta istoria picturii, în timp ce a insistat că este „distinctă și separată de proprietari”, a spus într-un e-mail că cazul familiei este „fără merite”. Fundația Mona Lisa a confirmat pentru CNN că va participa la ședința de judecată.

Un secol de întrebări

Afirmația neidentificată a familiei este înrădăcinată în istoria recentă plină de culoare. Deși există lacune mari în proveniența sa timpurie , istoricii de artă urmăresc povestea operei încă de la începutul secolului XX, când a fost descoperită de artistul și colecționarul Hugh Blaker într-o casă de țară engleză.

Blaker a mutat tabloul în studioul său din Isleworth, o suburbie din vestul Londrei, după care acum este numit neoficial. Convins că este un portret al unei tinere Lisa del Giocondo, subiectul „Mona Lisa” al lui Louvre, tatăl vitreg al lui Blaker, John Eyre, a publicat cercetări care declară că este opera lui Leonardo, despre care se știa că produce mai multe versiuni ale aceluiași tablou.

După moartea lui Blaker, opera de artă a fost vândută colecționarului Henry F. Pulitzer. Ca și Blaker și Eyre, era sigur că era un Leonardo autentic. Colecționarul a mers chiar la publicarea cărții din 1966 "Unde este Mona Lisa?" în care a argumentat că pictura sa era, de fapt, singurul portret al lui Leonardo despre Giocondo.

Pulitzer a mutat lucrarea în depozit în Elveția în 1975 și, la moartea sa, patru ani mai târziu, a fost lăsată de partenerul său Elizabeth Meyer. Când Meyer însăși a murit în 2008, „Isleworth Mona Lisa” a fost achiziționată de consorțiul internațional care îl deține în prezent - și Mona Lisa Foundation a fost înființată în același an pentru a-și cerceta originile.

Dar Protti susține că Meyers a deținut doar trei sferturi din tablou. El spune că în 1964, Galeria Pulitzer a vândut 25% din tablou unui producător de porțelan din Portugalia, pe nume Leland Gilbert.

Un avocat al Fundației Mona Lisa, Marco Parducci - care a subliniat că nu vorbește în numele proprietarilor - a declarat pentru CNN într-un e-mail că afirmația lui Protti „este clar fără merite”. Deși nu a comentat în mod specific ordinul de cumpărare, el a spus că dovezile prezentate instanței „arată exact că moștenitorul lui Pulitzer a fost proprietarul deplin și de drept al tabloului, cu excepția tuturor terților”.

După ce pictura a fost restaurată și cercetată pe larg, National Gallery din Londra a dezvăluit-o la expoziția sa - un aviz care a dus în cele din urmă la vânzarea istorică. Cu mai puțin de 20 de tablouri despre care se crede că au supraviețuit, dintre care doar „Salvatorul Mundi” rămâne în mâinile private, proprietarii „Isleworth Mona Lisa” pot spera la un rezultat similar.

"În calitate de proprietari ai tabloului, scopul lor este să lase publicul să-l vadă pentru că nu vor să-l păstreze încă 40 sau 50 de ani în casele bancare elvețiene", a spus el. "Nu este o chestiune de bani. Este doar o problemă de răbdare, de ceva ce trebuie făcut. Are o valoare nu doar pentru particulari (persoane fizice), ci pentru umanitate."

Fundația Mona Lisa, cu toate acestea, a pus sub semnul întrebării calendarul cererii. Într-un e-mail către CNN, secretarul general, Joël Feldman, a sugerat că clienții lui Protti ar fi putut fi motivați să acționeze prin studii recent publicate care susțin atribuirea către Leonardo - sau interesul uriaș în jurul pictorului la recentul 500 de ani de la moartea sa.

"Observăm că această acțiune legală a fost luată abia acum, deși tabloul a fost în expoziție publică la nivel internațional în ultimii ani", a spus Feldman.

Între timp, Protti a susținut că decizia de a depune cererea clientului său în timpul expoziției din Florența a fost o chestiune de jurisdicție: "Aceasta a fost prima dată când tabloul a fost arătat publicului într-o țară europeană. Acesta a fost doar momentul în care am fost capabil să ceară instanței să facă ceva".

După cum a demonstrat „Salvator Mundi”, încercările de autentificare a operelor de artă ca Leonardos originale pot fi dificile și divizibile. Și având în vedere cât timp a petrecut „Isleworth Mona Lisa” în depozitare, puțini experți au avut ocazia să examineze opera de artă și să stabilească dacă este opera pictorului, un adept sau un fals.