Antena Căutare

Femeile ar putea fi salvarea bărbaților, în fața COVID-19! Ar deține sursa antidotului! Ce au descoperit cercetătorii

Femeile ar putea fi salvarea bărbaților, în lupta împotriva noului coronavirus (COVID-19). Ele ar putea reprezenta sursa antidotului, după cum arată un studiu recent.

Femeile ar putea fi salvarea bărbaților, în fața COVID-19! Ar putea deține sursa antidotului! Ce au descoperit cercetătorii! | profimediaimages.ro

Mai exact, medicii se întreabă dacă estrogenul ar putea fi folosit în lupta împotriva noului coronavirus, întrucât s-a constatat că femeile riscă mai puțin decât bărbații să moară din cauza COVID-19.

Două spitale din Statele Unite ale Americii au început să testeze această ipoteză. Medicii le administrează unor bărbați estrogen, pentru a observa dacă, în acest fel, sistemul lor imunitar devine mai puternic, potrivit The New York Times.

În martie, o agenție de cercetare în domeniul sănătății publice din Italia a raportat că peste 70% din persoanele care au murit din cauza noului coronavirus în țară au fost bărbați.

Un vaccin anti-coronavirus, efect uluitor! Ce s-a întâmplat cu maimuțele pe care a fost testat. „Am ales specia cea mai apropiată de om”

Articolul continuă după reclamă

Cu o lună înainte, China a raportat că rata mortalității din cauza COVID-19 în rândul bărbaților era cu 65% mai mare decât cea din rândul femeilor.

Și în New York, peste 60% dintre persoanele răpuse de noul coronavirus au fost bărbați.

Femeile ar putea fi salvarea bărbaților, în fața COVID-19! Ar deține sursa antidotului! Ce au descoperit cercetătorii

Femeile ar putea fi salvarea bărbaților, în fața COVID-19! Ar putea deține sursa antidotului! Ce au descoperit cercetătorii!

De ce ar fi femeile mai rezistente în fața noului coronavirus (COVID-19)

Nu se cunoaște deocamdată cu certitudine motivul pentru care femeile sunt mai rezistente decât bărbații în fața noului coronavirus (COVID-19).

Cum s-ar putea întoarce elevii la școală, dacă România ar lua exemplul Chinei! Regulă dramatică în sălile de clasă! FOTO

Însă, se pare că femeile tind să aibă un sistem imunitar mai puternic și riscă mai puțin să se confrunte cu boli pe termen lung, ce pot face oamenii mai vulnerabili.

Atenție, bărbații fac o formă mai gravă a coronavirusului! Rata de mortalitate este de 2,5 ori mai mare decât cea a femeilor

În plus, hormonii feminini ar reduce numărul de receptori de la suprafața celulelor pe care noul coronavirus îi utilizează pentru a pătrunde în organism, potrivit The Sun.

Aflați bilanțul oficial actualizat al cazurilor de coronavirus din România, precum și al deceselor cauzate de COVID-19, aici!

Cum s-ar putea întoarce elevii la școală, dacă România ar lua exemplul Chinei! Regulă dramatică în sălile de clasă! FOTO... I-au schimbat copilul la naștere! A aflat abia după 28 de ani, în cel mai crunt mod! Cum a reacționat când l-a întâlnit....

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Test de personalitate rapid! Primul element pe care l-ai văzut în imagine scoate la iveală defectul pe care nu l-ai conștientizat
Test de personalitate rapid! Primul element pe care l-ai văzut în imagine scoate la iveală defectul pe care nu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a pățit un bărbat după ce și-a făcut transplant de păr. S-a speriat când s-a uitat în oglindă și a văzut ce se întâmplă
Ce a pățit un bărbat după ce și-a făcut transplant de păr. S-a speriat când s-a uitat în oglindă și a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x