Antena Căutare

Micul geniu! La 11 ani, un american a devenit student la o universitate de prestigiu

Un copil american uimeste intreaga lume. La numai 11 ani, a fost deja admis la o universitate de prestigiu din Texas. Iar specializarea lui este: fizica cuantica. Se numeste Carson si spune ca este pur si simplu pasionat de numere.

Drumul. academic al lui Carson a inceput, dupa spusele mamei, inca de cand copilul avea cateva luni. La un an, baietelul deja scria. Iar la cinci, stapanea incredibil de bine algebra.

"Imi plac numerele. Intr-un fel, exercitiile ma calmeaza atunci cand sunt suparat. Cand aveam vreo cinci ani, mai mult sau mai putin, am fost transferat in clasa a VIII-a, intr-un grup de copii care erau mult mai inalti si mai mari decat mine.", spune micul Carson Huey.

Pe langa un IQ extrem de ridicat care i-a adus notorietate, baiatul recunoaste ca sunt si dezavantaje in a merge la universitate la o varsta asa de frageda.

"E greu sa iti faci prieteni si sa realizeze lucruri mici. De exemplu, mama va trebui sa imi care tot timpul ghiozdanul plin cu manuale grele", a zis baiatul.

Daca totul merge conform planurilor, baiatul va avea diploma de absolvire a unei universitati inainte de a avea permisul de conducere.

VIDEO! Culmea echilibrului? Sa dansezi pe muchie de cutit!... Nici "Capra cu trei iezi" nu mai e ce-a fost! Povestile copilariei au suferit modificari...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Oamenii sunau pentru programări la spital, dar telefonul era pus pe modul silențios, ca să nu deranjeze angajata. Ce a urmat
Oamenii sunau pentru programări la spital, dar telefonul era pus pe modul silențios, ca să nu deranjeze angajata....
Ciorbă de linte roșie de post. Rețeta simplă pentru Postul Paștelui 2026
Ciorbă de linte roșie de post. Rețeta simplă pentru Postul Paștelui 2026 Catine.ro
Cum a fost descoperit cel mai mare chihlimbar din lume în România. Ani de zile a fost folosit ca opritor de ușă
Cum a fost descoperit cel mai mare chihlimbar din lume în România. Ani de zile a fost folosit ca opritor de ușă
Yağmur Tanrısevsin a plecat în vacanță. Ce destinație a ales vedeta de această dată
Yağmur Tanrısevsin a plecat în vacanță. Ce destinație a ales vedeta de această dată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Teodosie trebuie să plece din vila sa din Constanța, în care stă gratuit: un decret semnat de Nicolae Ceaușescu nu mai e valabil
Teodosie trebuie să plece din vila sa din Constanța, în care stă gratuit: un decret semnat de Nicolae Ceaușescu... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Relația dintre Kim Kardashian și Lewis Hamilton, din ce în ce mai serioasă! Cum au fost surprinși împreună la o întâlnire romantică. Ipostazele neașteptate în care au apărut. Foto
Relația dintre Kim Kardashian și Lewis Hamilton, din ce în ce mai serioasă! Cum au fost surprinși împreună la... Elle
Zeci de elevi și profesori din Neamț, blocați și ei în Orientul Mijlociu. Nici ei nu pot reveni în țară din cauza războiului din Iran
Zeci de elevi și profesori din Neamț, blocați și ei în Orientul Mijlociu. Nici ei nu pot reveni în țară din... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tocăniță de năut în sos de roșii. Mâncare de post sățioasă
Tocăniță de năut în sos de roșii. Mâncare de post sățioasă HelloTaste.ro
Reacții de revoltă după ce fiica Elenei Lasconi a spus că Ali Khamenei era „de un miliard de ori mai feminist” decât patriarhul Daniel
Reacții de revoltă după ce fiica Elenei Lasconi a spus că Ali Khamenei era „de un miliard de ori mai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!”
Laura Cosoi, confesiune emoționantă despre pierderea părinților! „Prea puțin timp în care să plâng!” BZI
Un deputat vrea ca primarii și șefii de consilii județene să dețină pașaport diplomatic
Un deputat vrea ca primarii și șefii de consilii județene să dețină pașaport diplomatic Jurnalul
Tensiuni diplomatice între SUA și Spania. Donald Trump amenință cu măsuri economice extreme
Tensiuni diplomatice între SUA și Spania. Donald Trump amenință cu măsuri economice extreme Kudika
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii
Pensionarii care primesc diferențe restante. Cum verifici dacă ești pe listă și când intră banii Redactia.ro
Frumusețea, industrie de milioane. Românii cheltuie până la 800 de euro pe an pentru tratamente
Frumusețea, industrie de milioane. Românii cheltuie până la 800 de euro pe an pentru tratamente Observator
Adevărul din spatele infertilității inexplicabile
Adevărul din spatele infertilității inexplicabile MediCOOL
Tartă sărată cu spanac, roșii cherry și brânză. Rețeta unui aperitiv spectaculos
Tartă sărată cu spanac, roșii cherry și brânză. Rețeta unui aperitiv spectaculos HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre sex
Greșeala pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre sex DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri
Samsung a dezvăluit seria Galaxy S26. Cât costă noile smartphone-uri UseIT
Unt aromat cu leurdă, pătrunjel și ceapă verde
Unt aromat cu leurdă, pătrunjel și ceapă verde Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x