Antena Căutare

Metoda secretă a lui Einstein pentru a învăța. I-a dezvăluit-o fiului său cel mare

Prin intermediul unei scrisori, Albert Einstein i-a dezvăluit fiului său cel mare, Hans Albert Einstein, metoda prin care poate învăța cel mai bine ceva.

Prin intermediul unei scrisori, Albert Einstein i-a dezvăluit fiului său cel mare, Hans Albert Einstein, metoda prin care poate învăța cel mai bine ceva.

În anul 1915, Albert Einstein trăia în Berlin, în timp ce soția lui de la acea vreme (prima), Mileva Marić, se afla la Viena, alături de cei doi fii ai lor - Hans Albert Einstein si Eduard „Tete” Einstein.

„Dragul meu Albert, ieri am primit scumpa ta scrisoare și m-am bucurat foarte mult. Mă temeam că nu-mi vei mai scrie deloc. Mi-ai spus atunci când eram în Zurich că te simți ciudat atunci când vin acolo. Așadar sunt de părere că ar fi mai bine dacă ne-am întâlni într-un loc diferit, unde nimeni nu va interveni în confortul nostru. În orice caz, insist ca în fiecare an să petrecem o lună întreagă împreună, ca să poți vedea că ai un tată căruia îi ești foarte drag și care te iubește. Poți, de asemenea, să înveți multe lucruri bune și frumoase de la mine, învățăminte pe care altcineva nu ți le-ar putea oferi cu ușurință”, îi transmitea Einstein fiului său în prima parte a scrisorii.

Articolul continuă după reclamă

„Ceea ce am obținut prin atâta muncă asiduă nu este numai pentru străini, ci mai ales pentru băieții mei. Zilele acestea am terminat una dintre cele mai frumoase lucrări ale vieții mele. Când vei fi mai mare, îți voi povesti despre ea”, continua el.

Apoi, Albert Einstein a făcut referire la lecțiile de pian pe care le lua fiul său cel mare, declarându-se încântat că lui Hans Albert îi face plăcere să studieze acest instrument.

„Sunt foarte mulțumit să aud că îți place să cânți la pian. Aceasta și tâmplăria mi se par cele mai bune alegeri pentru vârsta ta, mai bune chiar decât școala. Deoarece acestea sunt activități ce se potrivesc foarte bine unei persoane așa de tinere cum ești tu”, îi mai scria fizicianul.

În ultima parte, Albert Einstein i-a divulgat fiului său care este modalitatea de a învăța cel mai bine.

„Să cânți la pian mai ales piesele care îți plac ție cel mai mult, chiar dacă profesorul nu ți le recomandă. Aceasta este modalitatea de a învăța cel mai bine – atunci când faci ceva cu atâta entuziasm încât nu-ți dai seama cum trece timpul. Eu însumi, câteodată, sunt atât de implicat în munca mea, încât uit de masa de prânz.Te sărut pe tine și pe Tete. Papa. Salutări mamei”, se încheie scrisoarea.

Hans Albert a fost inginer și profesor și a studiat la aceeași universitate ca părinții săi (Albert Einstein și Mileva Marić) - ETH Zurich. El a murit în anul 1973, la vârsta de 69 de ani, din cauza unor probleme cardiace, în timpul unui simpozion care a avut loc în Massachussetts.

Einstein și Marić au mai avut un fiu - Eduard, pe care geniul îl alinta „Tete”. Acesta avea talent la muzică și studia pentru a deveni psihiatru. Însă, la vârsta de doar 20 de ani a fost diagnosticat cu schizofrenie și a fost internat de numeroase ori într-un sanatoriu, unde a suportat șocuri electrice.

Mileva Marić l-a îngrijit pe Tete până la moartea ei, din anul 1948. De la decesul ei, Eduard și-a trăit cea mai mare parte a vieții în clinica de psihiatrie Burghölzli din Zurich.

Primul copil al lui Einstein și al Milevei Marić a fost o fiică, Lieserl Einstein, născută în anul 1902 și menționată într-o scrisoare a mamei ei către Einstein pentru ultima dată în anul 1903, când Mileva scria că este îngrijorată că fetița se îmbolnăvise de scarlatină.

Caz INEDIT. Mai mulți IT-iști pun umăr la umăr pentru a-i construi o casă unui copil din Bihor... Dacă faci asta, încetează imediat! Gestul banal din cauza căruia o tânără s-a îmbolnăvit de cancer și a rămas fără un de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x