Antena Căutare

Mirela Bucovicean, singura româncă pilot, de la Monte Carlo

Federația Română de Automobilism Sportiv anunță oficial înființarea Comisiei Naționale pentru Femei - organism care se va implica activ în promovarea și încurajarea prezenței femeilor în competiții, dar și pentru a arăta că acestea pot fi oricând parte din toate ariile motorsportului, cât și numirea în funcția de Președinte al CNF a Mirelei Bucovicean.

Federația Română de Automobilism Sportiv anunță oficial înființarea Comisiei Naționale pentru Femei - organism care se va implica activ în promovarea și încurajarea prezenței femeilor în competiții, dar și pentru a arăta că acestea pot fi oricând parte din toate ariile motorsportului, cât și numirea în funcția de Președinte al CNF a Mirelei Bucovicean.

În sezonul 2018, nu mai putin de 50 de doamne și domnișoare au luat startul în campionatele organizate sub egida FRAS. De asemenea, există încă 44 de femei parte a colegiilor de arbitri din cadrul FRAS.

Mirela Bucovicean a reprezentat Romania la Monte Carlo Rallye Historique anul asta, dar si anul trecut.

Mirela Bucovicean are imprimat în ADN flerul pentru calitate. Un simț estetic aparte pentru beauty și marketing, a adunat de-a lungul carierei experiență în diverse domenii ca jurnalism, PR, publicitate, vânzări, imobiliare, investiții sau retail.

A fondat Molecule F în 2010, prima platformă online care promovează designerii români, o capsulă care demonstrează talentul industriei fashion din România.

Mirela este ambițioasă, dedicată și puternică, calități care au propulsat-o alături de cele profesioniste și de succes femei din România. Business Magazin a selectat-o de trei ori la rând în 2013, 2014 și 2015 ca parte din top 200 femei de afaceri.

Lucrează de la vârsta de 14 ani în domeniul antreprenoriatului în modă. Mirela a lucrat la afacerea familiei și astfel experiența pe care o avea a ajutat-o la construirea proiectului care avea să fie unul de succes. Mirela a investit inițial în afacere aproximativ 50.000 de euro, dar ulterior afacerea ei a crescut și Molecule F s-a transformat într-un brand de succes. Astăzi site-ul este unul exclusivist și dictează tendințele în rândul designerilor autohtoni.

Mirela nu este pasionată de haine chiar dacă lucrează în această industrie de 30 de ani. Femeia de afaceri știe să aleagă piesele vestimentare de care chiar are nevoie și nu cumpără niciodată doar de dragul de a face acest lucru. „Dressingul meu este mult mai mic decât crede lumea. Eu lucrez în industria asta de aproape 30 de ani și în momentul în care te obișnuiești atât de mult cu hainele știi să faci diferența între ele. Nu sunt un client care cumpără doar de dragul de a cumpăra.

LA festival au fost peste 100 de amatori de curse înscriși, numai mașini vechi dar au fost și cațiva cu mașinile noi, personale. Majoritatea au fost mașini clasice, retro.

Pentru partea competițională, festivalul include categorii dedicate atât pentru vehicule istorice cât și pentru cele moderne, motociclete și off-road. Concurcul nu este unul contra-cronometru ci so întrecere pe baza preciziei - numită și regularitate- astfel că diferențele de putere dintre vehiculele concurente să nu fie determinante pentru rezultat.

La inchiderea înscrierilor numărul de participanți a ajuns la 162, un record și practice, cel mai mare festival automobilistic din țară și chiar din toată peninsula balcanică. Un eveniment care îmbină recreerea și sportul

O meduză de dimensiunea unui om a fost descoperită în largul coastei Cornwall, în Marea Britanie... Imagini de vis. Topul celor mai spectaculoase case ale românilor! Cum arată locuințele de milioane ale bogătașilor țării...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x