Potosi, o așezare venezueleană muntoasă, a fost scufundată, intenționat, acum 30 de ani. ”Președintele de atunci a venit și ne-a anunțat că nu mai existăm, că în câteva zile vom fi acoperiți de ape”, își amintesc cei de prin partea locului. Ironic, peste trei decenii, uraganul ”El Nino” avea să readucă la viață suflarea, renăscută la 1.185 m
”Președintele de atunci, Carlos Andres Perez, a ordonat să părăsim zona”, începe povestea Mireya Perez. Era o adolescentă când guvernul venezuelean a decis construirea barajului și Hidrocentralei de la Uribante - Caparo, ce urma să asigure necesarul de energie electrică pentru zonele muntoase. Situat la 300 km de San Cristobal, într-o zonă idilică, Potosi avea să dispară în câteva zile.
”Mulți au crezut că este o joacă, dar, când am văzut că apa ajunge la cinci metri de casă, ena-m dat seama că trebuie să plecăm”, își aduce aminte Mireya. Tatăl său nu era proprietar de pământuri însă, pentru a nu exista vorbe, Statul l-a despăgubit. ”Ne-au dat bani să ne mutăm la Pregonero, ceva mai sus. Am strâns hainele, ni le-au pus într-un elicopter și asta a fost!” N-au avut timp nici să plângă, nici să-și ia rămas bun de la locuri. ”Și nici de la rude, îngropate, acolo, în cimitir”, continuă Mireya. Așezarea era veche, de peste 200 de ani, dar cui îi păsa?
Unii nu au vrut să se mute, s-am intervenit în forță. Inundarea s-a produs treptat. ”Bătrînii satului au decis să ridice, cu încă doi-trei metri, crucea bisericii, înainte de scufundare, pentru a rămâne un simbol îl calea apei”, spune și Genaro Rojas, un țăran de 60 de ani. Rememorează perfect zilele când totul mișca, era viață. Apoi, apa a luat totul.
Cu 18 ani în urmă, urganul ”El Nino” a început să provoace schimbări climaterice. Venezuela a fost lovită de secetă. Apa barajului de la Uribante - Caparo, situată la peste 1.000 de metri altitudine, a început să se retragă. ”Atunci a apărut crucea”, spune Mireya. Pe finalul lui 2015, n-a mai plouat deloc. ”Coada” lacului aproape că a dispărut. 2016 a fost și mai tragic. Nicio picătură de ploaie. ”Atunci, satul a început să apară, în toalitate, după 30 de ani în care fusese scufundat. Biserica, cimitirul, străduțele pe care ne jucam, totul s-a înfățișat în fața noastră. Toate amintirile”, spun localnicii. ”Când apa era mică, mai luam bărcuța și mergeam lângă turla bisercii, ea fiind cea mai înaltă. Apoi am putut ajunge pe propriile picioare”, adaugă Mireya. Ușor-ușor, localnicii au revenit, aici, pentru a celebra nunți sau botezuri, deși toți știu că e ceva provizoriu. ”Ca această coadă a lacului să poate fi umplută, din nou, e nevoie de 24 de luni de ploaie continuă”, afirmă specialiștii. Or, acest lucru pare imposibil. Motiv de bucurie pentru cei de prin partea locului...
Orșova, orașul strămutat...
Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier I, vechea vatră a orașului Orșova a fost inundată în 1970, populația fiind strămutată pe un nou amplasament, incluzând terasele Dunării și ale Cernei și versantul de sud al Munților Almăjului, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971), care a înglobat și satele Jupalnic, Tufari și Coramnic.
Nostradamus prevestește marele dezastru în 2016: „Oamenii născuţi în 2016 vor putea să trăiască mai mult de 200 de ani ş... O asiatică a derutat internetul cu degetele sale de la picioare! Femeia are o abilitate secretă, ce îi lasă pe toți fără...
