În Valea Lotrului, într-un cadru feeric, la ”Cataracte”, legenda Trenului Negru, plin cu aur, o fantomă ce circula numai noapte, dăinuie și azi, deși în zonă totul e pustiu, calamitat. Nemții ar fi descoperit, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, filoane de aur. Le-au exploatat, apoi, pentru a nu cădea în mâinile rușilor, au aruncat în aer mina, cu tot cu 100 de muncitori înăuntru. Comuniștii ar fi continuat extracția, dar nimeni nu poate preciza cu exactitate unde pleca metalul prețios. Doar țiganii pripășiți prin zonă mai speră la un El Dorado...
Azi, locul arată straniu: case din lemn părăsite, bălării 'nalte, geamuri sparte. Clădirea fostului dispensar dinamitată, cinematograful golit de tot ce exista în el. Semne că aici, cu mulți ani înainte, ar fi existat civilizație...
Pe Valea Lotrului, în Parcul Național Cozia, în Carpații Meridionali, aproape de Brezoi, localnicii, dar și imigranții italieni stabiliți aici, încep să caute aur pe la 1910. Documentele consemnează că în timpul Primului Război Mondial nemții găsesc și extrag, din mina de la Cataractele Lotrului, mica, albă și neagră, un mineral din grupa silicaților, ce poate fi folosit, printre altele, ca izolator electric. Anii trec. În 1942, germanii află, pe marginea râului, aur. Bătrânii locului vorbesc despre ”filoane”. Zona prinde viață, se deschid mai multe mine. E prima oară când apare legenda trenului negru, fantomă, ce circulă, încărcat, numai noaptea. Nu se știe unde ajunge, dar șinele există. Apoi, pe final de 1944, când germanii se retrag, dinamitează zona. ”Au pușcat locul, cu tot cu utilaje și mineri înăuntru. Să fi fost 100, poate 200 de suflete”, spun localnicii.
Deși greu lizibil, textul cu ”Cinematograful” și un crâmpei din afișul fimului se mai văd și azi, la ”Cataracte”
După venirea la putere a comuniștilor, aceștia pun bazele unei colonii puternice cea de la ”Cataracte”. Cu școală, dispensar, cinematograf și tot dichisul. Până în 1965, minereul e transportat pe cai, în desagi, fiind extras cu dalta și cu ciocanul. Mica e dusă până la Padina Ursului, apoi pe drumul spre Voineasa. Apare și o moară, pentru mărunțire, iar minereul e cărat cu camioanele până la Brezoi. Dar mulți spun că silicatul este numai o acoperire, că se sapă după aur. Un lucru este cert. Minerii care munceau în zonă aveau salariile mult mai mari decât ceilalți. Revendicările erau rezolvate rapid, intrarea era păzită, iar ortacii își schimbau, des, locul de muncă. Brutăria era una dintre cele mai bune din regiune. Întreaga albie a Lotrului, până la Lacul de la Mălaia, pe mai bine de 30 de kilometri, a fost contaminată. E greu de crezut, dar, azi, nu mai există niciun miner care să fi lucrat pe acolo. ”Toți au murit de tineri, unii la nici 40 de ani. Pe certificatele de deces a scris SILICOZĂ, boala specifică”, confirmă localnicii. Povestea trenului negru reapare, pe la 1965-1970. Astăzi, din fața sediului Exploatării Miniere din Brezoi, păzit de un singur om, pleacă o cale ferată ce suie spre munte, apoi dispare, printre bălării, la ieșirea din localitate.
În primele zile de după Revoluție, în 1990, un grup de nemți a apărut prin zonă. A spus că reprezintă moștenitorii legali ai celor care au deținut mina, cu 55 de ani în urmă, dar era prea devreme pentru privatizare. Zona s-a pustiit. Doar câțiva țigani, atrași de mirajul locului, în căutarea unui El Dorado mioritic, s-au mutat în Valea lui Stan, localitate aflată la nici 10 km de Brezoi. Sunt singurii care mai speră să se culce, seara, săraci, iar dimineața să fie bogați.
Oficial, nu există niciun document care să menționeze despre pierderi de vieți. Cum nu există niciun act care să ateste prezența aurului în zonă, la Cataractele Lotrului. Doar bătrânii insistă că noaptea se mai aud niște glasuri înfundate și un zgomot de tren abia perceptibil.
Surse: Adevărul, Formula-As
Gestul DISPERAT pe care l-a făcut un tânăr ca să o găsească pe cea de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Ce a urmat e... Aruncați imediat din casă aceste lucruri! Ele atrag eșecurile, bolile, necazurile...
