În august 1977, Valea Jiului ”fierbe”. Minerii sunt în grevă, cer case noi, îmbunătățirea condițiilor de muncă, haine. Nicolae Ceaușescu e la Neptun, dar, când află că peste 30.000 de ortaci stau în fața minelor, pleacă imediat într-acolo. Cea mai mare acțiune de protest din România comunistă îl sperie pe dictator care intră singur-singurel printre protestatari. Se trag poze, confiscate ulterior. Una singură, de excepție, este ascunsă mai bine de 12 ani...
Ceaușescu se întoarce din vizita în SUA. Cheamă prim-secretarii de județ. ”Avem cam tot ce au și americanii, cu o singură excepție: grevele! Vreau să-mi faceți o acțiune de protest ca la carte, să văd și eu cum e!” Oamenii adună muncitorii în sala de ședințe. ”De acum, ziua de lucru are 16 ore, șapte zile din șapte!”, se aude la microfon. Răspunsul: ”Ceaușescu - muncitorii, Ceaușescu - munictorii!” ”Nu mai există concediu de maternitate: îți vine să naști, naști pe bancul de lucru, pe strung!” Replica? ”Ceaușescu și poporul, Ceaușescu și poporul!” ”În cazul în care norma nu se îndeplinește, fiecare al 7-lea muncitor va fi spânzurat!” Liniște. Doar Bulă, timid, ridică mâna. ”Da, tovarășe, vrei să faci grevă?” ”Nu, voiam doar să întreb dacă venim noi cu sfoara sau ne-o dă sindicatul?”
Bancul, bunicel, circula de vreo trei ani și jumătate, de când Nicolae Ceaușescu efectuase o vizită oficială la Nixon în sufragerie. Dar acum, în vara lui 1977, nu mai era de glumit! 30.000 de mineri din Vale protestau. Voiau condiții mai bune de muncă, haine noi, mâncare ca lumea, revizuirea sistemului de pensii, case...Dictatorul se afla la Neptun, la vila sa, când decide să plece spre Petroșani, sunat de Ilie Verdeț. Ajunge la Craiova, apoi la Târgu Jiu și Deva. Pe 3 e la Petroșani, îndreptându-se spre Lupeni. Lumea era deja adunată...
Ioan Liciu este, la acea vreme, fotojurnalist. ”Trage” una dintre cele mai interesante poze din istoria comunistă, imagine ce trebuie, apoi, ascunsă mai bine de un deceniu, până la Revoluție: Nicolae Ceaușescu singur în mijlocul unor oameni nemulțumiți, la un pas de a fi linșat!
Deși Ilie Verdeț afirma, în iarna lui 1977, că greva nu a fost organizată, imaginile îl contrazic...
„Am ajuns în mijlocul mulţimii la Poarta nr. 2 a Minei Lupeni, în maşina Agerpresului (n.r. - agenția oficială de presă), care a urmat pe cea prezidenţială. Maşina a oprit în dreptul porţii. Nu a mai putut înainta de mulţime. Un miner grevist, un zdrahon, a confundat Dacia neagră a ziariştilor cu maşina marilor granguri din suită. A lovit cu pumnul ca un baros capota maşinii, încât a şi îndoit-o. Dacă eram cu trei degete mai înalt îmi spărgea capul. Am sărit cu toţii din maşină. Minerii l-au luat pe sus pe primul miner, sosit de la Neptun, dar nu au mai lăsat pe nimeni din suită să înainteze. Nu am mai reuşit să intru pe Poarta 2, din cauza mulţimii, un zid de netrecut. Greviştii erau agitaţi. Mă aflam în mijlocul unui vacarm dezlănţuit. Mi-am dat seama că nu mai era nicdecum o vizită de lucru, cu flori şi urale. Dar eu eram acolo fotoreporter, deci trebuia să fac fotografii pentru ziarul meu. Când am ridicat Rolley-flexul deasupra capului m-am gândit: oare îmi voi mai vedea copiii? Oare nu mă strivesc oamenii? Dar după prima declanşare minerii mi-au făcut loc...”, își amintește Liciu.
Fotografia lui Liciu, deși neclară și atinsă de patina timpului, arată ceva incredibil: Ceaușescu e singur, stingher, la ”prezidiu”, în timp ce minerii, cocoțați pe garduri, țipă la el!
Președintele RSR nu are loc de întors. Se strigă ”Lupeni '29”, aluzie la greva minerilor din perioada interbelică, cu 6.000 de participanți, zeci de morți și peste 200 de răniți. Constantin Dobre, unul dintre lideri, citește revendicările. Sunt 26 de puncte. Ceaușescu le acceptă aproape pe toate. Stă la fața locului circa trei ore, la început se arată refractar, la care greviștii vociferează, se aud de câteva ori huiduieli, fluierături, se scandează chiar „Jos Ceausescu!”. Cedează până la urmă, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal și speriind pe cei prezenți. Discuțiile se poartă pe un ton aprins, dar, finalmente, minerii au câștig de cauză și consimt să se întoarcă la muncă. De a doua zi, începe, logic, prigoana.15 ortaci sunt condamnați pentru acțiunile de protest, între 2.000 și 4.000 de muncitori se aleg cu așa zisele ”pedepse disciplinare”: fie sunt dați afară, fie sunt detașați în alte zone.
Adevărul, după 1990
Pe 28 ianuarie 1990, în ziarul ”Zori Noi” din Valea Jiului, apare, pentru prima oară, povestea...fotografiei. „Putem spune adevărul. Greva din ‘77 în imagine”, scria Ion Dubek, în titlul articolului apărut în 28 ianuarie 1990, în care relata povestea fotografiei. „Singura imagine de care avem cunoştinţă a <<întâlnirii de lucru>> a <prim minerului> cu cei care l-au aşteptat şi l-au obligat să vină la Lupeni, la un dialog bărbătesc – minerii Văii Jiului, ste o fotografie cam jerpelită, <<ofilită>>. Este firesc, doar timp de 12 ani a fost ascunsă, mutată dintr-o carte în alta, purtată dintr-un buzunar în altul. Trebuia să fie demult distrusă. Pentru că a doua zi după Lupeni ‘77, o voce ferm ne comunica în redacţie: <<Toate filmele, fotografiile și probele de lucru să fie predate, imediat, Securității>>. Ordinul a fost ordin şi s-a executat: au fost predate 20 de filme şi toate fotografiile. Au fost aprobate spre publicare doar trei din 80 selectate de <<competențele>> de la nivel superior. Celelalte au fost predate, cu excepţia uneia”, relata Ioan Dubek, autorul articolului.
Greva minerilor din 1977 a rămas cea mai amplă formă de protest cunoscută de România comunistă, cu ecoruri în presa occidentală.
Pentru a împiedica scurgerea de informații, Valea Jiului a fost declarată zonă interzisă până la 1 ianuarie 1978.
Sursa: Adevărul
