Antena Căutare

Români care dezvoltă România. Pantofii în care simți că zbori

Într-o zi ploioasă de sfârșit de iulie, într-un club la modă din București, un eveniment iese din tipare. Pare un concert rock, combinat cu o lansare, dar parcă ar fi și o întâlnire caldă între prieteni vechi.

În mijlocul acestor oameni este Mihalea Glăvan, unul dintre cei mai talentați creatori de pantofi din România. Iar concertul-lansare este un eveniment în premieră în țara noastră. Împreună cu formația Coma, designerul lansează colecția capsulă Coma X Mihaela Glăvan.

“Noi am văzut genul asta de colaborări pe-afară la foarte multe dintre formatiile pe care noi le ascultăm și vorbisem cu Mihaela cumva înainte: ai văzut că au scos Red Hoț chilli Ppepers, a stai și Korn au scos. Și a zis să facem și noi într-o zi, să fim primii, dar nu ultimii, să facă toată lumea și să purtăm cu bucurie”, a declarat Răzvan Rădulescu (DJ Hefe), Coma.

Nu e simplu să creezi obiecte reprezentative pentru artiști din alte domenii. Cum poți pune într-o pereche de încălțăminte stilul, emoția și sufletul unei formații consacrate? Dacă eșți un designer talentat și sensibil, mare fan al muzicii rock, atunci n-ai cum să nu reușești.

“Partea cromatică, designul, totul este inspirat de vibe-ul lor, de muzica lor, de grafică de pe coperțile albumele lor, de versurile lor. Versurile le regăsim fie pe tălpi, fie pe branțuri sunt printate, sunt imagini din concertele lor“, a declarat Mihaela Glăvan

Să faci artă, de la schiță la produsul finit, este pentru Mihaela Glăvan misiunea cea mai importantă. Și, crede ea, pragmatismul și imaginația se întâlnesc cel mai bine într-o pereche de pantofi perfecți.

"Ai multe restricții când faci designul unui pantof. Sunt acestea tehnice. Ai o suprafață mică de lucru, nu este că la haine, să poți să faci pliseuri, tu ai cât ți se da acolo. Și trebuie să fii atent la sisteme de închidere, să fie construit bine calapodul, să nu te bată. Hai că bluza ți s-a mai lăsat, îți cade, te enervează, dar dacă te bate o pereche de pantofi, pur și simplu nu mai gândești”, a explocat Mihaela Glăvan.

În liniștea atelierului propriu își gândește colecțiile și-și caută inspirația. Iar atenția la tot ce e în jur face stilul Mihaela Glăvan inconfundabil: “Cred că natură este cea mai ofertantă. Tot ce se întâmplă în jurul nostru. La un moment dat mă poate inspira pe stradă umbră cuiva cum pică pe încălțăminte și zic uaaa, cum ar fi un detaliu acolo. E o tema recurentă a colecțiilor mele, cea a zborului și ai fie pescăruși, fie aripi, mie îmi place foarte tare să las la interpretări”.

Simplitatea și calitatea sunt alte două atribute care au făcut că pantofii Glăvan să se impună pe piață. Și Mihaela a vrut dintotdeauna să înfrumusețeza lucrurile din jur. Mai ales pantofii.

“Am avut încă din copilărie partea asta artistică a fost cât se poate de a ccentuata, spre disperarea maică-mii care zicea băi nu mai cumpăr absolut nimic pentru că totul suferea intervenții stilistice din partea mea, le tăiam, le coseam, le lipeam”, ne-a povestit Mihaela.

După ce a terminat facultatea cu profil economic, a simțit că vocația ei e în altă parte. În urmă cu 15 ani, pentru că nu-și găsea pantofii potriviți într-o mare monotonă de alb, negru și maro, Mihaela a decis să și-i facă singură.

“Am început cu mine , am început cu doi angajați și acum suntem peste 20 și ceva. Tot ceea ce vedeți aici, și brandul și tot ce e în spatele lui a început cu 200 de euro împrumutați. Nu știam mai nimic despre pantof în sine. A trebuit să o iau de la zero, să învăț totul singură”.

“Am realizat 5 perechi de botine, bine erau același model, aceeași măsură, pentru că n-am putut să cunpar mai multe calapoade. Calapodul este acea formă din plastic rigidă pe care se lucrează pantofii. Și aveam o singură măsură, măsura mea. Și le-am vândut pe toate, în magazinul unei prietene”, ne-a mai povestit designerul.

Business-ul a crescut greu, dar sănătos. Pentru că în industriile creative îți trebuie multă răbdare și puțînă nebunie să riști totul: „De când am început nu am avut nici cel mai mic sprijin, din partea nimănui, mă refer inclusiv financiar, ceva de la stat. Nu, absolut nimic. Totul a fost pe cont propriu. Taxe multe, multe, multe taxe. Foarte multe”

Pantofii Glăvan sunt astăzi purtați de femei independente, încrezătoare, care știu exact ce vor și apreciază design-ul de calitate și materialele bune. Stilul Glăvan s-a făcut repede remarcat și a ajuns pe covoarele roșii ale lumii, la evenimente cu ștaif.

„Sunt mulți din lumea filmului, de la actori din noul val, de vechiul val, regizori, politicieni. Au ajuns la Cannes, știu sigur. În ultimii ani, la festivalul de la Berlin. Vom începe o colaborare cu un agent din Los Angles care ne tot curtează de vreo doi ani, și să vedem, s-ar putea să fie interesant”, a dezvăluit Mihaela.

Pentru Mihaeal Glăvan, cerul e limita. Își duce visul mai departe și speră că o parte din dorința ei de zbor și de frumos să ajungă la toți cei care-i poartă și admiră creațiile.

Români care dezvoltă România. Artistul din lumină... Români care dezvoltă România. Lumânări cu suflet...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x