Antena Căutare

România, Estonia şi Bulgaria au cei mai puţini oameni bogaţi

Un număr de 172 de persoane din România deţineau anul trecut active nete de minimum 30 milioane de dolari, cu patru mai multe decât în 2012, iar până în 2020 li se vor adăuga încă 108 români, potrivit unui studiu asupra averilor private globale realizat de compania Knight Frank. România, Estonia şi Bulgaria au cei mai puţini oameni bogaţi din cele 23 de ţări europene analizate.

Totodată, în România au fost identificate 47 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de dolari, cu două mai multe decât în anul anterior şi trei miliardari. Pentru următorii zece ani, autorii studiului estimează că numărul celor cu averi de peste 100 de milioane de dolari va creşte cu 28 şi că vor fi cu doi mai mulţi miliardari, potrivit Mediafax.

Citește AICI continuarea articolului.

Articolul continuă după reclamă

A devenit un oraş fantomă! Ce s-a ales de Soci, locul în care s-au investit 50 de miliarde de euro!... Test de coşmar: Uite ce face o femeie la examenul pentru carnetul de conducere...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.

x