Antena Căutare

Școala de aviație, râvnită de români. Cât este salariul unui pilot și al unei stewardese

Dacă încă de mic visai să zbori și aspiri la meseria de pilot sau de însoțitor de zbor, iată ce trebuie să știi despre atribuțiile și salariul pe care îl poți avea.

Dacă încă de mic visai să zbori și aspiri la meseria de pilot sau de însoțitor de zbor, iată ce trebuie să știi despre atribuțiile și salariul pe care îl poți avea.

Atunci când știi că ai visat de mic să zbori și trebuie să faci tot ce îți stă în putință să îți îndeplinești visul. Școala de aviație este una dintre cele mai râvnite școli de către tinerii români. Nu e de mirare de vreme ce lista avantajelor este una destul de lungă, de la un statul privilegiat în comunitate la un salariu consistent. Unul dintre cele mai frumoase avantaje, pe lângă cele materiale este acela că piloții au oportunitatea de a vedea lumea.

Unul din motivele pentru care mulți renunță la visul lor sunt cursurile școlii de aviație care nu sunt deloc ieftine. Pe lângă aptitudini, trebuie să ai cel puțin 20.000 de euro pe care să îi investești în viitorul tău pentru a ajunge să deții un brevet de zbor pe avioane comerciale.

Școala de aviație – Condiții de admitere și salariu

Școala de aviație, râvnită de români. Cât este salariul unui pilot și al unei stewardese

Pentru cursurile ce implică formarea ca pilot de linie ATPL (airlines transport pilot license) care permit operarea de zboruri cu avioane ce transportă pasageri la Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAvC) costă aproximativ 43.000 euro. În această sumă sunt incluse cheltuielile de instruire din cadrul SSAvC, dar nu sunt acoperite taxele de examinare în vederea obţinerii licenţei la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Totalul cheltuielilor, cu tot cu costurile pentru obținerea licenței, ajung la 60.000 euro. Din nefericire, băncile din România nu oferă credite pentru finanțarea acestor cursuri care durează 2 ani. Cei care se înscriu la această școala de aviație trebuie să deţină certificat medical clasa I, diplomă de Bacalaureat şi să aibă cunoştinte temeinice de limbă engleză, matematică şi fizică.

Pe parcursul ciclului de învățare la Școala de Aviație, elevii trebuie să atingă 220 de ore de zbor (dintre care o parte pe simulator). La absolvirea cursurilor se susţin examene teoretice şi practice pentru obţinerea licenţei ATPL, care atestă cea mai înaltă calificare a unui pilot.

Licența este valabilă 7 ani, iar în acest timp un pilor trebuie să acumuleze minimum 1.500 ore de zbor. Când vine vorba de salarii, un comandant poate câştiga chiar şi 200.000 de euro pe an, în timp ce unul dintre cei mai prost plătiţi piloţi ajunge să câştige 36.000 de euro pe an. Printre operatorii aerieni care plătesc cel mai bine se numără Lufthansa, Sas Scandinavian, Condor, TUifly, KLM, sau Easyjet care oferă căpitanilor de zbor salarii minime de peste 100.000 de euro. Cel mai mare salariu este oferit de KLM, acolo unde cel mai bine plătit pilot câştigă chiar şi peste 250.000 euro pe an.

Școala de aviație – Ce trebuie să faci să devii stewardesă

Școala de aviație, râvnită de români. Cât este salariul unui pilot și al unei stewardese

Dacă vrei să devii însoțitor de zbor, trebuie să te caracterizeze spontaneitatea, să ai abilități excelente de comunicare, să poți lucra sub presiune și să ai un aspect fizic plăcut. Un alt criteriu important de recrutare este vârsta, fiind acceptate persoanele cu vârste între 18 – 40 ani. De asemenea, stewardesele trebuie să aibă cunoștințe avansate de limbă engleză și o înălțime de cel puțin 1,58-1,65 metri.

Pentru a se pregăti de această meserie, doritorii și doritoarele vor face un training de 8 săptămâni sau poate mai mult, în funcție de compania aeriană la care aplică. Înainte de fi planificat la zbor, trebuie, de asemenea, să urmezi și cursul de SEP (Safety & Emergency Procedures). Apoi va trebui să dai niște examene pentru a-ți putea continua contractul.

Ți se va cere obținerea și menținerea licenței locale pentru accesul în aeroport, carnetul de conducere sau orice alte licențe necesare. Odată angajate însă, stewardesele se bucură de salarii peste media naţională.

Salariul unei însoţitoare de bord care lucrează pentru Tarom sau pentru Wizz Air ajunge la cel mult 4.400 lei pe lună (echivalentul a 1.000 de euro). Câştigul creşte treptat, o stewardesă abia ieşită de pe băncile şcolii având iniţial un salariu lunar de 2.650 - 3.090 de lei (echivalentul a 600 - 700 de euro).

Citește și:

Ai visat să te faci stewardesă? Acesta este ADEVĂRUL pe care nimeni nu-l spune despre însoțitoarele de bord!

Sfaturi în timpul zborului cu avionul. Iată ce băutură ar prefera stewardesele să nu comandăm niciodată!

Realitatea din timpul unui zbor cu avionul. Ce se întâmplă de fapt, fără ca pasagerii să aibă habar

Ziua Aviației 2019. Programul show-ului aviatic, în București

Sursă foto: vreausafiustewardesa.ro, pexels.com

Prima zonă din lume fără fus orar! Cum arată viața localnicilor. „Este lumină constant. În mijlocul nopții, copiii joacă... Numărul persoanelor decedate în incendiul provocat la studioul de animație din Kyoto a crescut la 24...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența artificială până în 2030
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x