Antena Căutare

Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2020. Cele mai frumoase mesaje și felicitări de "La mulți ani!"

Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2020. Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sf. Petru și Pavel, marchează și ziua onomastică a peste 500.000 de români. La ceas de mare sărbătoare, toți ar trebui să ne îndreptăm gântul către apropiații noștri și să le transmitem cele mai sincere și duioase gânduri! Iată cele mai frumoase mesaje pentru sărbătoriții zilei

Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2020. Cele mai frumoase mesaje și felicitări de "La mulți ani!"

Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru că au murit în aceeași zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.

Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Cei doi sfinţi sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate.

Ce nume sărbătorim de Sfinții Petru și Pavel 2020

În ziua praznicului Sfinții Petru și Pavel trebuie să-i felicităm pe toţi cei care poartă următoarele nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina, Paula.

Articolul continuă după reclamă

Cele mai frumoase mesaje de Sfinții Petru și Pavel 2020

La muți ani, suflet drag! Sfântul al cărui nume astăzi îl porți și îl sărbătorești să te aducă pe drumul cel mai frumos al vieții într-un pas imens către sinele tău! Dragostea și duioșia să te încununeze la zi de mare sărbătoare! Meriți tot ce e mai frumos! La mulți ani!

De ziua numelui tău iți doresc să ai o zi superbă și un an plin de realizări. La mulți ani încununați de succes!

Sfinții Petru și Pavel au făcut păcate imense! Pentru ce i-ar fi iertat Iisus. Ce să NU faci, luni, dacă vrei să îți meargă bine

Îți doresc ca de ziua numelui tău sa ti se împlinească toate dorințele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare în viată si iți urez un sincer La Mulți Ani!

Fie ca din aceasta zi sfântă, in drumul lin al vieții tale sa răsară mereu cate-o raza de soare care sa-ti aducă fericire si bucurie. Multa sănătate! La mulți ani!

Cu ocazia sărbătoririi numelui primiți un călduros “La mulți ani”, multa sănătate multe realizări si tot ce va doriți lângă cei dragi.

La mulți ani! Sfântul Petru/Pavel sa te călăuzească mereu!

De ziua numelui tău, iți doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate si sa ti se îndeplinească toate dorințele pe care o sa ti le pui. La mulți ani!

Acatistul Sf. Petru si Pavel: Rugăciune puternică la îndemâna tuturor

Cele mai frumoase mesaje de Sfinții Petru și Pavel 2020

Îţi urez “La mulţi ani” pentru că porţi acest nume, şi fie ca Sfântul Petru, pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi numai bucurii şi linişte interioară

Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

La mulţi ani şi fie ca Sfânţii Petru şi Pavel să te călăuzească mereu!

Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Pavel al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!

Pentru ca astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfânţii Petru şi Pavel!

A vrut să-l umilească, dar l-a îmbogățit! Cum s-a ales un tânăr cu peste 60.000 de dolari, datorită răutății unei femei.... Iubita lui Florin Salam, de nerecunoscut înainte de nuntă! Cum arată acum Roxana Dobre...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O femeie a simțit că are un gust metalic în gură. A mers la medic și i s-a pus diagnostic ce i-a schimbat viața. Ce avea, de fapt
O femeie a simțit că are un gust metalic în gură. A mers la medic și i s-a pus diagnostic ce i-a schimbat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care l-a ambiționat
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x