Locul 1 - GPS - Sistemul de pozitionare globala
GPS-ul a transformat lumea intr-o gigantica si accesibila harta. Departamentul de Aparare al SUA a dezvoltat versiunea americana a sistemului, Navstar GPS, intre 1989-1994. Au fost lansati 24 de sateliti principali care emit constant unde radio. Oricine are un receptor care poate prelua undele transmise de sateliti, isi poate triangula pozitia.
GPS a devenit unealta suprema a navigatiei. Un soldat cu un receptor in mana poate naviga in intuneric sau in orice loc necunoscut, fara ajutorul vreunei harti.
Unealta de navigatie s-a dovedit foarte folositoare si pentru planificarea atacurilor. In momentul in care soldatul purtator de receptor GPS intalneste trupele inamice, el poate inregistra pozitia acestora, cu longitudine, latitudine si altitudine. Trimitand coordonatele GPS camarazilor sai, un atac poate fi imediat directionat catre pozitiile inamice. Prin abilitatea de a localiza inamicul ascuns, fata razboiului a fost din nou schimbata.
Cel mai bine a ilustrat aceasta schimbare Razboiul din Golf, avantajul irakienilor de a lupta pe teren propriu, in desert, fiind anihilat de GPS, americanii putandu-se deplasa lejer, chiar si noaptea ori in timpul furtunilor de nisip. Mai mult, acestia stiau permanent cu precizie locatia si pozitionarea inamicului.
Totodata, GPS-ul a crescut precizia atacurilor aeriene. Satelitii cartografiaza tintele si ghideaza bombele si rachetele, minimizand pagubele colaterale si victimele civile.
Locul 2 - Satelitii de spionaj
Cum te poti proteja de armele nucleare atintite asupra ta? Evident, prin spionaj. Este exact situatia in care s-au gasit SUA si URSS in timpul Razboiului Rece. Ambele detineau arme nucleare capabile sa distruga orice oras din orice colt al lumii in jumatate de ora. Totodata, ambele state aveau rachete nucleare la bordul submarinelor.
SUA a initiat programul de spionaj prin satelit Discoverer, care ii permitea sa observe viteza cu care sovieticii creau rachetele si catre ce tinte erau acestea orientate. Discoverer 4, primul satelit cu camera al SUA, a fost lansat in 1959, dar nu a ajuns pe orbita, insa Discoverer 14 a fost lansat in 1960 si a transmis imagini. Paranoia era insa reciproca, URSS avand la randul sau sateliti ce vegheau asupra americanilor.
Satelitii contemporani de spionaj pot insa face mult mai multe decat simpla prelevare de imagini foto, ei putand colecta semnale telefonice, radio sau de internet.
Locul 3 - Armele Atomice
De sute de ani teoreticienii militari vorbesc despre o arma atat de groaznica incat nimeni sa nu o poata folosi. In sfarsit, toata lumea e de acord ca armele nucleare nu pot fi folosite.
Au fost totusi folosite impotriva oamenilor de doua ori. In 1945, SUA a lansat doua bombe atomice asupra Japoniei, pentru a sfarsi cel de-al Doilea Razboi Mondial. „Little boy" („Micutul"), prima dintre bombe, continea uraniu fisionabil, si la momentul exploziei a trimis o unda de soc peste Hiroshima, omorand 90.000 oameni. A doua bomba, „Fat Man" („Grasul") continea plutoniu fisionabil, explozia sa ucigand pe loc 35.000 de oameni in Nagasaki.
Desi marile puteri au creat adevarate stocuri de arme nucleare si au intreprins numeroase teste, experienta celor petrecute in Japonia a descurajat folosirea lor. Istoricul Alex Roland, de la Universitatea Duke, considera ca datorita armelor nucleare nu a mai avut loc nicio conflagratie majora din 1945, astfel ca ele au creat o lume mai pasnica.
Locul 4 - Radarul cu microunde
Radarul a schimbat radical atat razboiul defensiv, cat si pe cel ofensiv. A fost prima modalitate automatizata de vedere a inamicului. Inca in timpul Primului Razboi Mondial, supravegherea inamicului presupunea stationarea unui om pe camp care privea printr-un binoclu si raporta ceea ce vedea, prin telefon, comandantului sau.
In 1935, o lucrare stiintifica explica principiul de functionare al radarului, ca metoda de zarire a inamicului cu ajutorul undelor radio sau al microundelor care reflecta din obiectele solide. In 1939, Marea Britanie a construit primul sistem radar. Englezii au plantat turnuri radar de peste 100 metri inaltime de jur-imprejurul insulei, pentru a supraveghea cerul. In timpul bataliei pentru Britania, in 1940, aceste turnuri au salvat-o de la dezastru. In timp ce bombardierele Luftwaffe se apropiau de insula, turnurile transmiteau avertismente catre comandamentul aerian britanic, care trimitea de urgenta avioane de vanatoare, care sa doboare atacatorii.
Radarul a schimbat si fata razboiului maritim. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, submarinele germane torpilau navele britanice si americane care traversau Atlanticul. Dar, odata echipate avioanele cu radare, acestea puteau repera si bombarda submarinele.
Pentru ca radarele au imbunatatit vederea inamicilor, a trebuit imbunatatita si capacitatea de camuflare. Astfel au aparut materiale care au permis crearea „avioanelor invizibile".
Locul 5 - Statiile radio
Pana la aparitia radio-ului, armatele erau controlate prin mesaje transmise cu ajutorul porumbeilor calatori sau al mesagerilor. Era un procedeu greoi, cel mai bine stand marturie batalia de la Jena, in care Napoleon, in lupta sa contra Prusiei, a uitat sa controleze o parte din uriasa, la acea vreme, sa armata de peste 100.000 soldati.
Pe masura ce marimea armatelor crestea, crestea si nevoia de comunicare - radio-ul a insemnat contactul instantaneu intre comandat si subalternii sai.
Primele radio-uri militare, telegrafele fara fir, au fost folosite de marina, in timpul Primului Razboi Mondial. Aceste masinarii transmiteau mesaje de la statiile terestre pana pe mare, fara a necesita o legatura prin fir, dar inamicii puteau intercepta mesajele criptate foarte usor.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, radio-urile in unde scurte de pe avioane, tancuri si nave le ajutau sa comunice pe distante de peste 241 km. Legaturile de comunicatii i-au ajutat mult pe nemti, in realizarea blitzkrieg-ului - cu aceasta tehnica de lupta, armata germana realiza o adevarata coregrafie: la adapostul acoperitor al aviatiei, tancurile spargeau liniile inamice. Pentru a-si coordona miscarile, pilotii si soldatii comunicau prin radio. Folosind blitzkrieg-ul, armata germana a marsaluit prin Olanda, Belgia si Franta in numai 10 zile.
Locul 6 - Aeronavele
Avioanele au dus razboiul in ceruri. Italia a fost prima tara care a folosit aeronavele in scopuri militare. In timpul razboiului de dominatie asupra Libiei, cu Turcia, in 1911, italienii au trimis avioanele sa gaseasca, pozeze si bombardeze tintele turcesti. La inceputul Primului Razboi Mondial, Germania, Austro-Ungaria, Franta si Marea Britanie aveau sute de avioane in dotarea fortelor aeriene.
Initial, avioanele au fost trimise doar pentru spionaj. Apoi, au trimis avioane de vanatoare care sa doboare avioanele de spionaj, pentru ca, in cele din urma, sa fie folosite bombardiere pentru a lovi orasele si trupele inamice.
Aeronavele au schimbat fata razboiului, oferind o alternativa la invaziile terestre sau marine, astfel ca puneau in primejdie viata mai a mai putini soldati. Pe de alta parte, au pus in pericol civilii.
In timpul celei de-a doua conflagratii mondiale, importanta atacurilor aeriene a devenit cat se poate de clara. Pentru a forta Japonia sa capituleze, fara nevoia atacului terestru, SUA au atacat principala insula a arhipelagului prin aer. Primele bombe aruncate in cadrul acestei invazii au vizat tinte industriale si nu au facut mari pagube umane. Apoi, au bombardat Tokyo, ucigand 80.000 de locuitori si lasand alti 1 milion fara locuinta. In cele din urma, bombardierul Enola Gay a lansat o bomba atomica, ce a omorat peste 100.000 de civili si a ranit multe alte mii.
Locul 7 - Motorul cu combustie interna
Imaginati-va cum ar arata in prezent un razboi static, fara ajutorul tehnologiilor din culise. In razboiul terestru nu ar mai fi tancuri sau camioane de aprovizionare. Razboiul aerian ar fi inexistent, fara avioane, rachete balistice ori elicoptere. Razboiul naval s-ar desfasura fara submarine, doar cu corabii cu vele sau cu motoare cu aburi. Toate aceste vehicule enumerate au nevoie de arderea combustibililor.
Motorul cu ardere interna a schimbat dimensiunile si viteza de desfasurare a razboaielor, incepand cu Primul Razboi Mondial si pana in prezent. In timpul primei conflagratii mondiale, mitraliorii asteptau pe front carutele trase de cai sa aduca munitia necesara. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, trupele germane isi conduceau panzerele pe distante de pana la 97 km pe zi, cucerind astfel teritoriul de la granita Poloniei pana la Moscova in numai sase luni. Spre sfarsitul razboiului, una dintre primele rachete balistice, V-2, putea distruge o tinta aflata la 322 de km departare in numai 5 minute.
Fara motoarele cu ardere interna, razboiul ar fi fost motorizat de puterea aburilor, dar eficienta acestor motoare se limiteaza la miscarea vapoarelor sau locomotivelor. Daca se baza exclusiv pe puterea aburului, tactica de lupta ar fi ramas la nivelul sfarsitului de secol 19.
Locul 8 - Tevile ghintuite
In timpul Razboiului de Independenta American, o zicatoare a soldatilor spunea „nu trage in inamic pana nu ii poti vedea albul ochilor". Pustile vremii aveau tevi netede, care trimiteau gloantele in toate directiile, fiind extrem de imprecise - soldatii luptau aproape corp la corp.
Pustile aparute dupa 1800 aveau in schimb tevi ghintuite. Aceste ghinturi roteau gloantele, astfel incat acestea se duceau drept, cu precizie, pe distante de zeci de metri. Mersul sau statul in picioare pe campul de lupta devenise periculos - in timpul Razboiului Civil American, Generalul confederat George Pickett a ordonat soldatilor sai sa marsaluiasca in camp deschis, acestia devenind tinte mobile pentru nordisti.
Cosmarul armelor de foc s-a inrautatit in timpul Primului Razboi Mondial, o data cu aparitia pustilor mitraliera, care secerau soldatii, pana acestia apucau sa se adaposteasca in transee.
Tevile ghintuite au schimbat si fata razboaielor navale, navele maritime avand tunuri cu precizie ridicata care le permit sa traga de la mare distanta, fara ca macar sa se afle in raza vizuala a inamicului.
Locul 9 - Praful de pusca
Praful de pusca s-a facut remarcat in istorie in jurul anului 800 d.Hr, in China. El a fost inventat din greseala, in timp ce inteleptii vremii incercau sa amestece elixire ale imortalitatii. Dupa 400 de ani, chinezii au creat versiunile primordiale ale armelor cu praf de pusca: pusti, bombe, chiar si un tip de tun. Conducatorii chinezi au incercat sa pastreze secretul prafului de pusca, dar atacatorii Chinei au reusit sa il afle in timp.
Utilitatea prafului de pusca s-a facut simtita cu adevarat dupa mai bine de un mileniu, in timpul asediului Constantinopolului. Niciun echipament din acele timpuri nu putea strapunge zidurile de trei straturi care inconjurau orasul, dar Mohamed al II-lea a construit tunuri de 8 metri si cu ajutorul prafului de pusca, a tras ghiulele masive catre ziduri, demolandu-le.
Locul 10 - Carul de lupta
Primele aparute in jurul anului 3000 i.Hr, erau nepractice pentru lupta. Din cauza greutatii lor ridicate puteau fi trase numai de boi si erau folosite pentru a transporta conducatorul pe campul de lupta. Toate luptele se desfasurau pedestru, iar soldatii trebuiau aranjati in formatii de lupta si atacau cu arme de impuns si taiat. In anul 1800 i.Hr. tehnologia avansata de prelucrare a ajutat la scaderea mare a greutatii (cele mai performante puteau fi ridicate deasupra capului de catre conducatorului lor), le-au fost montate roti cu tepi, si puteau fi trase de cai.
Pentru soldatii pedestrii, carele au devenit un cosmar. Lamele ascutite ale rotilor isi croiau un drum sangeros printre ei, erau loviti de sagetile arcasilor sau pur si simplu erau zdrobiti de care. Utilizarea carelor de lupta s-a extins rapid din vestul Asiei si Egipt pana in India, China si Europa. Statele bogate construiau mii de astfel de care, care au dominat luptele din Orientul Mijlociu intre anii 1800-1200 i.Hr.
sursa: Jurnalul
