În 1997, într-un orășel din Marea Britanie, medicii au adus pe lume doi bebeluși. Știa că purta în pântec două fetițe, dar în momentul în care le-a văzut întâia oară, mama lor rămas fără cuvinte. Luci avea pielea albă, moștenită de la tatăl ei, iar Maria era de culoarea ciocolatei cu lapte, copia fidelă a femeii, o mulatră cu origini jamaicane.
Oricine le vede pe cele două ar crede că sunt cele mai bune prietene, nicidecum rude. Nu au fost puține ocaziile în care au fost nevoite să își arate certificatele de naștere pentru a dovedi că sunt surori.
Personalitățile fetelor sunt aproape le fel de diferite precum aspectul lor. Lucy este mai timidă, în timp ce Maria este sociabilă.
Luci a studiat arta și designul la Universitatea Gloucester, iar Maria a studiat dreptul și psihologia la Universitatea Cheltenham.
Puii de urs panda, născuţi la grădina zoologică din Berlin în august 2019, au fost prezentaţi publicului... O bufniţă salvată în Anglia, prea grasă să zboare...